Actualitate

Spectacol ecvestru de înaltă clasă la Herghelia Beclean în 28-30 iunie

RNP Romsilva prin Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud, Clubul Hipic Romsilva şi Federaţia Ecvestră Română organizează de vineri 28 iunie până duminică 30 iunie, la Herghelia Beclean, o etapă a campionatului naţional de atelaje pentru 2 şi 4 cai dotată cu ”Cupa Romsilva”. La start se vor alinia cele mai bune echipaje de atelaje trase de cai lipiţani.

Organizarea la Herghelia Beclean a unei etape din campionatul naţional de atelaje a devenit o tradiţie, ediţia din 2013 fiind a 7-a consecutivă. La concurs vor fi prezente cluburi hipice reprezentate de driveri şi cai cu palmares impresionant la nivel naţional şi internaţional. ”Spectacolul va fi oferit deopotrivă de frumuseţea şi impetuozitatea cailor îndelung antrenaţi, de performanţele şi designul atelajelor, dar şi de tehnica, ţinuta şi sportivitatea conducătorilor de atelaje”, spune directorul Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud, Gheorghe Ivan, vicepreşedinte al comitetului de organizare.

Programul concursului:

Vineri 28 iunie

Ora 9.00: Şedinţa tehnică

Ora 10.30: Control sanitar-veterinar

Ora 12.00: Proba A – prezentare şi dresaj

Ora 18.00: Recunoaşterea traseului de maraton

Sâmbătă 29 iunie

Ora 10.00: Proba B – Maraton

Ora 19.00: Premierea probelor A şi B

Duminică 30 iunie

Ora 9.00: Control sanitar-veterinar

Ora 10.30: Proba C – obstacole

Ora 13.00: Premierea probelor C şi compusă.

Juriul de teren este format din ing. Kelemen Melinda – preşedinte, dr. Kelemen Atilla (delegat tehnic), dr. Anca Bogdan, Benedek Lucacs – membri. Din comitetul de onoare fac parte prefectul Ioan Țintean, preşedintele CJ Radu Moldovan, directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, vicepreşedintele Federaţiei Ecvestre Române, Kelemen Atilla, directorul DSVSA Bistriţa-Năsăud, Ioan Bogolin. Directorul concursului este Traian Lăpuşte.

Foto arhivă 2012

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS