Social

Descoperiri spectaculoase în fostul iaz al Castelului Teleki de la Posmuș (FOTO)

Cercetătorii Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud și cei ai Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei au făcut descoperiri spectaculoase în fostul iaz al Castelului Teleki de la Posmuș, anunță instituția.

”Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei a efectuat pe parcursul anului 2020 o serie de cercetări arheologice la castelul Teleki de la Posmuș, castel aflat într-un amplu proiect de restaurare.

Una din cercetări a identificat fundațiile scării de acces în corpul clădirii centrale ale castelului, grav afectată de intervenții ulterioare, intrarea în subsolul castelului fiind închisă cu un zid de cărămidă.

Însă cea mai spectaculoasă descoperire a fost făcută în afara castelului.

Astfel, după relatările localnicului Nelu Someșan (care se baza pe o informație cunoscută de la bunicul acestuia), se presupunea că în fostul iaz al castelului, aflat în imediata apropiere a acestuia, au fost aruncate statuile de piatră care existau la intrarea în castel și în curtea acestuia. Apelând la bunăvoința firmei care se ocupă cu lucrările de renovare și restaurare a castelului, ne-am încercat norocul și cu ajutorul unui excavator am efectaut săpături în punctul respectiv.

Dorim să precizăm că iazul a fost secat în anii de după naționalizarea castelului, devenind ulterior groapă de gunoi pentru casele din jur. Din această cauză datorită depunerilor mari de moloz și mizerii, singura șansă de a găsi presupusele statui se putea efectua doar mecanizat.

Spre surprinderea tuturor, am reușit să descoperim 3 din statuile castelului:

  • statuia Madonei cu pruncul, ce se afla la intrarea în castel pe latura stângă – este și cea mai bine păstrată, lipsește însă capul și jumătate din pruncul Isus;
  • statuia sfântului Joan Nepomuk (Nepomuki Szent János) ce se afla tot la intrarea în castel pe partea dreaptă, din care s-a păstrat doar o jumătate din corp, restul statui fiind spart. Cele două statui erau puse pe câte un piedestal decorat cu motive baroce cu inscripția Ex voto curavit.. datată în 1790.
  • statuie personaj cu haine militare (probabil împărăteasa Maria Tereza) distrusă puternic din care s-au mai recuperat câteva bucăți ce pot fi restaurate. Statuile au supraviețuit până în anul 1945 când încă se aflau în curtea castelului, deteriorate parțial dar întregi.

Parcul castelului avea mai multe statui cu personaje mitologice despre care nu avem informații mai precise. Bibliografia veche mai amintește și o serie de statui de lei.

În momentul instaurării regimului comunist statuile sunt vandalizate și se pare aruncate în iazul respectiv. Cert este că în urma cercetărilor noastre legenda locală s-a confirmat, iar cercetările din anul viitor e posibil să mai scoată la suprafață alte fragmente de statui.

Echipa CMBN – Manager, dr. Gavrilaș Alexandru – expert restaurare piatră; Cercetator dr. Zăgreanu Radu – arheolog; Stancu Adriana – muzeograf; Ilieș Andreea – desenator”, a menționat Complexul Muzeal.

La Castelul Teleki din Posmuș, comuna Șieu, monument istoric de importanță națională, se fac lucrări de reabilitare și restaurare printr-un proiect cu fonduri europene derulat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în valoare de aproape 5 milioane de euro.

Castelul, în urma restaurării și reabilitării, va fi deschis publicului larg și vizitatorilor, devenind destinație turistică. Conex activității turistice, spațiile ansamblului vor fi funcționalizate și amenajate flexibil pentru a găzdui un centru cultural. Principalele destinații ale spațiilor vor fi acelea de spații expoziționale, ateliere participative de creație artistică și etnografică, spații pentru conferințe cu tematică cutral-artistică, spații muzeistice, bibliotecă și sală de expunere carte veche, sală de conferințe, săli pentru întruniri și primire turiști.

Corpul 1 – Parter: spații de acces vizitatori, recepție, informare. Etaj: spații de expunere a lucrărilor reprezentative pentru activitățile centrului cultural. Corpul 2 – ateliere, spații expoziționale, bibliotecă, sală de expunere de carte veche. Corpul 3 – Parter: spații pentru conferințe și expoziții. Subsol: spații pentru evenimente, spații de depozitare. Corpul 4 – sală de 70 de locuri pentru întruniri și simpozioane. Corpul 5 – ateliere, spații de expunere.

18 comentarii

  • Spectaculos! Tot asa cum castelul Banffy de la Bontida a devenit o referinta internationala prin Electric Castle, aven sansele sa facem ceva comparabil aici. Plus ca la noi cateslul va fi erstaurat, ceea ce nu e cazul la Bontida.

  • Sunt de parere ca tehnicile de excavare ar trebui sa fie adaptate in context arheologic pentru ca prezervarea continutului istoric sa fie maxima.
    Din nou e vorba de competente si cunostinte.
    Am vazut ca in alte locuri se efectueaza o scanare geofizica , exista echipamente si tehnologie specializate..vezi aici https://www.guidelinegeo.com .
    De altfel norvegienii au deschoperit o nava de vikingi ingropata folosind asemenea tehnologii.
    Intrebarea e de ce intr-o tara cu atatea vestigii arheologica si mandra de istoria ei, nu regasim in investigatii folosirea unor asemenea echipamente…in fond e o chestiune de afirmare cand vorbesti despre istorie, trecut..dincolo de ideologia politica de moment, nu poti sa distrugi pe criterii creatiile diferitelor civilizatii , e o bogatie culturala si in diversitate extraordinara. Daca raman doar afirmarea acelui trecut doar prin biserici ortodoxe si steaguri tricolore ..
    Era un user diogene care rezuma ca-n Dacia Felix era incalzire prin podea si germanii nu aveau la ora respectiva asemenea instalatii, pai ii spun nu prea conteaza ce a fost atunci, conteaza ce e astazi. Ce are Fritz in casa si Ion acasa.
    Istoria evolueaza si inovarea e unul dintre factorii care contribuie la delimitarea intre natiuni, exista o concurenta din acest punct de vedere.

  • Inca o dovada ca suntem neam de traista.
    Daca nu putem sa ne depasim mentalitatea de sarantoci macar am fost primii la distrus ceea ce au facut altii mai bogati si educati decât noi.
    In loc sa pretuim e mai usor sa stricam.

  • Descoperirile confirmă rezultatele cercetărilor anterioare făcute prin metoda onirică ale unui celebru popă originar de peste deal conform cărora iazul aparține lăcaşului mănăstiresc al preoţilor bessi –(besser ica =Biserica) care avea Hramul Adormirea Maicii Domnului –Împărăteasa (Panta Nossa în greceşte). La iaz creştinii ortodocşi organizau din vechime impresionante pelerinaje la Adormirea şi Încoronarea Maicii Domnului, “până au fost interzise de către papalitate în 1765”. Zău așa! (Ză=Dumnezeu, zăpadă, zapodie, zăbală zăpăcit, zălud, zăduf).

    • proprietatea in 1325 era a familiei Szechenyi, care a dat-o regelui in 1395, in schimbul altor proprietati, iar regele a daruit-o Ardealului, care aveau nevoie de loc pentru cetate…peste 300 de ani voievodul ardelean daruieste cetatea in stare precara familiei Teleki, care o schimba in castel si o detin pana azi obtinand retrocedarea…comunistii si taranii din jur au jefuit-o de tot ce era in ea, iar acuma banii europeni i-au obtinut familia si o vor restaura, conform planurilor aprobate de EU.

  • Cred ca la sfarsitul razboiului mondial , cand cel mai probabil groful /contele a fugit cu armata hortysta , taranii din zona s-au razbunat pentru toate ororile facute de unguri in Transilvania de Nord Vest ocupata prin tratatul de la Viena.Cand au distrus capul statuilor se gandeau la capul contelui…Nu trebuie condamnati niste oameni necajiti , flamanzi si dezbracati.Cine cunoaste piramida necesitatilor stie prea bine ca arta si cultura sunt situate spre varful piramidei.Domnilor , ca sa savurezi arta si literatura sau cultura in general , trebuie sa fii satul si curat , sa fii bine imbracat si sa nu porti grija zilei de maine.Unui taran cu burta goala , indiferent de nationalitate ,nu-i poti pretinde sa pretuiasca o statuie.Am avut ocazia (probabil , fiind printre ultimii ) sa vad la castelul de la Manastirea Jud. Cluj cele doua statui cu inorogi aflate la una din portiile de intrare .Si acolo s-au facut mari distrugeri.Personal cred ca oamenii saraci sunt mult mai rai si invidiosi decat cei bogati.Din cele spuse cred ca se pot vedea oarecum (nu in totalitate ) cauzele vandalizarii.Poate la vandalizari , alaturi de romani or fi participat si etnici maghiari intrucat contele nu tinea cont de etnie. Nu dati cu parul !

    • acolo a functionat un mandru ias/cap unde lucrau unii care au simtit ca nu vor avea niciodata statuie …asa ca a dat ordin sa le arunce in iaz….

    • Statuile au fost distruse si aruncate in iaz la venirea comunistilor. Comunisti au fost oamenii prosti carora nu le-a placut civilizatia, cultura, libertatea de exprimare. Taranul roman a ramas tot cu burta goala si cu capul plin de ideologii comuniste fara valoare. Aceste ideologi comuniste si bolsevice se vad si astazi in apucaturile si actiunile unor indivizi cu influenta religioasa cat si politica. Cat de prost trebuie sa fi sa arunci statuia fecioarei Maria cu Isus in brate intr-un iaz???? Istoria nu o poti schimba nici iazul si nici cu bolsevismul. Adevarul intotdeauna va iesii la suprafata degeaba au incercat prostii sa-l ascunda. Aviz amatorilor din ziua de azi care incearca sa faca scamatorii cu istoria si adevarul. Sunteti la fel ca prostii din ‘ 45 care au pupat bocancu sovietic si au astupat adevarul cu gunoaie.

    • frumoase presupuneri…contele nu a fugit ci i s-a luat proprietatea, cu ocazia nationalizarii…nici orori nu a facut, cu Horthy sau singur…dar asa creaza unii istoria, „presupun” cum vor, desi nici nu au fost pe acolo, nici nu are nimic comun cu locul…acuma i s-a retrocedat locul, si el a obtinut banii europeni pentru restaurare, pe persoana fizica.

  • În Bistrița există zona Subcetate…deci în pădurea care este mai sus de livada de la ICAR a fost o cetate? Ce se știe despre ea? Când se vor scoate la lumină acele vestigii?

  • Acum cu impartirea ministerelor o sa vedeti la statui pe toate dealurile, regi , generali hortysti grofi si episcopi , biserici de alte rituri decat cel ortodox si castele restaurate , de o sa va doara capul …Concetatenii nostrii minorite , cei cu partid ( despre care se spune ca ar fi cauza pentru care se fac alegeri in Romania , asa ca sa se stie cu cine se vor alia la guvernare) stiu bine sa-si pastreze radacinile.Romanii se bat intre ei.

    • Era evident măi Leo că tu ești martor de-al lui Șoșoacă. Aia care zici tu că s-au răzbunat de fapt aveau toate motivele să-i fie recunoscători grofului care le vânduse țăranilor pășunea domeniului, cu acte la notar și judecătorie. Apoi locuitorii Pinticului nu erau ortodocși

      Constantin Romanu-Vivu, revoluționarul de la 1848 s-a născut în satul Pinticu, în anul 1821. Orfan de timpuriu de ambii părinţi, a fost crescut de unchiul său, preotul greco-catolic al satului, Ştefan Moldovan, aici urmând primele clasei şcolare după care și-a continuat studiile la Blaj, unde îi devine tutore un alt unchi, profesorul de limba germană Grigore Moldovan.

  • Pentru d-l Salanus si altii din familia Solenaceelor. Maine o sa spui ca ungurii au venit aici inaintea romanilor iar acestia in frunte cu Traian (Traianus , daca tot ne „latinim”) s-or fi batut cu Atilla nu cu Burebista care avea regatul spre vest pana in Boemia ,respectiv cu Decebal per Scorilo.Pe columna (a lui Traianus , evident) nu apare niciun ungur si niciun maghiar ca sa zic asa.Ungurii au sosit in zona ca niste hoarde , adica mici triburi care se uneau ocazional in scop de prada , dupa anul 900 e.n.Cronicele spun ca mancau carne cruda tinuta sub saua cailor.Cand s-au crestinat , in „TURMA” , regele Istvan , pre numele lui romanesc Stefan si-a adus de sotie o printesa de origine germana care a venit cu un fel de corabie , pe Dunare.Cronicele mai spun ca aceasta printesa , alaturi de doica sa , se ruga seara de seara iar rugaciunea se incheia cu urmatoarea incantatie pentru divinitate:Doamne Ceresc Tata , scapa-ne Doamne de mania ungurului…Daca mai vreti va mai spun si altele.Nu fac parte din niciun partid.Nu ma intereseza nici Sosoaca asa cum nu m-a interesat nici Cosette Chichirau.

    • Leo esti de-o sovinitate iesita din comun, faci ce faci si ajungi la idei cu care doresti sa bagi fitile intre romani si unguri. Un complexat nationalist de joasa speta. Vorbim de castelul de la Posmus nu despre daci huni si protocronisme de tip Roxin. Tu esti idiotul care crede in tunelele energetice din Bucegi, in microcipare si multe alte bazaconii fantasmagorice.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.