Vă veţi întreba, probabil, care este rostul analizelor pe care am început să le publicăm, de ce acum şi nu altădată, de ce dăm doar în putere când, de fapt, toţi sunt la fel. Am nişte răspunsuri. E important să nu uităm cine sunt cei care s-au cocoţat în diverse funcţii şi care profită de orice amnezie a noastră ca să ne arate cât de curaţi şi de uscaţi sunt.
De pildă, zilele trecute, la o conferinţă cu public a PDL în care se discuta „off the record” despre cazul Geoană, l-am auzit pe Vasile Negruşeri făcând consideraţii despre „trădători”. Îşi permitea, cu voce tare, să spună că asta e soarta trădătorilor uitând, se pare, cîă e unul dintre reprezentanţii de seamă ai speciei. Aşa că m-am gândit că nu ar fi rău să-i punem în faţa oglinda să se vadă mai bine, atât el, cât şi cei care, din întâmplare, îi aud replicile aşa-zis acide.
Tot în public, la PDL ( în sensul că la aceste conferinţe vorbeşte doar Ioan Oltean, restul fiind nişte privitori şi ocupanţi de scaune din sediu), îl văd aproape săptămânal pe Ioan Nelu Botiş, ce-i drept, mai abătut şi cu mai puţină vervă decât atunci când era „ministru în ţara asta”. Mă tot întreb, de când cu scandalul fondurilor europene, cum de are tupeul să mai apară în public, dar, în mod paradoxal, îl tot are. Cred că mizează şi el pe aceeaşi capacitate a noastră de a uita. Şi atunci am zis că nu ar fi rău să-i mai aducem aminte cine este. Poate că îl prinde puţin ruşinea şi-i lasă pe alţii să facă politică sănătoasă în ţara în care el a tăiat indemnizaţii, ajutoare sociale şi pensii şi a trecut de la un partid la altul.
De ce punem oglinda care arată monştri doar în faţa oamenilor puterii? Fiindcă puterea fură minţile, îţi dă senzaţia că eşti veşnic, că eşti bun şi de neînlocuit. Din acest motiv, presa e „aliatul” opoziţiei prin firescul lucrurilor şi „duşmanul” puterii. Când vor ajunge alţii la putere, vom face la fel. Vom fi memoria lor vie care să nu-i lase să creadă despre ei ceea ce nu sunt. Deci, grijă mare!
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu