Actualitate

Deszăpezirea drumurilor județene, situație de urgență. Ce soluție s-a găsit

”Am luat decizia să scoatem la achiziție publică un contract cadru pe patru ani pentru deszăpezirea drumurilor județene ca să nu mai avem problema licitațiilor și contestațiilor an de an. Am dat drumul la licitație în vară, s-au prezentat două companii care în perioada evaluării au fost eliminate deoarece nu au completat clarificările. Procedura a fost anulată și s-a reluat. În momentul de față, documentațiile sunt în validare la ANAP pentru o nouă procedură. Noroc că în astfel de situații de urgență există procedura cu comenzi directe atunci când se impune. Legislația este clară, la tarifele de anul trecut. Dacă firmele refuzau aveam o problemă cât casa, dar au acceptat să presteze aceste servicii până avem un nou contract”, a precizat într-o conferință de presă președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, într-o conferință de presă.

Vicepreședintele CJ Ioan Țintean a explicat: ”Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în baza legii serviciilor publice, a fost de acord să procedăm la depunerea de comenzi până la achiziționarea prin licitație a servicilor de la firmele care au avut contract în anul precedent. Am solicitat prin scrisoare de intenție, firmele au răspuns, este vorba de LDP și Dimex, iar la ora aceasta avem comenzi depuse. Avem acoperire în această iarnă, din fericire firmele au răspuns pozitiv și și-au împărțit cele cinci zone de intervenție, deci lucrurile funcționează”.

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS