Actualitate

Detalii despre începerea noului an școlar. Măsuri de protecție în clase

Noul an școlar începe în 14 septembrie. DSP trebuie să informeze, până în 7 septembrie, ISJ privind situaţia epidemiologică, acesta urmând să propună scenariul de începere a şcolii. CJSU va emite, până în 10 septembrie, hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ.

Clasele de elevi trebuie aranjate în aşa fel încât să se respecte distanţarea de minimum un metru sau, acolo unde nu este posibil, să fie montate separatoare transparente, se prevede în proiectul de ordin care stabileşte normele pentru începerea cursurilor. Alte măsuri se referă la faptul că elevii vor purta mască de protecţie şi trebuie supravegheaţi în pauze pentru a păstra distanţa şi nu vor face schimb de obiecte personale.

În Ordinul aflat în consultare publică pe site-ul Ministerului Sănătății se arată că măsurile esenţiale pentru prevenirea/limitarea pe cât posibil a îmbolnăvirii includ: Igienă riguroasă a mâinilor; Măsuri ferme de curăţenie şi dezinfecţie în unitatea de învăţământ; Purtarea măştii de protecţie atât de către elevi, cât şi de către întregul personal pe toată perioada atunci când se află în interiorul unităţii de învăţământ; Limitarea contactului dintre elevi din clase diferite. Evitarea schimbării sălii de clasă de către elevi pe parcursul unei zile. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă”.

Totodată, este prevăzută asigurarea unei distanţări de minimum un metru între elevi sau montarea unor separatoare în situaţia în care asigurarea distanţei de un metru nu este posibil, dar şi că, în vederea păstrării distanţei fizice, fiecare copil îşi va păstra acelaşi loc în bancă pe tot parcursul prezenţei în clasă.

Alte măsuri esenţiale menţionate sunt informarea permanentă a personalului, elevilor şi părinţilor / aparţinătorilor cu privire la măsurile de protecţie împotriva infecţiei SARS-CoV-2; Necesitatea izolării la domiciliu a elevilor, în cazul apariţiei febrei sau a altor simptome de suspiciune Covid-19 la elev sau la un alt membru al familiei; – Unităţile de învăţământ vor pune în aplicare regulile generale din acest ghid şi vor adopta norme specifice.

Pentru stabilirea unuia dintre cele trei scenarii de începere a şcolii în 14 septembrie, DSP informează, până la 7 septembrie, ISJ cu privire la situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi. La rândul său, ISJ propune spre aprobare CJSU scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ, în concordanţă cu situaţia epidemiologică la data de 7 septembrie infrastructura şi resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

CJSU emite, până la data de 10 septembrie, hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021. Criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile de învăţământ vor urma unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenţei cumulate (numarul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori), se mai arată în proiectul de ordin.

Aici draftul Ordinului MS

Etichete

20 comentarii

  • La numar de infectii zilnice momentan doar scenariul 3 sau „4” ar fi valabil:

    Prescolari in sali potrivite mari, aerisite si protejate la scoala. Ca ele au nevoie totusi contact macar direct cu scoala ca se pricepe ca este altceva de cit un joc online.

    Restul curselor ca si in timp de stare de urgenta…online. A functionat foarte bine. Exceptional si cu prezenta, in locatii afara unde e pozibil.

    • Tu ai copii? Si daca ai, iti pasa de ei? Sau iti pasa numai de tine? Tu stii ce-nseamna scoala online? Aia nu e scoala. Ai aflat sau nu, ca pe copii nu-i afecteaza practic de loc acest covid? Tu stii ce inseamna sa le interzici copiilor sa relationeze? Inseamna sa le distrugi viata si viitorul.

    • @ „Cata ineptie…” Copii nu se imbolnavesc grav daca nu au afectiuni, dar sunt purtatori de virus si te pot imbolnavi pe tine si ceilalti din familie pentru ca nu sunt imuni. Si exista precedent , in Israel au dat drumul la scoli cu maxima precautie tipica unui popor in stare de razboi (nu ce se va intampla la noi „grozavii Europei”…) si au crescut la nivel national de la 25 de cazuri/zi la 1500 cazuri/zi in 1 luna de zile. Sunt curios in scenariul „verde” cat va dura pana cand vom intra iar in carantina generalizata deoarece pastrand proportia vom avea 20.000 – 30.000 de cazuri/zi… Si apoi sa te vad fara job/business si fara ajutor de la stat cat o sa rezisti. Este greu, dar scenariul „3” este bine de pregatit din timp pentru ca oricum acolo vom ajunge cel putin un an de acum incolo. Asa ca mai usor cu hate-ul…

    • Am copii, au avut scoala online, au rezultate foarte bune si relatiile care au sint restrinse cu doar citva colegi care si ei sint disciplinati. Lucrez acasa, si ei online pe calculator nu sintem stresati deloc daca nu iesim in balamuc gramada cu toti cei care cred ca e o gluma ce traim.

    • Cititorule, poti sa aduci o dovada stiintifica ca un copil fara simtome isi infecteaza parintii? Daca incepem sa ne privim copiii ca pe niste vehicule ale bolii, atunci suntem pe drumul cel bun.
      Uita-te si tu cati oameni ajung de fapt in spital cu covid. Cam putini, nu-i asa? Si 90 % sunt asimtomatici. Care crezi ca este probabilitatea ca ambii parinti si bunicii sa intre in spital si copii sa ramana singuri? Frica va face sa abandonati ratiunea. Devine din ce in ce mai clar ca nu poti schimba opiniile cuiva aducand fapte si dovezi, cand persoana respectiva isi bazeaza deciziile pe emotii.

    • Nu cred ca trebuie sa dovedim ceva, se vor deschide scolile (electoral evident si din incapacitatea de a asigura cursuri online) si va veni acel q.e.d. pe care il astepti. Copiii sunt si „vehicule de transmitere” pentru toti virusii si bacteriile indiferent daca iti place sau nu, dar din fericire nu toti virusii cauzeaza probleme foarte grave.
      Probabil exista un procent mai mare de asimptomatici pana la 95%. Dar daca copilul este asimptomatic si tu faci parte din acel 1% cu probleme ff grave sau iti vei imbolavii parintii si socri fara sa stii ca esti bolnav? Si totul de la cursurile tinute in scoli care ar fi trebuit sa se desfasoare in siguranta…
      Nu in ultimul rand nu se vor respecta majoritatea regulilor impuse, ca si pana acum, asa ca vom fi , din nou, exemplul negativ in EU.

  • Guvernul incompetent PNL lovește din nou.
    Anisie bate toate recordurile de prostie.
    Ce bine că ați votat PNL !
    Si asta e doar începutul
    Stați sa vedeți din toamnă ce vă așteaptă.

    • Pe copii poate nu ii afectează virusul …dar copii nu se întrețin singuri,au părinți și/sau bunici pe care îi afectează.Oar dacă părinții intra in spital mă îndoiesc că un copil s-ar putea descurca singur.Ca tot era vorba de inepții ..

    • Ceaușescu a murit degeaba.In aceasta tara de 30 de ani toți se Cacă pe ei si nimeni nu recunoaște.Se fabrica diplome si licențiați pe banda la asta suntem cei mai buni.

  • Dar la copii care au afecțiuni cardiace, pulmonare ,astm bronsic etc. Nu intereseaza pe nimeni .Hal de ministru si de lideri ce ne conduc de 30 de ani.Daca mai trăia I.L Caragiale avea material pt scrierile sale.MULTUMIM pt NIMIC Ps Copii dvs sunt bine!

    • Daca ai un copil bolnav, il tii acasa. Nu tii toti copiii din Romania inchisi in casa.

  • Va urez sănătate,dar roata se invarte si nu se stie niciodata. Poate maine vei urma tu,nu a spus nimeni sa stea toți copii din Romana acasa.

    • Oare cati copii au fost ținuți acasă pana acum in momentul cand erau bolnavi!? Au fost aduși fie la gradi fie la școală cu sticluța de nurofen, pt ca părinții nu aveau cu cine sa i lase… Reguli vor fi doar pe hârtie, până la practica……. Si sa nu uitam ca mai avem si bunici care ne stau cu copii, pt ei virusul asta poate fi fatal.sa ne fereasca D-zeu sa traim pe propia piele ce inseamna sa ai copilul bolnav, apoi sa ne dam cu părerea cum ii poate afecta.

  • Si dacă profesorii se infectează de la elevii asimptomatici, cum e? Văd că se pune doar problema elevilor și a părinților. Dar profesorii? Ei sunt imuni? Unii sunt mai în vârstă, unii au părinți mai în vârstă sau copii bolnavi. Dacă ei se infectează să vedem cine o să le mai predea elevilor.

  • Da, mare dreptate Adria,arunca pisica moartă în curtea altuia.Pepsiglass vs Două cocoase iar la mijloc sunt oamenii nevinovati.Suntem la mana unor indolenți care nu suferă decat din cauza banilor.

  • @adria
    Poate vor ingradi si catedra cu PEPSIglas.
    Poate vor sa ii puna pe profesori in costumatie ca pe medici sau in pepsiglas.

  • Incredibil cu cata vehementa sustin unii parinti deschiderea scolilor! In fiecare zi apar noi informatii despre faptul ca si copiii sunt afectati de virus si raspandesc virusul in aceeasi maniera ca si adultii. In scolile unde s-au reluat cursurile au aparut focare, ceea ce a dus la trecerea la invatamantul online, in cele mai multe cazuri pe perioada nedeterminata. Universitatile care au decis reluarea cursurilor cu studentii in campus au aceeasi soarta, se inchid una cate una. De ce vreti ca copiii dumneavoastra sa fie parte a unui experiment? Ca si parinte, va pot spune ca invatamantul online il depaseste cu mult din punct de vedere calitativ pe cel clasic in noul an scolar, spre deosebire de anul trecut cand a fost un adevarat fiasco. Copiii pot sa socializeze unii cu altii fara riscurile aferente, prin grija parintilor, nu este neaparat ca ei sa mearga la scoala. Dupa parerea mea, un parinte responsabil nu isi trimite copilul la scoala in conditiile actuale.
    Intr-o nota total diferita, unde sunt sindicatele din invatamant? Cadrele didactice au nevoie de materiale de protectie de acelasi calibru ca si cel al cadrelor medicale; masca chirurgicala, sapunul si dezinfectantul de maini nu sunt suficiente. Nu conteaza ca copiii sunt in banci dispuse la o anumita distanta, ceea ce conteaza este faptul ca un cadru didactic si un anumit numar de elevi sunt intr-un spatiu inchis unde virusul circula in voie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS