Actualitate

Deţinut din Penitenciarul Bistriţa, internat la terapie intensivă. E posibil să fi consumat droguri

Un deţinut din Penitenciarul Bistriţa se află internat la secţia de terapie intensivă a Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud în stare gravă existând suspiciunea că ar fi consumat droguri şi morfină care i-au indus o stare de somnolenţă.

Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Bistriţa, dat luni publicităţii, duminică la prânz, un echipaj medical a preluat un deţinut care se prezentase la cabinetul medical al unităţii în cursul dimineţii cu o „stare fizică alterată caracterizată prin somnolenţă”.

„Persoana privată de libertate a fost ţinută sub observaţie şi monitorizare constantă şi, întrucât starea acesteia nu s-a ameliorat, până în jurul amiezii, personalul medical de serviciu a solicitat intervenţia de urgenţă”, se arată în comunicatul Penitenciarului.

Potrivit sursei citate, bărbatul care execută o condamnare de patru ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a fost transportat de un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Bistriţa pentru investigaţii medicale suplimentare.

Surse medicale au declarat, luni, pentru Timp Online, că deţinutul e internat la secţia de terapie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, existând suspiciunea că ar fi consumat droguri şi morfină.

Contactat în legătură cu acest subiect, comandatul Penitenciarului Bistriţa, Lucian Siman, a declarat că starea deţinutului este gravă.

„Într-adevăr, există suspiciunea că ar fi consumat droguri şi ar fi luat şi morfină. Deocamdată nu avem confirmare din partea medicilor fiindcă se mai fac analize. Drogurile ar fi putut ajunge la el, dacă într-adevăr e vorba de aşa ceva, prin intermediul vizitelor, dar el nu primea vizite. Facem o anchetă acum să vedem cum s-a putut ajunge la această situaţie. Mai întâi verificăm deţinuţii, abia apoi, dacă va fi nevoie, vom viza şi personalul”, a declarat Siman.

Comandantul a spus că deţinutul în vârstă de 28 de ani suferea şi de anumite boli pe care însă nu a dorit să le menţioneze întrucât fişa medicală e confidenţială.

„El a mai fost bolnav. Nu pot spune de ce anume suferea fiindcă fişa e confidenţială. Oricum, şi Poliţia face o anchetă, şi noi facem ancheta noastră. Trebuie să aflăm care este adevărul din spatele acestei întâmplări, cine şi ce i-a dat”, a spus Siman.

În Penitenciarul Bistriţa sunt închise peste 500 de persoane.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS