Actualitate Recomandări

Diana Morar: Amenzile, prea blânde pentru cei care și-au permis să crească prețurile la pompă

”Companiilor care ieri au speculat crescând nejustificat prețurile la carburanți la pompă trebuie ca, pe lângă sancțiunile specifice pentru încălcarea legii, să li se confiște veniturile astfel realizate, iar sumele respective să se vireze la bugetul de stat! Am solicitat să se aibă în vedere și această posibilitate sancționatorie”, spune deputatul PNL Diana Morar.

Ea a menționat: ”De asemenea, este necesară verificarea modului în care s-a comercializat combustibil în benzinării, sfidând normele prin vânzarea în pungi și alte recipiente de plastic. Nu este exclus ca amenzile să fie poate prea “blânde” pentru furnizorii care și-au permis să recurgă la astfel de practici. Analizăm dacă se impune o înăsprire a regimului sancționator”.


Guvernul a anunțat că ANPC a dat amenzi de 370.000 de lei unui operator de staţii de carburant în urma creşterii nejustificate a preţurilor la benzină şi motorină. În mai multe cazuri, şeful ANPC a emis ordine de încetare a practicilor comerciale incorecte, documente care presupun revenirea la preţurile practicate anterior majorării nejustificate a tarifelor. Şi benzinăria din Beiuş care miercuri a vândut benzină şi motorină la preţuri de peste 10 lei pentru un litru a fost sancţionată. IGSU face controale după ce unele persoane au cumpărat carburanţi în recipiente improvizate.

”România nu are absolut nicio problemă cu stocurile de petrol, nu are absolut nicio problemă cu stocurile de carburanţi, există resurse, românii nu au de ce să se teamă că vom ajunge să nu existe benzină şi motorină în staţiile de distribuţie. Nu există, de asemenea, niciun motiv pentru explozia preţurilor, aşa cum s-a întâmplat ieri, şi este absolut regretabil tot ce s-a întâmplat ieri şi această manipulare care a fost făcută. Eu, personal, cred că ce s-a întâmplat în cursul zilei de ieri face parte dintr-un război hibrid care se petrece pe teritoriul României. Încă o dată, nu avem absolut nicio problemă cu stocurile de petrol, cu stocurile de benzină şi motorină”, a declarat Virgil Popescu, joi seară, după şedinţa de Guvern.

8 comentarii

    • Exemplu: dacă creșteau prețul cu 1,5 lei într-o noapte era iureș așa l-au crescut cu 4, l-au scăzut cu 2,5 și mai zice nimeni nimic.

  • Povesti vanatoresti, Au dat amenzi de ochii lumii pentru ca au permis sa alimenteze la canistre si saci de plastic. Benzinarii au bani, se duc in instanta si le anuleaza amenzile. Chestiunea cu amenzile e praf in ochi pentru prosti, populisme ce 2 bani.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS