Actualitate

Diana Morar, despre decizia CCR privind pensiile speciale ale parlamentarilor

Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate privind legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor. CCR a precizat că legea ”a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor”.

”Decizia CCR privind pensiile speciale nu creează cadru legal pentru acordarea de noi pensii speciale. Ea are aplicabilitate strict asupra pensiilor foștilor parlamentari aflate în plată la data abrogării legii. Acestea urmează a fi plătite în continuare. Pensii speciale noi însă nu se vor institui”, spune deputatul PNL Diana Morar într-o postare pe Facebook.


Mai multe grupuri parlamentare au anunțat deja că vor depune un nou proiect pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, care să respecte toate prevederile constituționale.

PNL a transmis: ”Nu este necesară o nouă lege de desființare a pensiilor speciale pentru parlamentari. Poziția Partidului Național Liberal este fermă: susținem revenirea pensiilor la principiul contributivității! Pensiile speciale pentru parlamentari nu sunt reinstituite, pentru că decizia CCR nu repune în vigoare textul abrogat prin legea declarată neconstituțională. Este necesară procedura de reexaminare a legii prin Parlament, legea trebuie pusă în acord cu decizia CCR. PNL consideră că nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege și să aibă parte de beneficii acordate preferențial. Amintim că, în februarie 2021, PNL a votat desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari”.

În urma deciziei sale, CCR a anunțat că: ”În şedinţa din data de 5 mai 2022, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională. Curtea a observat că, potrivit art. 76 alin. (3) din Constituţie, „La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere. Este o exigenţă constituţională ca scurtarea termenelor procedurale şi accelerarea parcursului legislativ să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgenţă [art.76 alin.(3)], şi nu a celei generale [art.75]. Or, legea criticată a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său. Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituţionale obiective şi exprese în acest sens, denotă o atingere adusă însăşi unei valori fundamentale a statului, şi anume a caracterului său democratic. Totodată, în acest context, Curtea a reţinut şi încălcarea principiului securităţii juridice. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art.1 alin.(3) în componenta referitoare la democraţie, art. 1 alin.(5) în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei, precum şi ale art. 75 şi art. 76 alin.(3) privind desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor. Decizia este definitivă şi general obligatorie”.

5 comentarii

  • Practic ati creat si in bransa voastra categoria „specialilor”. Peste doi ani vor fi parlamentari fara pensie si parlamentari cu pensie speciala. Nu simtiti un pic de invidie si frustrare? Parca va roade un pic, nu-i asa? Hai ca de data asta legea de eliminare a pensiilor va fi impecabila!

  • Ati avut nevoie de ciuma rosie ca sa umpleti curtea constitutionala mafiota cu alti incompetenti plagiatori cu diplome false si note de 5!!Nu vi rusine?,ciume galbene ce sunteti!!

  • Prin decizia de neconstituţionalitate a legii prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, Curtea Constituţională a României (CCR) a demonstrat incă odată că este o institutie puternic politizată care prin actiuni anacronice a sabotat constant toate încercările de modernizare a societătii românesti. Asadar, parlamentarii își recapătă privilegiile și îi vor sfida în continuare pe românii obișnuiți, care , după o viață de muncă au niste pensii de mizerie.
    Dincolo de ticălosia CCR se află ipocrizia PSD care anul trecut a insistat ca proiectul lor de de lege privind desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor să fie cel adoptat. Acum PSD-istii sustin din nou că ei nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru parlamentari si că vor repeta procedura ori de câte ori va decide CCR că este nevoie, până când, într-un final se va ajunge la rezultatul dorit. Ipocrizia este că prin aceste tergiversări parlamentarii beneficiază de pensii nesimtite. Pe de altă parte, duplicitatea PSD este evidentă când se pronuntă categoric fără pensii speciale pentru parlamentari, fara sa faca acelasi lucru cu pensiile speciale ale primarilor care au fost introduse prin Codul Administrativ în timpul guvernului Dăncilă în anul 2019. Chiar dacă pensiile speciale ale primarilor nu au intrat niciodată în plată, legea fiind prorogată pe termen limitat, urmând ca după expirarea termenului de amânare să producă efecte. De aceea si in acest caz este nevoie de abrogarea legii. Chiar dacă, la nivel declarativ, PNL și PSD au afirmat că susțin eliminarea pensiilor speciale pentru aleșii locali, acțiunea lor din Parlament demonstrează contrariul.

  • Conform constitutiei (fara majuscule!) nimeni nu e mai presus de lege. Numai ca , ce sa vezi , fiecare e cu legea lui. Oamenii obisnuiti (adica prostii cum ar veni) beneficiaza de pensie potrivit principiului contributivitatii , dar si aici „functioneaza”mai multe legii , asa stand lucrurile , pentru aceeasi perioada de munca si contributie la fondul de pensii , nu toti „prostii” beneficiaza de pensie in acelasi cuantum. Sunt si aici anumiti „prosti” , sa zicem un pic mai norocosi decat altii. Apoi se disting intre cetatenii tarii , oamenii „destepti” (specialii) , care desi nu au contribuit , au pensii de multe ori mai consistente decat ailalti si beneficiaza de „dansele” de la varste la care „prostii” nici nu viseaza. Dansii , adica „specialii” , beneficiaza de asa numitele pensii speciale , obtinute evident in conformitate cu anumite legi speciale despre care CCR a hotarat ca sunt constitutionale.Va asteptati la altceva? Eu nu ma asteptam cunoscand proverbul „Corb la corb , nu-si scoate ochii!” Ar fi inca un motiv de schimbare a constitutiei(fara majuscula)…Doamna parlamentar ar trebui sa o lase mai moale cu vrajeala . Nu toti cetatenii Romaniei sunt prosti (fara ghilimele) dar au bun simt si obraz , valori care lipsesc la oamenii politici.

  • De ce le numiti pensii? Astea nu sunt pensii pentru ca nu sunt rezultatul contributivitatii.Sunt privilegii pentru cetatenii ,,speciali si esentiali” care sprijina statul in lupta contra oamenilor simpli.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS