Actualitate Recomandări

Diana Morar, despre Supercom şi colectarea selectivă, adică despre nimic pe mulţi bani!

„Supercom ne anunța, încă de la sfârșitul lui septembrie 2017, prin vocea city-manager-ului municipal și prin comunicate de presă, asupra îndeplinirii obligației de selectare a gunoiului menajer pe categorii de către noi beneficiarii, în caz contrar, dumnealor urmând să nu ridice gunoiul neselectat”, scrie pe facebook consilierul municipal PNL, Diana Morar.

„Informarea a venit cam din scurt, așa cum se face orice lucru ”temeinic” pe bani publici, cetățenii urmând a se conforma. Și s-au conformat, urmând instrucțiunile primite pe o bucată de hârtie alături de un sac menajer albastru, oferit cu mărinimie de Supercom, cu toate că se solicita selectarea pe trei categorii și nu una.

A trecut aproape o lună și cetățenii tot selectează deșeurile menajere, astfel cum prevede obligația lor contractuală, în calitate de beneficiari ai serviciului de salubritate, instituită prin art.9, lit.c.

În schimb prestatorul serviciului contractat și achitat, de regulă, anticipat pe un an întreg nu se înghesuie să presteze activitatea achitată, astfel cum prevede art.7, lit.a din contractul de prestare a serviciului de salubrizare, în primul rând pentru că nu pune la dispoziția beneficiarului containere de depozitare, individuale și comune, pe categoriile pentru care solicită beneficiarului selectarea.

Este absurd să obligi omul să stea cu sacii de gunoi pe categorii în casă, că te gândești tu, că vii o dată la trei săptămâni sau de câteva ori pe an, să ridici sacii și nu de la ușa omului, ci de la containerul comun. Și atunci cetățenul ce să facă? Să-i țină în sufragerie timp de trei săptămâni sau jumătate de an și în ziua cu pricina să-i arunce la tomberonul unic? În ce ordine să arunce sacii cu gunoi selectat în tomberonul neselectat?

Mai mult, nu există un grafic pus la dispoziția beneficiarului serviciului pentru a cunoaște datele concrete și tipurile de reziduuri ce urmează a se prelua de către operator. Toate acestea în disprețul prevederilor art.7 lit.c din contractul de prestări servicii, prin care Supercom este obligat să asigure continuitatea serviciului de salubritate, în caz contrar fiind obligat să plătească penalizări de 3% pe zi din valoarea facturii emise, pentru întreruperea serviciului.

Da, super, Supercom poate fi trasa la raspundere să plătească 3% pe zi! De către cine? De către ADI Deșeuri sau administrația locală, unde noi cetățenii ne putem plânge, astfel cum avem dreptul conform art.8 lit.b din Contract!

Cu ce ne vom alege? Cu NIMIC. Pentru că, atâta timp cât nu există un calendar sau grafic asumat de către ambele părți, Supercom nu va plăti, iar noi vom continua să ne scăldăm într-o tristă ambiguitate.

În momentul actual, astfel cum semnalează presa și sunt pline rețelele de socializare de întrebări, nu se cunosc toate aceste aspecte: nu se cunosc grafice de ridicare pe tipuri de selectări, nu se cunosc termene, nu există containere distincte în uz, nu sunt suficiente mașini de ridicare, în concluzie nu curg obligații din partea operatorului. În schimb, curg obligații non-sens în sarcina cetățenilor beneficiari.

Cert este că oamenii adună, selectează și stau cu gunoiul în casă. Curând va da pe afară!”, a scris pe Facebook consilierul municipal PNL Diana Morar.

6 comentarii

  • Daca nu mai incap in casa de gunoiul selectat sa il duca la containerele semiingropate, unde pot sa il depuna exact in recipientul destinat acelui tip de deseu (cel cu capac galben pt. plastic+metal, cel cu capac albastru pt. hartie+carton). Supercom le va ridica de acolo.
    Daca acei recipienti sunt plini, se poate suna la Supercom sa vina sa ii ridice. Daca nu ii ridica (in 24 h) se poate face sesizare la ADI, Politia Locala, Garda de Mediu.
    Sunt persoane care nu au incetat sa faca colectare selectiva nici dupa ce a plecat Vitalia si se descurca, fara saci primiti pomana, fara nici un fel de probleme. Recipientii nu pot ramane negoliti. Folosind cum trebuie recipientii pentru deseuri selectate obligam si pe Supercom sa ii ridice, ca nu ii pot lasa plini… bate la ochi!!!!!!!!!!!
    Cei care nu au facut colectare selectiva, gasesc ca e tare greu sa duci deseurile selectate la semiingropate. Chestia cu sacii e o actiune suplimentara a Primariei Bistrita, in mod normal toti cetatenii urbei trebuie sa duca deseul colectat selectiv la recipientii semiingropati.
    Dar noua ne e greu sa respectam reguli… si atunci incepem sa ne plangem…
    Vrem sa fie ca in tarile civilizate dar noi, cetatenii sa nu facem nici un efort…
    Haideti sa fim fiecare dintre noi schimbarea ce o vrem in lume, sa colectam selectiv, sa ducem deseurile doar la recipientii care trebuie si sa obligam, Supercom, ADI si pe cine mai vreti sa ne respecte pentru asta…
    O sa avem un oras mai curat si o sa ne fie mai bine. In plus aruncam cand vrem noi gunoiul, nu doar cand ne impun altii si e mai bine pentru casele noastre…

    • E bun așa. Dar informarea din partea Supercom asupra acestor posibilități e tare scăzută in rândul populației.

    • Asta cu lipsa informarii… e tare adevarata. Haideti sa-i informam noi: dumneavoastra, eu, vecina, colegul, etc… incet, incet, facem lucrurile sa se miste! Pana la urma noi cetatenii platim si colectarea deseurilor si necolectarea selectiva… si amenzile de la UE pentru aceasta… si construirea unei noi celule de depozitare in rampa… si… si…

  • Se pare ca nu au masini echipate pentru golirea sacilor din containerele semiingropate. Nu vad de ce nu se poate colecta selectiv in containerele existente, nu trebuie decat sa scrie pe ele ce fel de gunoi trebuie pus sau pur si simplu sa fie vopsite intr-o anumita culoare. Si cand vor ridica gunoiul colectat selectiv cred ca-l vor depozita tot la gramada; bine ca au inceput cu sfarsitul, sanctiuni si amenzi.

    • 1. Se pare ca exista cateva masini cu brat care sunt proprietatea Consiliului Judetean si deci… cu ceva efort reusesc sa goleasca sacii si din containerele semiingropate;
      2. nu cred ca Supercom are vreun interes sa depoziteze toate deseurile la gramada decat daca-s retardati deoarece exista niste taxe foarte mari in rampa la Tarpiu pentru depozitarea deseurilor amestecate iar pentru cele colectate selectiv nu se plateste sau se platesc taxe modice;
      3. cine a dat amenzi? sa stiu si eu cui sa ma adresez sa vina si la noi la bloc… e o nesimtire pe aici in ce priveste gunoiul…

  • Fără cuvinte……Imi este greață si nici nu stiu daca merita sa imi mai pierd timpul scriind aceste rânduri. Suntem o societate comercială avem contract de salubrizare gunoiul odata il ridica de două ori nu angajații de pe masini percep sume de bani pentru a ridica asa zisul gunoi menajer nesortat sacii sortati ii depozita-m în speranța că vor binevoi sa ai ridice intr-o zi , reclamații am facut ,in vant bineinteles , concluzia descurcate singur pune gunoiul in masina lasă-l pe unde stii arunca pe apa mănâncă -l fa ce sti cu el ca si asa vorbim degeaba si nimic nu se va schimba .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS