Actualitate

Diana Morar explică de ce MJ susține desființarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie

Secretarul de stat Diana Morar de la Ministerul Justiției a condus, miercuri, dezbaterea publică privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, idee susținută de sistemul judiciar.

”Astăzi, la sediul Ministerului de Justiție, am condus dezbaterea publică privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.


Decizia MJ cu privire la desființarea SIIJ este fără echivoc. Soluția privind desființarea SIIJ a fost și este susținută ferm de Ministerul Justiției, făcând parte din obiectivele cuprinse în programul liberal de guvernare.

Ministrul Justiției și secretarii de stat ai ministerului își bazează soluția privind desființarea acestei entități nefuncționale pe argumente susținute atât de punctele de vedere exprimate oficial de GRECO, Comisia de la Veneția, precum și de concluziile raportului MCV din 2019, prin care organismele internaționale care conferă garanții ale funcționarii statului de drept, și-au manifestat neîncrederea și îngrijorarea cu privire la înființarea acestei Secții Speciale, transpuse în Memorandumul de desființare a Secției adoptat de Guvernul PNL.

Un alt argument important avut în vedere în acest sens constă în consultarea realizată de MJ la nivelul întregului sistem judiciar, care, în opinie covârșitoare, s-a exprimat pentru desființarea SIIJ, astfel:

Dintr-un număr de 209 instanțe de judecată (care au transmis răspunsuri):

  • un procent de 72,22% din numărul judecătorilor respondenți a opinat în sensul abrogării dispozițiilor legale privind înființarea SIIJ, solicitând desființarea acesteia;
  • un procent de 10,53% din numărul judecătorilor respondenți a opinat în sensul amendării dispozițiilor legale ce privesc SIIJ;
  • un procent de 17,24% din numărul judecătorilor respondenți a opinat în sensul menținerii prevederilor legale ce privesc înființarea SIIJ.

Dintr-un număr de 1.934 de procurori respondenți:

  • un număr de 1.653 de procurori au opinat pentru abrogarea normelor prin care a fost înființată Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, solicitând desființarea acesteia (85,47%);
  • un număr de 144 de procurori au opinat în sensul amendării dispozițiilor legale ce privesc SIIJ (7,44%);
  • un număr de 137 de procurori au opinat în sensul menținerii prevederilor legale privind înființarea SIIJ (7,08%)”, a scris Diana Morar pe Facebook.
https://www.facebook.com/dia.morar/posts/3332252736798563

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS