Actualitate Politică Recomandări

Diana Morar: În Parlament voi găsi cele mai bune soluții legislative pentru problemele oamenilor

”La început, în experiența de avocat, spețele, cauzele pe care le ai te marchează, trăiești mult mai puternic alături de cei care vin cu mici drame în fața ta și îți cer ajutorul.

Întotdeauna am avut o empatie puternică față de cei care aveau probleme și sunt multe cauze pe care le-am tratat cu titlu pro bono.

Îmbrățișând profesia de avocat, nu pui la dispoziția oamenilor doar cunoștințele tale juridice, ci dedici o parte din sufletul tău cauzei lor, trăiești alături de cei în nevoie, încercând sa găsești cele mai bune soluții.

În Parlamentul României voi găsi cele mai bune soluții legislative pentru problemele oamenilor, fiindu-le aproape prin întreaga activitate dedicată acestui scop”, spune Diana Morar, secretar de stat în Ministerul Justiției, care candidează din partea PNL la Camera Deputaților.

(Comandat de: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – PNL Organizația Județeană Bistriţa-Năsăud | Realizat de Timp Online SRL | Codul de identificare a Mandatarului Financiar11200025)