Actualitate

Diana Morar: Legea internetului pentru toți

Camera Deputaților a aprobat “Legea internetului pentru toți“, prin care se creează cadrul legislativ în așa fel încât, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să conecteze la internet toate clădirile pe care le deţin sau le administrează şi care au ca destinaţie principală furnizarea de servicii publice.

”Satisfacția mea este cu atât mai mare cu cât încă din perioada în care eram secretar de stat în Ministerul Justiției m-am implicat, alături de Ministerul Educației și de ANCOM, să găsim soluții pentru a conecta aproape 6000 de școli din România la internet, înțelegând nevoia stringentă a statului de a asigura accesul la educația online pentru toți copiii. În cursul anului 2020, personal am purtat discuții cu trei mari operatori de pe piață și am reușit să conectăm la internet 2853 de școli. Alte 2500 de școli nu au putut fi conectate atunci fiindcă se aflau în afara ariei de acoperire a operatorilor, iar legislația de la momentul respectiv nu ne permitea să avansăm alt gen de discuții.

Grație acestui proiect de lege, lucrurile se vor schimba. Persoanele fizice au dreptul de a li se asigura, în măsura în care este rezonabil, accesul la cel puţin un serviciu funcţional de internet în bandă largă, prin intermediul unei conexiuni la punct fix.Internetul va fi disponibil la viteze mari pentru toţi românii, indiferent unde locuiesc pe teritoriul ţării, pentru toate afacerile care sunt interesate de acces, dar şi pentru toate instituţiile statului. Este vorba despre internet la punct fix, prin fibră optică, necesar pentru evoluţia comunităţilor izolate, mare parte dintre ele defavorizate. Necesitatea acestei legi este dată şi de implementarea PNRR, prin care se vor investi sume foarte mari pentru digitalizarea României”, spune deputatul PNL Diana Morar.

1 comentariu

  • A mai avut o propunere legilativa cea în care nu se mai cere copia de buletin, si când am mers la o instituție, doamna amabila mi a zis da asa e legea dar nu o putem pune în practica, dacă ne lăsați o copie de buletin atunci va putem procesa cererea, acum e „internet pe pâine”, în unele tarii nordice internetul e considerat o necesitate și e gratis către populație, la noi sau tras 2 cabluri și e mare realizare, e în interesul operatorilor sa aibă cati mai mulți clienți, dacă aveam o autostrada gata de la Bors la Ruse sau Bors Ungheni care sa lege toată tara da era o realizare…..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS