Actualitate

Din cauza riscului de afectare a clădirilor vechi, soluția tehnică pentru str. Șincai ar putea fi schimbată

Soluția tehnică pentru strada Gheorghe Șincai din Bistrița ar putea fi schimbată întrucât intervențiile prevăzute inițial în proiectul de amenajare a Liniei Verzi pun în pericol clădirile vechi de pe această stradă.

”Discutăm cu beneficiarul (Primăria Bistrița – n. r.) o schimbare a soluției tehnice de execuție la carosabil pe strada Gheorghe Șincai pentru că, dacă săpăm adânc în pământ, apare nevoia devierii unor rețele și riscul să fie afectate clădirile vechi de pe această stradă. Dacă săpăm adânc în pământ este nevoie de lucrări de compactare destul de întinse ca durată și ca intensitate și din această cauză pot fi afectate clădirile vechi. Suntem în discuții pe această temă (în sensul să nu se mai sape la o adâncime foarte mare – n.r.). În 3-4 zile, eu spun că se definitivează și putem continua și acolo lucrările”, a spus Sorin Baba, manager de proiect ”Linia Verde” din partea companiei M.I.S. Grup.

Întrebat când va fi deschisă circulației această stradă, el a răspuns că firma face tot ce îi stă în putință să toarne primul strat de asfalt până la începutul lunii septembrie.

”Noi încercăm ca, până când începe anul școlar, partea de carosabil de pe strada Gheorghe Șincai să fie la nivel de primul strat de asfalt turnat”, a declarat Sorin Baba.

În ce privește amenajarea trotuarelor, și aici apare problema modelului de pavaj ales printr-un sondaj de opinie organizat de Primăria Bistrița, dar neachiziționat încă.

În ce privește trotuarul amenajat deja printr-un alt proiect cu fonduri europene, cel cu piatră, acesta va fi demontat și refăcut la cererea municipalității care este nemulțumită de vechiul montaj.

Pe strada Gheorghe Șincai vor dispărea toate locurile de parcare întrucât trebuie amenajate benzi dedicate pentru autobuzele electrice, dar și piste pentru bicicliști.

Foto credit: Laurențiu Grec

9 comentarii

  • Apare riscul prostiei in acest proiect unde s-a lucrat ca la xerox si se prevede in lucrare o sapatura la 70cm adancile de zici ca aici se face un TANCODROM s-au statia de rachete de la BAICONUR.
    Marii proiectanti au vazut Bistrita de la televizor sau din carti postale si pun pariu ca nu o vewnit nimeni sa se plimbe prin centrul medieval sa stie ce este aici.
    Cu asemenea lucrari agresive totul este in pericol si LINIA VERDE de cacaoa distruge incet si sigur sute de arbori de aliniament prin escavarea in profunzime si astfel Linia Verde devine LINIA GRI.
    Astfel constructorul justifica si ia bani publici pe miile de mc. de balast, si pietris care le ingroapa si le taseaza exact in locul straturilor existente.
    Nu inteleg absolut deloc o astfel de lucrare .

  • Studiul de fezabilitate de cine a fost facut? Si proiectul de cine a fost facut? Ca ne zbatem in studii din astea care mananca bani! Acel studiu de fezabilitate trebuia sa prevada ca astfel de situatii pot aparea datorita faptului ca sunt cladiri foarte vechi care nu au structura de rezistenta si multe nici macar fundatii! Oare firmele care s-au ocupat de studiu si proiect nu trebuie sa raspunda pentru lucrurile astea?

  • Solutia corecta pentru astfel se lucrari in zona cu cladiri istorice, fara fundatii, asa cum e Primaria Bistrita_ fara nici o fundatie si fara un „folos” este vibrarea wi_fi, costa mai mult dar merita sa ramana in picioare utilizatorii acestor cladiri si a cardurilor bancare speciale!!

  • Am vazut si pe Garoafei o pistă de biciclete mai lată cu mult decât trotuarul pentru pietoni. Să nu ai de mers cu un cărucior că ori te sui pe gardul viu ori pe pista de biciclete. Sunt riscante ambele. Lucru făcut cu „dosul”.

  • + că la 0,80cm lățime la cât au fost executate, sigur nu o sa fie acces pt. biciclete, poate bicicletă, cel mai probabil pe un sens, că și așa mi se par înguste…

  • Foarte buna observația Bob! Intr-adevar o lucrate care își bate joc de cetățenii acestui oraș! S-a distrus un trotuar, l-au lăsat de nici un metru când lângă ditamai pista de biciclete! Culmea este ca acolo nici măcar nu era nevoie de borduri ci se putea aplica o vopsea ca cea de la Cluj su pista era gata fără sa întorci zona cu susul în jos! Am mai remarcat o situație, pista de biciclete de la pasarela noua înspre sensul giratoriu din Viisoara are foarte multe întreruperi din cauza rigolei și a canalelor. Chiar nu se putea găsi o soluție tehnica acolo? Era atât de greu ca în zonele respective rigolele sa aibă capace cu trafic ușor peste care sa se poată trece fără sa facem echilibristica sau fără sa ne urcam cu bicicletele pe trotuar?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS