Actualitate

Din ce țări vă veți putea întoarce fără să intrați apoi în izolare la domiciliu

Conform Hotărârii de Guvern care stabilește lista măsurilor valabile din 15 iunie, când începe a treia etapă de relaxare, vor fi exceptate de la măsura izolării la domiciliu persoanele sosite din ţările care au sub 5 cazuri noi la un milion de locuitori în ultimele două săptămâni. De asemenea, se vor relua zborurile către şi din ţările respective.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit că, ”în baza propunerii Institutului Naţional de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele ţări”: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Elveţia, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de izolare se actualizează săptămânal de către INSP, în fiecare zi de luni până la ora 16.00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări. Lista actualizată va intra în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU. Situaţia epidemiologică din ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de /izolare la locuinţă/locaţia declarată, se monitorizează de către INSP, care, în cazul unei evoluţii nefavorabile susţinută pe o perioada de 14 zile, va propune CNSU eliminarea acestora din listă.

Cetățenii care vin în țara noastră din statele care nu se regăsesc pe respectiva listă, dar care tranzitează țări care sunt exceptate, au în continuare obligația izolării la domiciliu sau a carantinării (la cerere).
Excepție fac cetățenii care vin din state ce nu se află pe lista aprobată de CNSU și care petrec în țările incluse pe listă o perioadă de 14 zile sau mai mare, înainte de a intra în România.

Persoanele care, fie au plecat din România şi petrec o perioadă mai scurtă de 14 zile în altă ţară exceptată de la măsura izolării, fie au petrecut o perioadă de cel puţin 14 zile cumulativ în ţări exceptate de măsura izolării nu intră în izolare la intrarea în România.

Persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la izolare dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2794200854042720

1 comentariu

  • Da. Vin din Franta până în Germania de unde iau avionul înspre România. Declar că vin din Germania!
    Românul spirit inventiv!
    Vorba aia: legea e pentru oameni cinstiți.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS