Actualitate

Din nou ninsori și viscol. Încă un cod galben

”Veşti bune, pentru măcar puțin timp, în următorul interval de prognoză. Astfel, miercuri, vremea se va ameliora, iar precipitațiile vor lipsi. Se şi încălzeşte nițel, iar temperaturile urcă în ecartul 1/2°C printre munți şi 6/7 în zonele joase din vestul județului”, anunță Meteo.BN.

Joi ne așteaptă un nou episod de iarnă, cu temperaturi scăzute, ninsori și viscol.

”Şi cam atât cu veştile bune. Începând din orele nopții de miercuri spre joi, aria precipitațiilor va fi, din nou, în extindere. Ciclonul de manual care ne-a afectat astăzi va urma o traiectorie retrogradă, deviat fiind, din traseul clasic spre estul continentului, în sens invers, spre nord-vest, de vasta zonă de presiune ridicată centrată în zona Peninsulei Scandinavice. Nucleul acestuia va traversa nord-estul țării noastre, aspect care va imprima o mișcare NNV-SSE maselor de aer din zona aferentă județului nostru, astfel vom fi influenţați în continuare de masa de aer rece preexistentă. În plus, ciclonul va beneficia de un aport important de umezeală din Marea Neagră.

Urmare a celor enunțate, joi, va ninge, din nou, pe arii extinse, în general moderat cantitativ, iar temperaturile vor rămâne în jurul pragului de îngheț, în zonele joase de relief, în timp ce la deal şi la munte vor deveni negative. Se va depune strat nou de zăpadă. Vântul se va reactiva în zonele înalte unde va sufla tare, viscolind si spulberând zăpada. În zonele joase, acesta va fi cel mult moderat.

Joi primim o nouă rundă de ninsori, în tot județul. Va ninge pe arii extinse, bună parte din zi, iar temperaturile vor rămâne în jurul pragului de îngheț. La deal și la munte, valorile termice vor fi scăzute, sub 0°C, și se va depune strat de zăpadă consistent”, informează Meteo.BN.

Până sâmbătă 8 aprilie, județul Bistrița-Năsăud este sub avertizare ANM de vreme deosebit de rece, precipitații predominant sub formă de ninsoare și intensificări ale vântului. Vremea va fi deosebit de rece, iar temperaturile vor fi cu 8…12 grade sub mediile multianuale. În jumătatea de nord a țării vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h îndeosebi în sudul și estul țării, precum și la munte.

ANM a emis pentru Bistrița-Năsăud un cod galben de intensificări ale vântului, ninsori și strat de zăpadă, valabil miercuri 5 aprilie și joi 6 aprilie.

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei și în Carpații Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Pe arii restrânse se vor cumula peste 20…25 l/mp.

Conform prognozei ANM până în 16 aprilie, în Transilvania vremea va fi deosebit de rece până în 6 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de numai 4 grade, apoi se va încălzi treptat până la valori, în medie de 10…11 grade. Spre mijlocul lunii sunt posibile valori mai ridicate, în jurul a 15 grade, apropiate de normele climatologice. Tendința va fi de scădere în ceea ce privește temperaturile minime de la 2…5 grade în primele nopți, până spre -2…0 grade în perioada 6-8 aprilie, iar pentru a doua săptămână sunt estimate valori în jurul a 2 grade. Temporar vor fi precipitații până în 7 aprilie (când vor fi mixte – ploaie, lapoviță și ninsoare), iar pe arii mai restrânse și în restul intervalului, cu o probabilitate mai ridicată în 10 și 11 aprilie.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.