Actualitate

Din Rusia, cu dragoste. Rareş Buhai a cucerit o nouă medalie de aur!

Elevii români au câştigat 13 medalii, dintre care nouă de aur, la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, acesta fiind cel mai bun palmares din ultimii trei ani la acest concurs de informatică, matematică, fizică şi chimie. După aurul obţinut la Olimpiada Internaţională de Informatică din Australia, Rareş Buhai a recidivat la competiţia din Rusia, pe care o câştigase şi anul trecut.

La Olimpiada desfăşurată în localitatea Yakutsk din Republica Sakha (Federaţia Rusă), începând cu 17 iulie, elevii din România au obţinut trei medalii de aur la proba de informatică, trei medalii de aur şi una de bronz la matematică, două medalii de aur şi una de argint la chimie şi o medalie de aur şi două de argint la fizică.

Medaliile de aur la informatică au fost câştigate de Rareş Darius Buhai (clasa a X-a, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, laureat cu aur şi anul trecut), Valentin Marius Hârşan şi Marius Gavrilescu (ambii elevi în clasa a X-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).


La Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, aflată la ediţia a 19-a, au participat peste 150 de concurenţi din România, Federaţia Rusă, Bulgaria, Serbia şi Macedonia.

Anul acesta, Rareş Buhai a luat medalie de aur şi la Olimpiada Internaţională de Informatică din Australia (6-13 iulie, Brisbane). Rareş Buhai, care a absolvit clasa a X-a la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” unde îl are ca diriginte pe Silviu Candale, şeful catedrei de informatică, a menţinut ştacheta ridicată foarte sus în 2012, când a reuşit aceleaşi performanţe: aur la Olimpiada Internaţională de Informatică din Italia şi la Olimpiada Pluridisciplinară.

”Felicitări Rareş! Felicitări prof. Gălăţan Constantin! Felicitări catedrei de Informatică! Felicitări colectivului didactic din CNLR! Felicitări elevilor care fac posibile aceste rezultate şi care sunt alături de performerii noştri! Felicitări familiei Buhai, pentru grija cu care vegheaţi destinul acestui minunat copil şi susţineţi  pregătirea lui pentru marile concursuri şcolare internaţionale!”, a spus directorul CNLR, Constantin Rus.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS