Actualitate

Dipşa: Tânăr pe bicicletă accidentat grav după ce a fost lovit de o maşină pe DN 15 A

Un biciclist de 20 de ani din localitatea Dipşa care a ieşit cu viteză de pe un drum secundar şi a intrat pe DN 15 A fără să se asigure a fost grav rănit marţi seara de o dubiţă înmatriculată în Ungaria de care s-a izbit la intrarea pe şosea. În urma impactului, el şi-a pierdut cunoştinţa.

Accidentul s-a petrecut marţi în jurul orei 19.00 în satul Dipşa şi comuna Galaţii Bistriţei, traversată de DN 15 A, şosea aflată în proces de reabilitare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Antonela Pop, a declarat că tânărul a ieşit, în viteză, de pe un drum secundar şi a intrat pe DN 15 A, moment în care a fost izbit de o dubiţă înmatriculată în Ungaria şi care circula regulamentar.

„Tânărul este inconştient. Este grav rănit şi va fi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa”, a declarat Antonela Pop.

Viceprimarul comunei Galaţii Bistriţei, Nicolae Şomfelean, a declarat că biciclistul, Adrian Bozbici (20 de ani) a intrat cu viteză pe DN 15 A coborând de pe un drum în pantă.

„Nu s-a asigurat şi l-a lovit dubiţa aceea. Am înţeles că e foarte rău”, a spus el.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie a început o anchetă să afle cauzele accidentului.

DN 15 A face legătura între Sărăţel (Bistriţa-Năsăud) şi  Reghin (Mureş). În prezent se lucrează la reabilitarea şoselei. Executantul lucrărilor este firma Strabag.

Foto: Arhivă

1 comentariu

  • Pe viceprimar nu la vazut nimeni la locul accidentului. El oricum nu stie cate prune are in straita si nici nu il intereseaza nimic din ce se petrece in acea comuna……

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS