Actualitate

Directorii care au promovat concursul în runda a doua, chemați la ISJ. Urmează schimbări de inspectori

Profesorii care au ocupat posturile de directori sau directori adjuncți de școli prin concursul organizat în sesiunea ianuarie-aprilie – a doua – au fost invitați la sediul Inspectoratului Școlar Județean ca să intre în posesia contractelor de management și a celor valori.

”Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a înmânat astăzi, 14.04.2022, contractul de management educațional secondat de contractul de valori candidaților la funcția de director/director adjunct care au promovat concursul organizat în sesiunea ianuarie-aprilie 2022. Felicitări și mult succes!”, a transmis ISJ pe Facebook.

O întrunire similară a fost organizată și în luna ianuarie 2022.

Contractul de management educațional a fost dublat de un contract de valori, asumat de cele două părți, un legământ simbolic care reunește ambii parteneri în cea mai grea și nobilă misiune: cea de educator și creator de destine. Îndrăzneala de a recunoaște că muzica pe care o ascultați nu vă mai place să fie preambulul unei opere pe care o veți crea, care va îmbogăți patrimoniul de valori al școlii și care va fi recunoscută peste ani și ani, de cei pe care i-ați modelat cu dăruire, credință și dragoste!, a transmis Aurelia Dan, la vremea aceea inspector școlar general, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Schimbări și printre inspectorii școlari

Din 18 aprilie 2022, se vor face și schimbări de inspectori la ISJ.

Potrivit unor surse, vor pleca Simona Konradi, Daniel Pavelea, Cerasela Roman și Elena Andron și vor veni Georgeta Borș, Daniela Brics, Ioan Ioja și Smaranda Florean.

Consilierul județean PSD Mihai Forai, numit în 1 aprilie 2022 în funcția de inspector școlar pentru Dezvoltarea Resursei Umane, și-ar fi dat demisia, el fiind deja înlocuit cu Vasile Șteopoaie.

Etichete

5 comentarii

    • Stați liniștiți că vin înapoi. Oricum șed degeaba. Ioan Ioja a mai fost, la fel și Smaranda Florean.

    • Din lac in puț și din puț în băltoacă… , dar la toți le place să se scalde de râiea învățământului, …aia de predare efectivă și la clasă….

  • Prea mult si prea des…uneori fara sens…oameni competenti sunt inlocuiti de dragul schimbarii. ISJ BN a devenit, din pacate, o institutie compromisa.

    • Faptele vorbesc că învățămantul românesc se duce de râpă din cauza „competenților” de care vorbești .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS