Social

Directorul ACR BN, Virgiliu Orza: Promovăm turismul automobilistic în județ

Automobil Clubul Român, sucursala Bistrița-Năsăud, va organiza duminică, la Colibița, Raliul Zăpezii 2019, eveniment destinat amatorilor de off road la care și-au anunțat participarea 30 de șoferi din Bistrița-Năsăud, Cluj și Maramureș care vor străbate circa 20 de km de drum forestier. Cei mai experiementați șoferi vor face și demostrații de măiestrie.

Directorul ACR Bistrița-Năsăud, Virgiliu Orza, a declarat că acesta este un eveniment de promovare a turismului automobilistic în județul nostru la care sunt așteptați să participe cât mai mulți iubitori ai șofatului pe teren accidentat.

”Noi promovăm zona noastră turistică, prezentăm echipele care participă la diferite campionate la noi în județ, în țară, dar și în străinătate. O să parcurgem un traseu de 3-4 ore pe drumuri montane, de circa 20 de km cu mici pauze, cu fotografii. Pe platouri vor fi făcute și demonstrații de măiestrie. La final, va fi o masă comună”, a spus Orza.

Inițial, Raliul Zăpezii trebuia să aibă loc în două zile, sâmbătă și duminică. În prima zi era programată o ieșire cu automobile retro, dar starea drumurilor din zonă cu zăpadă topită și gheață nu a permis desfășurarea lui în condiții de siguranță.

Participanții la Raliul Zăpezii vor discuta mai întâi cu sportivi precum Mihai Ban sau Nelu Șomodean despre ce reguli trebuie respectate la concursurile naționale și internaționale de off road, despre cum trebuie echipată mașina pentru un concurs și alte lucruri tehnice. Jandarmeria montană va fi prezentă, ca și Salvamont, ambele instituții urmând să prezinte situații cu care s-au întâlnit în misiunile lor, mai precis cu șoferi care s-au aventurat pe drumuri montane fără să fie pregătiți.

”Nu este un concurs, mai degrabă o inițiere în acest sport. În primăvară vom face primul concurs la Colibița în jurul carierei de piatră. Va fi un traseul trail. O să facem și o sesiune de pregătire”, a spus Virgiliu Orza.

La Raliul Zăpezii vor fi prezente în jur de 30 de mașini, nu doar din Bistrița-Năsăud, ci și din Cluj, Mureș, dar și ATV. Întâlnirea este la ora 11.00 la Fisherman’s, iar startul se va da în jurul orei 12.00.

Timp Online este partener media al acestui eveniment

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS