INTERVIU Uniforma şcolară, la care s-a renunţat imediat după Revoluţie, este considerată necesară de 70% dintre profesori, conform unui studiu realizat de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. În schimb, mulţi dintre elevi, în special de liceu, o văd ca pe o frână în calea libertăţii de exprimare care ar trebui încurajată în şcoală. Una dintre şcolile care a reintrodus uniformele este Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa. Profesorul Constantin Rus, directorul colegiului, a explicat într-un interviu acordat Timp Online ce l-a determinat să facă lucrul acesta.
Reporter: Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa a reintrodus de ani buni uniformele şcolare. Care a fost raţiunea acestei măsuri?
Directorul CNLR, prof. Constantin Rus: Din păcate, nu am reuşit să reintroducem uniformele atunci când am dorit eu, adică imediat după 1990. A durat destul de mult pentru că foarte mulţi părinţi nu au fost de acord cu lucrul acesta, ei spunând că este vorba de uniformizare. Sigur că am trăit o perioadă mai lungă în care elevii aveau inclusiv numere de identificare, lucru care nu cred că era bun, dar uniformele erau frumoase şi înainte de Revoluţie, ceea ce se vede la întâlnirile pe care le avem. Sunt fete cărora încă le mai este bună uniforma şi vin îmbrăcate în ea. De aceea, la noi, la şcoală, a durat cam zece ani până am putut introduce uniforma în sensul de a realiza o apartenenţă la această instituţie. Primul argument acesta a fost, elevii care intră la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa să se identifice cu cultura organizaţională de aici. Am impus culorile liceului, steagul, imnul şi, pe cale de consecinţă, şi uniforma liceului care este foarte diversă. Avem toate cele trei cicluri de învăţământ şi, am gândit atunci, a rămas şi acum, să existe o diferenţă între elevii foarte mici din clasele primare şi cei din gimnaziu şi liceu.
Şi celălalt argument care a fost?
Iniţial, l-am ţinut ascuns eu, personal, dar reintroducerea uniformei încearcă să reducă în clasă şi în şcoală diferenţele economice între familii care, după părerea mea, s-au adâncit după 1990 din motive pe care fiecare le înţelege. Mai ales la clasele mari, la liceu, şi mai adânc la fete, s-a putut vedea că unele puteau veni cu alte rochii, bluze şi sarafane în fiecare zi – nu aş spune că mult mai elegante decât profesoarele, deşi mulţi spun asta -dar uneori, probabil că mult mai stridente decât ale profesoarelor. Eu stând în internat toată viaţa, m-am gândit să nu văd diferenţe între elevul care locuieşte în internat şi cel care vine de acasă.
Existau astfel de diferenţe la CNLR?
Am văzut o mică dramă. Eu îi cunoşteam pe majoritatea elevilor, îi cunosc şi acum. La un moment dat, discutând cu unul dintre ei pe hol – despre care ştiam că are o prietenă, ambii fiind elevi în clasa a XI-a – l-am întrebat ce se întâmplă şi unde îi este prietena, direct, fără să stau mult să mă gândesc. Mi-a spus că s-au despărţit pentru că el nu avea blugi, doar trening. Probabil că au fost undeva şi el a simţit această chestiune ca fiind foarte gravă, iar în mintea lui asta a rămas ca principalul motiv al unei despărţiri între adolescenţi, care nu e o dramă până la urmă. Dar lucrul acesta cred că spune multe.
În şcoală, pentru a dispărea aceste diferenţe psihologice între copii care au efecte drastice asupra rezultatelor şcolare, poate fi rezolvată problema prin purtarea unei uniforme decente care să fie în pas cu moda, aproximativ măcar. Acest lucru îi responsabilizează. Avem profesori străini care lucrează în şcoală şi care au fost întotdeauna încântaţi de faptul că în unele clase vin toţi elevii îmbrăcaţi în uniforme. Parcă îi predispune la activitate mai mult decât pe ceilalţi. În consecinţă, mă bucur că am reuşit ca, după mulţi ani, elevii de la CNLR să aibă uniformă.
Sunt totuşi unii elevi care ar prefera să nu existe uniforma din câte ştiu şi eu.
Probleme? Sigur că avem, o mulţime. Nu vin toţi în uniforme dimineaţa. Unii o aduc în geantă şi o iau pe coridor. Uneori eu privesc aceste lucruri ca fiind nişte „boli” adolescentine pe care probabil că şi noi le-am practicat sub o altă formă. E bine că totuşi ştiu că trebuie să poarte uniforma chiar dacă unii dintre ei o fac uneori de frică.
Înţeleg că aţi fost de acord cu ideea organizării unui târg de uniforme.
Desigur. Fetele din şcoala primară au avut o idee colosală. Le-am spus-o câtorva în faţă, dar acum, pe această cale, sper să citească toate. M-am bucurat sincer când am auzit că vor să facă un târg de uniforme. De ce? Noi avem producătorul care face uniforme, dar, din păcate, ne-a comunicat că nu mai găseşte materialul din care confecţiona uniformele pentru elevii din şcoala primară şi că ar putea aduce un alt material. Colegele s-au supărat foarte tare fiindcă spun ele, eu nu mă prea pricep la asta, materialul era foarte bun, jucăuş, cu ceva carouri şi atunci au găsit de cuviinţă să organizeze un târg – şi cred că e colosal – ca cei mai mari cărora nu le mai sunt bune uniformele, să le vândă celor mici contra unor sume negciate între ei. Între timp, pe holul şcolii, părinţii au putut bea o cafea cu învăţătoarele. De aceea, eu le felicit şi cred că putem continua şi cu alte tipuri de activităţi de acelaşi fel. Iată că uniforma poate fi un mod de a comunica, de a învăţa antreprenoriat şi de a socializa. Eu sper ca părinţilor să nu le fie jenă să cumpere o uniformă curată, apretată şi îngrijită care probabil că nu e ca cea nouă, dar preţul e unul modic.
Excelenta ideea cu targul de uniforme! Bravo! Poate ca ar putea deveni un obicei sa se organizeze in fiecare toamna si poate ar fi interesant sa se aduca si manuale, culegeri si carti care sunt in stare buna.
„…E bine că totuşi ştiu că trebuie să poarte uniforma chiar dacă unii dintre ei o fac uneori de frică.”, cred că ceva nu e în regulă cu afirmația asta. Dacă aș fi fost președintele românicii aș fi spus: Nu cred că e bine domnuuuleee, profesor!
Frica nu este un mijloc de educare. Cei care o folosesc ar trebui ei să privească cu frică viitorul lor în sistemul de învățământ.
Ba da e foarte bine. Astazi ne trebuie un Vlad Tepes adevarat.
si pe vremea lui Ceasca, comunistii ne imbracau in uniforme si ne duceau incolonati la defilare si la tot felul de parade staliniste… io zic sa-i faceti si pe copii astia care s-au nascut liberi in gandire si in simtiri, pionieri si utecisti si mai tarziu sa le dati si carnete de partid in PSD (fostul PCR) ca sa va atingeti scopul de a duce tara asta de tot pe apa sambetei… in frunte cu Ilici al vostru care a distrus complet latura umana a acestei natii prin mineriade si rânjete, urmat de Bombonel si Pinochio care au furat Romania, meritati toti soarta lui Ceasca. rusine
Nene, pune-i la socoteala si pe asa-zisii politicieni de dreapta, si aia au condus tara destui ani din 1990 incoace. Au facut si aia destule lucruri rele (furturi, coruptie, politizarea administratiei etc).
nenea Electriceanul… nu prea ai inteles. daca zicea vreun director „de dreapta” asa cum zici matale, ce a zis dom derector „de stanga” cu acte-n regula, ii aduceam in discutie de Base, Boc, Oltean si altii, care sunt tot comunisti si tot din FSN si PDSR au iesit la lumina.
problema-i de context, iar directori de dreapta nu exista in Bistrita, asa cum nu ar trebui sa existe nici directori de stanga. educatia e educatie… nu are treaba cu ideologiile de partid, doar in comunism.
da marea problema e ca ne spune de uniforme la elevi dom derector descheiat la camesa, parca ar fi la una mica…
Interesanta ‘costumatia’ domnului director in contextul discutiei despre uniforme.
Da, corecta observatia cu tinuta de crasma de tipul Cotu’ cu Fum a d-lui profesor! Proasta inspiratie vestimentara din partea unui „formator de opinie si atitudine”, basca lantocul de neam prost de la gat!
Constantin Rus se vede ca e pesedist sadea, numai de frica sefilor face, si asa educa elevii sa aiba frica.Rusine!
Da’ comisionu’ pentru uniforme nu se pune?…. că’s scumpe de zici că’s făcute de nu ştiu ce casă de modă, dar îs de-o calitate chinezărească pură. Io cred că numa’ comisionu’ contează, restul sunt vorbe goale!
La fel de malefic ca si la sedinta de Consiliu Local de Joi, unde mai ca nu plangea de momentul istric cand, pentru prima data in istorie 4000 de cetateni au depus un proiect de hotarare. Oamenii il vor, noi va trebui sa-i ascultam. Asa de bine au ascultat incat au facut varza dorinta oamenilor. Acest mic si nesemnificativ personaj, mandru parca ar fi insusi Spiru Haret, este de fapt un profesoras smecher de provincie, care este tinut pe post dar de prieteniile politice. Spre deosebire de alte licee din Bistrita, care sunt modernizate, curate, luminoase, cu mobilier nou si zeci de programe interdisciplinare, Liviu a ramas cu parcul ciufulit, frumsul corp central care-si arata cu prisosinta varsta si un etern santier, care mananca cu nonsalanta milioane si milioane de lei noi. Asa arata „crucisatorul” invatamantului bistritean si marele lui carmaci. Un mare ies man ne povesteste despre ce, despre nimic.
Da ce-i cu toti bosorogii astia besinosi de comenteaza aici de uniforme? Le mai stiti voi pe toate. Ia mai lasati calculatorul si mergeti sa va scoateti pensia.
Bai trolenborg, vezi ca este praf pe clanta pesedeului !