Actualitate

Dispute în Consiliul Local Bistrița pe tema terenurilor cedate de municipalitate la prețuri de nimic

Consilierii locali din Bistrița s-au certat, în ultima ședință, pe tema terenurilor aflate în domeniul public al orașului și pe care administrația locală le-a gestionat în funcție de interesul de moment, cum a fost și cazul terenului de două hectare de pe centură cedat firmei Roseyarns la prețuri de nimic, jumătate din cât s-a cerut pentru închirierea lui.

Discuția despre terenul respectiv a fost adusă din nou în actualitate în contextul dezbaterilor pe un proiect de hotărâre privind aprobarea înaintării unei cereri către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud de trecere a imobilului – teren și construcții, situat în municipiul Bistrița, Drumul Cetății nr.2A, din domeniul public al Județului Bistrița-Năsăud în domeniul public al Municipiului Bistrița.

Pe acest teren, Primăria Bistrița intenționează să amenajeze o piață en-gros, a spus viceprimarul Gelu Muthi: ”Am făcut un pas mare spre un comerț civilizat agricol la Bistrița, util cetățenilor, dar și celor care vând în piețe și care nu sunt neapărat din Bistrița. Am avut o odisee destul de lungă fiindcă am căutat pe piața liberă o suprafață de teren destinată pieței en-gros. Foarte greu am reușit să identificăm câteva suprafețe de teren care au intrat în atenția comisiei de achiziție. Până la urmă, am încercat să mergem pe o variantă în care să nu implicăm financiar bugetul local și am găsit această suprafață de teren la Consiliul Județean. Cu siguranță, în acel loc vom putea gândi o piață en-gros care să rezolve toate problemele de comerț agricol în Bistrița. Când spun asta mă gândesc chiar și la sacrificarea mieilor de Paști, problemă pe care eu am simțit-o în fiecare an din ce în ce mai greu de rezolvat astfel încât să avem îndeplinite toate condițiilor pentru un comerț civilizat și care să corespundă normelor europene. Deci e un pas bun pentru Direcția Piețe și Primăria Bistrița”.

În discuție a intervenit și consilierul local Ioan Peteleu (PNL) care a întrebat ce demersuri s-au făcut pentru recuperarea terenului de la Roseyarns, unde municipalitatea deține o suprafață de teren: ”Cred că era un teren suficient de mare și de bun pentru a realiza acest obiectiv”.

”Cu siguranță vedeți altfel lucrurile decât noi. Ne-ați mai sugerat să cumpărăm o suprafață de teren a domnului Scuturici de pe drumul de centură, vis frumos, dar ne cerea peste un milion de euro. Problema Roseyarns atât cât o cunosc eu este o zonă închisă. Problema nu o rezolvam acum, dar dacă ne dorim totuși să rezolvăm probleme, nu doar să ne plimbăm ca să rezolvăm probleme, am identificat soluția cea mai rapidă care a însemnat trei ani. Am mai încercat să cumpărăm o suprafață de teren de la Teraplast. Dânșii au dorit să ne dea acel teren liber și aproape un an am fost încurcați și cu acea suprafață de teren. Această decizie a fost luată de noi în cadrul Primăriei pentru că, până la urmă, bugetul local este foarte puțin afectat”, a răspuns Gelu Muthi.

Atunci, primarul Ovidiu Crețu a spus că Primăria Bistrița a făcut demersuri în instanță pentru recuperarea terenului de la Roseyarns.

”Este bine că încercăm să recuperăm terenul de la Roseyarns, dar este păcat că am ajuns în fața instanței. Este un exemplu prin care Direcția Patrimoniu, fără Direcția Economică, fără Direcția Juridică,a fundamentat un proiect să vindem fără aviz de legalitate 2 hectare de teren cu 0,75 euro/mp în condițiile în care chiria inițială era de 1 euro/mp. Trebuie să învățăm din greșeli”, a spus secretarul general al municipiului, Floare Gaftone, însă intervenția i-a scos din sărite pe reprezentanții PSD și ALDE.

”Nu știu cum de la o problemă rezolvată fericit din nou ajungem să batem câmpii și să vorbim de cai verzi pe pereți. Dacă discutăm despre Roseyarns sau cum se numește, eu cred că trebuie să discutăm în alt cadrtu. Haideți să discutăm despre lucrul bun pe care îl facem, altfel la fiecare lucru bun vom găsi alte 20 care s-ar putea să nu fie bune. Mi-aș fi dorit tare mult dacă tot spunem că suntem votați de cetățeni și suntem aici pentru ei să spună unii dintre colegi că vor contribui cu idei în baza experienței acumulată în CL astfel încât acea piață en-gros să fie un mare succes. Știm cu toții că problemele sunt multiple în comerțul cu produse agricole, inclusiv cu sacrificarea mieilor la care nu trebuie să renunțăm din punctul meu de vedere. Trebuie să creăm acolo niște condiții ideale pentru a rezolva această problemă în condiții impuse de UE. M-aș fi așteptat ca să vină colegii cu propuneri, nu să ducem problema în derizoriu. Să nu uităm că suntem aleși să reprezentăm cetățenii”,a dat replica Muthi.

Și Constantin Rus de la PSD a sărit ca ars și i-a cerut Cameliei Tabără, președinte de ședință: ”Eu v-am rugat să nu mai dați cuvântul celor din administrație să își pună întrebări unii altora să își rezolve problemele pe platforma Consiliului Local. În loc să răspundă consilierilor, creează alte și alte întrebări. Dumnealor au auzit, nu au auzit, știu, nu știu. Ne îndepărtăm de lucrurile bune, se transmite în direct și pierde cetățeanul. Chiar nu cred că vor să vă vadă oamenii pe dumneavoastră, doamna secretar, cum vă răfuiți cu colegii dumneavoastră din administrație. Nu aveți voie, doamna secretar să intervenți peste consilieri numai dacă sunteți întrebată”

Ioan Peteleu a dat și el replica: ”Domnul Muthi a spus că aș fi făcut eu nu știu ce propunere cu un teren al unui domn Scuturici. Eu nu am făcut niciodată o astfel de afirmație. Da, recunosc, am indicat o zonă propice atât pentru centrul de documente de identitate care se dorea a fi realizat, cât și pentru o eventuală piață, dar niciodată nu am indicat un nume de persoană fizică sau de firmă, așa cum ați făcut-o cu Teraplastul”.

Din nou a intervenit Floare Gaftone: ”Peste tot în lume legislația este scrisă, birocratică, iar decizia este fundamentată. La acest proiect, la fel ca și cel din 2004 la Roseyarns, are o singură Direcție care propune, respectiv Direcția de Patrimoniu. Nu este susținut de colegii de la Direcția de Piețe și nici de instituția Arhitectului Șef care poate spune dacă reglementările de urbanism permit edificarea acestei construcții. Este inadmisibil ca un director de Direcția Patrimoniu de profesie inginer mecanic să ne spună care sunt reglementările din PUG, mai ales că noi avem două variante de UTR aferente PUG. Ce variantă a respectat? Cea oficială din arhivă sau cea de pe site? Pe care a respectat-o domnul Marina? Trebuie să consultăm Arhitectul Șef și să nu mai pățim ce am pățit în 2004 când un consilier al cărui nume în scapă în mod voit a coborât prețul la jumătate din cel prevăzut în proiectul de hotărâre”.

Primarul Ovidiu Crețu nu a ratat bnici el ocazia să o pună la zid pe Floare Gaftone: ”Se fac referire la situații dinainte în care am înstrăinat terenuri. De data aceasta este un proiect prin care acceptăm un teren de la CJ. (…) Legea la care face referire doamna secretar face referire la primar și la consilieri. Mie să-mi spună ce lege îi permite să intervină în ședința CL. Nu aveți voie să intervenți decât la cererea unui consilier”.

Secretarul i-a dat replica: ”În conformitate cu OUG 57 din 2019, secretarul avizează și contrasemnează pentru legalitate HCL. Primarul poate lipsi de la ședințe CL, secretarul este obligat să participe. Iată importanța secretarului”.

Și viceprimarul Cristian Niculae a avut ceva de spus: ”I-am mai sugerat doamnei secretar, dacă dorește atât de mult să vorbească în CL, să-și dea demisia. Peste trei luni sunt alegeri, poate deveni consilier local și poate interveni de câte ori dorește”.

Seria intervențiilor a fost încheiată de Sorin Hangan (PNL) care a spus: ”Salut că pentru prima dată primim și noi ceva de la CJ, salut bunăvoința consilierilor județeni și a președintelui. Dacă destinația e cea mai potrivită nu mai contează. Bine că primim și noi ceva de la CJ că am dat o mulțime până acum. Toția m făcut lobby, nu doar unii dintre dumneavoastră”.

În final, Consiliul Local Bistrița a aprobat cu 19 voturi ”pentru” și o abținere intenția Primăriei Bistrița de a înainta o cerere către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud prin care terenul și construcțiile de pe Drumul Cetății nr.2A, din domeniul public al Județului Bistrița-Năsăud să treacă în domeniul public al Municipiului Bistrița.

În anul 2002, firma Roseyarns a închiriat terenul de la Primăria Bistrița, pentru ca un an mai târziu, în 2003, să solicite în Consiliul Local cumpărarea acelui teren, cu promisiunea că va construi acolo funcțiuni sociale: un cabinet stomatologic, o cantină pentru muncitorii săi, un teren de sport. Practic, terenul a fost achiziționat cu suma derizorie de 0,75 de euro pe metru pătrat, în total în jur de 15.000 de euro. Palma a fost bătută, iar contractual a fost semnat în anul 2004. În 2007, Roseyarns a venit la Primăria Bistrița și a cerut o prelungire a termenului cu încă trei ani, până în anul 2010. Printre argumentele și explicațiile pentru neînceperea construcției s-au numărat faptul că între cele două proprietăți și anume cea achiziționată și cea deținută deja există o cale de acces, faptul că durează foarte mult obținerea avizelor pentru lucrările de apă și canal sau chiar că s-ar fura materialele de construcție de pe teren. Consiliul Local a mai acordat o șansă investitorului și a fost de acord cu prelungirea termenului până în 2010. Nici acest termen nu a fost îndeplinit, însă Primăria Bistrița nu s-a grăbit să recupereze terenul, în ciuda faptului că exista un pact comisoriu de gradul IV, care prevede rezoluțiunea (desființarea) contractului fără notificări sau judecată.

Abia în anul 2016, Primăria Bistrița a acționat în judecată investitorul și a cerut recuperarea bunului, în baza nerespectării contractului. Între timp, Roseyarns SRL a intrat în insolvență. Iniția, Primăria Bistrița a pierdut procesul, dar a obținut redeschiderea dosarului în toamna anului trecut. Încă din 2018, unitatea de producție de pe Drumul Cetății a fost scoasă scoasă la vânzare cu 2,1 milioane de euro pentru stingerea datoriilor.

23 comentarii

  • Viceprimarul Gelu Muthi, un alt neica-nimeni din administratia locală, nu are proprietatea vorbelor spunând: ”Am făcut un pas mare spre un comerț civilizat agricol la Bistrița”, când de fapt nu s-a făcut nimic.
    Totul a inceput cu desfiinţarea târgului de la Viişoara, de către primarul Cretu si transformarea lui intr-un fel de maidan numit „zonă de agrement”, fără nici o utilitate serioasă , ceea ce s-a dovedit a fi o mare prostie si un motiv de indignare a oamenilor care s-au plâns că de atunci nu mai au unde să-şi vândă produsele şi nici de unde cumpăra cereale. De mai multi ani se tot caută o solutie, care nu se mai găseste.
    De aceea, cel mai întelept lucru ar fi înfiinţarea unei pieţe agroindustriale moderne pe locul târgului de la Viişoara, dupa modelul Centrului Agro Transilvania Cluj din Dezmir.

  • @Dle vice Niculae… daca doamna Secretar isi da demisia… poate ca nu o sa candideze pentru un loc de consilier… poate va face o SURPRIZA si candideaza de PRIMAR… din acea pozitie poate vorbi oricat de mult doreste…. si pe deasupra mai poate taia microfonul oricui doreste!!!

  • Dispute, dispute, dispute, povești cu nemiluita, iar rezultatele sunt pe nicăieri. Circolae, amenajează bre piața aia în ogradă la tine sau în grădina ta de agrement, să vezi atunci voturi, iei la voturi cum n-a văzut Parisul. Vezi, să-i primești pe micii producători și nu pe băieții șmecheri care „marchează” bine, în piața Decebal nu prea încap, acolo au întâietate frații lui PSD, ăia care știu să se descurce în viață. Micii producători sunt dosiți în fundul pieței, iar dacă nu, pe marginea drumului. Mafia piețelor este la fel de mare precum mafia întâlnită în PSDeu, am spus-o pe înțelesul tău, să fiu sigur că pricepi.

  • voi observati ce precauti sunt etnicii maghiari???? stau cu masca pe figura corect asezata, in fata unei camere web!!
    Sa le traduca si lor cineva – contactul direct cu camera web nu este periculoasa si nu exista nici un risc de transmitere a niciunui virus si nu este pericol de nici un fel de contaminare.

    • Bravo Zoro , daca candideaza are votul nostru, singura care se lupta cu mafia imobiliara , ada zisi dezvoltatori care la orice articol despre urbanism sunt toti cu c,,,t pe la gura.
      Ma rog sunt indulgenti cu cei care le fac jocurile.
      Cu cat dati in secretara cu atat o ridicati mai sus.
      Votam Gaftone,

  • Zoro, se tem nu cumva să le fure microfonul mândria de a fi maghiar sau să fie contaminați cu românism, un virus extrem de nociv pentru ei,poate chiar mai detestabil decât COVIDuț!

  • Dar despre terenul de practică furat de primărie de la Liceul Agricol, nimic? Haideți, vorbiți, noi nu vă tăiem niciodată microfonul. Știm, știm! Demersurile s-au făcut cu complicitatea inspectorilor școlari și a consiliului de administrație pentru ca pe hârtie lucrurile să pară în regulă. Dar asta nu vă face mai puțin hoți. Dimpotrivă, acuma sunteți niște hoți patentați.

  • Încă nu l-a furat? Păi prin târg s-a auzit că primăria intenționează să-l fure. Dacă nu l-a furat, înseamnă că Liceul Agricol mai poate fi salvat. Mulțumesc pentru informație.

    • Poate fi salvat liceul și întreg orașul, dacă pleacă repede ciuma roșie altfel orașul e pierdut.

  • Haideti sa o votam pe DOAMNA Gafotone ca primarita!!!!
    Bistrita nu a avut niciodata primar o femeie!!!
    Am scris cu litere mari doamna… ca sa nu se confunde cu colonel Gaftone, avocat Gaftone… trepadus Gaftone… bla bla bla…
    Pe bune zic ca este o varianta doamna Gaftone!!!
    Mai aud prin targ si alte variante…. gen Augustin Zagrean, Nelutzu Oltean, dr MG Buta… samd… eu nu inteleg cu ce e mai prejos Costica Rus

  • Dar la Cocos oare or mai fi 300 ha luate cu japca de la armata?
    Stie cineva?
    Sper ca noul primar sa i puna pe puturosi de la cadadtru primariei sa l masoare si asa nu fac nimic .

  • Da! Asa zic si eu. Ea primarita si secretara, si arhitect sef si sefa contabila, si portarita si directoare tehnica, si politist local si cetatean.Ce ziceti? Vreti? Ea vrea cu siguranta. Bolnava de putere. Functionar platit degeaba. Eu nu mai vreau sa platesc taxe pentru salariul ei. Nu mai vreau. Si ca mine mai sint 40.000 de bistriteni. Sa se faca o evaluare a femeii, profesional si pshihiatrica!

  • Ceea ce era de demonstrat a fost demonstrat! Postacii sint la datorie! Nu 60.000! 6.000.000 o vor primarita si pe tine postaca sefa ,viceprimarita . Si da, spre ciuda ta, ca te stiu postaca si la Turc, Niculai va iesi! Ca nu ai pe altul. Posteaza sanatoasa!

  • Doamne ajuta Irina sa iasa Niculaie. Dar tu cu ce te alegi?
    Sau te ai ales deja cu un loc caldut si alte promisiuni?
    Te ai dat singura de gol.
    Vezi Irina pe tine nu te a jignit nimeni ca faci lobii pentru un anume candidat, este dreptul tau dar lada si pe alti sa aibe dreptul lor la opinie.
    Niculaie primar, e bine Irinuca?
    Il votez si eu, dar sper sa mai fie si alti alaturi de noi.

  • Irina…. Da ce te enervezi dragă.. Ai vrea să nu îndrăznească nimeni să ridice privirea în fața primarului și a gloatei lui de puturoși bogați??? Nu vă e rușine?? Foarte bine d-na Gaftone se vede că ai „cohones”, bravo pt curaj!! Vremea pcr (psd) va apune curând, poți să te tăvălești pe jos Irinuca și să te zgârii pe ochi :)))

  • Da.. Și să fie evaluați profesional și lingăii care ocupa funcții de tăietori de frunze … Da, da ăia care în timpul serviciului sunt postaci psd cu normă întreaga. Toată lumea la evaluare!

  • Si acei sefi care nu stiu sa conduca o directie , le place cand anumiti lingai le fac pe plac in orice mod cu putinta doar sa le intre in gratii.
    E plină primaria de acei sefi care nu si asuma mimic doar incaseaza.
    La test cu ei.

  • Accept sa fiu evaluat! Noi, functionarii, trebuie sa dam exemplu si un mesaj de sanatate administrativa. Si eu si colegii mei acceptam! Si la raspundere sa fiu tras daca nu-mi fac actele la timp accept! Aveti dreptate, noi toti trebuie da acceptam, sa nu mai planeze suspiciuni si acuze asupra noastra!

  • Popica, nu mai brava, lucrezi tu la primarie cum lucrez eu la NASA.
    Se stie ce hram porti, nu te ocupi decât cu jignitul sub diferite nume.
    Ma lasi ca m am saturat de tine.
    Din cate stiu angajatii primariei, CJ au control medical prin medicina muncii anula, sunt evaluati.
    Ceia ce afirmi tu in ce o priveste pe secretara primariei „control psihiatric” nu as lasa lucrurile asa, trebuie sa plateasca toti care jignesc sub anonimat fara dovezi clare.
    De ce nu aveti curajul sa postati cu numele voastre ?
    Pai va spune unul care a tras niste concluzii.
    Sunt pe aici comentatori sa nu zic dezv imobiliari si proiectanti care se limiteaza la asfel de lucruri slabe.
    Eu nu as sta pe ganduri
    Doamna Gaftone da i in judecata nu i ierta pe asfel de magari cu nume de om.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS