Actualitate Recomandări

Distracția costă! Polițiștii avertizează cu privire la folosirea artificiilor și petardelor

Poliția desfășoară în această perioadă acțiunea ”Foc de artificii”, pentru prevenirea oricăror evenimente negative, generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice.

Până în luna ianuarie 2022, în baza planului naţional de acţiune ”Foc de artificii”, poliţiştii specializați în domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase din Bistrița-Năsăud desfăşoară acţiuni specifice, pe raza întregului judeţ, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice.

Principalul scop al acestor activităţi este creşterea siguranţei cetăţenilor, prin activităţi care să prevină producerea evenimentelor nedorite, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Polițiștii reamintesc cele mai importante prevederi legale în domeniu, precum și faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Persoanele care nu respectă legea se pot alege cu o amendă care ajunge până la 7.500 de lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%. 

Legea care reglementează activitatea cu articole pirotehnice este Legea nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:

a) categoria 1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;

În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor, cum ar fi: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc, sateliţi etc.;

b) categoria 2, 3 şi 4 – articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;

ATENȚIE! Potrivit dispoziţiilor legale, numai persoanele juridice autorizate au dreptul să deţină şi să comercializeze articole pirotehnice după cum urmează:

Persoane juridice autorizate:

  • nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât articole pirotehnice din clasele/categoriile pentru care au fost autorizate;
  • nu pot comercializa către populaţie articole pirotehnice din clasele/categoriile II-IV (petarde, pocnitori, miriște săltăreţe, rachete, etc…); obiectele pirotehnice din clasa/categoria I pot fi comercializate către populaţie tot timpul anului;
  • organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Persoanele fizice:

  • nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu articole pirotehnice din clasele/categoriile II-IV (articolele pirotehnice de divertisment), T. 1 şi T. 2 (articole pirotehnice de scenă);
  • pot deține si folosi articole pirotehnice din clasa/categoria I tot timpul anului, dar nu le pot confecţiona, importa sau comercializa.

ATENȚIE ! Este interzisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

14 comentarii

  • In parcul municipal in fiecare seara bubuie petardele. Cu zecile. Latra cainii cu disperare in curtile oamenilor cum se sperie. Dupa ce ca super intunecos parcul (cu exceptia zonei Palatului Culturii) nici macar un polititst local, national sau vre-un jandarm nu am vazut sa patruleze pe acolo dupa lasarea serii.

    • Ce sensibili sunt unii, dar acum 30 de ani cand bubuiau petardele in toate scarile de bloc ca nu erau interfoane si prin chioscurile de cartier, faceam dupa anul nou focuri din brazi in mijlocul stazii, si in parcari pana la etajul 2 si nu chema nimeni pompierii sau politia, ce sa mai zic in extrasezon cand bubuiam pe carbid, puls baute in fata blocului si muzica din masini, o generatie apusa care avea sange in vene. Copiilor din ziua de azi le este frica sa si aprinda si basinile, ce sa mai zicem de alte chestii, am format o generatie total supusa sistemului, obedienta maximă,….

    • Binenteles ca lumea este mai sensibila acuma. Vremurile la care faci tu referire au trecut demult. Atunci plecai si veneai de la serviciu la ore relativ fixe, aveai un singur job. Acuma lumea s-a schimbat, multi merg la munca de la 7 sau 8 dimineata si se intorc acasa pe la 8-9 seara daca nu cumva si mai tarziu. Sau au cate doua servicii, iar din cauza sindromul burnout binenteles ca a devenit mult mai sensibila. Tot ce au nevoie cand ajung acasa, epuizati fizic si mental, este sau auda cum latra in disperare niste caini speriati de niste idioti care nu au ce face cu timpul liber si cu sanatatea lor decat sa puste niste petarde noaptea.
      Si in vremurile la care faci referire au fost accidente dar nu stiai de ele pentru ca nu ajungeau in presa. Intreaba oamenii care au lucrat la spital in acele timpuri si o sa vezi.
      Pe de alta parte, referitor la principiul tau, (sa nu fim asa de sensibili) si eu zic la fel, chiar si mai bine, sa ne intoarcem in Epoca de Piatra. Oamenii trăiau în junglă sau în grote, iar universul lor gravita în jurul a două activități: procurarea hranei și protecția împotriva prădătorilor. Nu prea aveau alte activități. Nu se spalau pe corp, pe dinti nu aveau sensibilitati de genul acesta.

  • doua joburi sau program prelungit zici……. aici se vede ca cetateanul a renuntat la drepturile care le avea( nu fac referire la puscatul petardelor) chiar tu ai zis ca avea un singur servici cu program normal si nu o murit de foame sau frig. Cetateanul roman o acceptat sa lucreze pe un salariu de mizerie, o acceptat o clasa politica corupta, o acceptat sa fie obedient, nu mai are curajul si nici timpul sa mearga la proteste sau sa se implice in politica. Si da in noaptea de revelion o sa pusc cateva sute de petarde poate se trezesc si romanii din somnul de veci.

    • Poate nu au murit, poate au murit. Cum ziceam mai devreme, nu se publica in presa nimic, totul era cenzurat, asa ca nu ai de unde sa stii.
      Referitor la faptul ca zici ca „doua joburi sau program prelungit zici……. aici se vede ca cetateanul a renuntat la drepturile care le avea” presupui ca au un salariu de mizerie. Poate asa o fi. Dar poate ca au si un salariu mai mult decat decent/ multumitor dar lucrul acesta presupune ore suplimentare, sau vreau sa munceasca mai mult pentru a castiga mai mult si atunci au doua job-uri. Poate acesti oameni vor sa faca ceva mai mult cu timpul liber care il au la dispozitie decat se lamenteze ca traiesc in saracie si sa isi depaseasca conditia. Unii reusesc altii nu. Unii alimenteaza cu 50 de lei dar au o masina scumpa, pe care nu si-o permit ca si intretinere, altii fac plinul dar au o masina decenta, nu din gama premium, dar care si-o permit din munca care o presteaza. Fiecare cu prioritatile lui in viata.
      Exista binenteles exceptii la categoriile enumerate mai sus, bugetarii. Si cred ca am spus tot.

  • Corect, cand esti sclavul banului si al sistemului, preferi sa muncesti pana pici in cap, vorba aia cine i harnic si munceste ori e prost ori nu gandeste….. Ma asteptam la o minte mai deschisa, de ce sa nu faci presiuni asupra sistemului si sa muncesti mai putine ore si pe bani mai multi, de ce in alte tari sa poate?! Dar romanul e obisnuit sa lucreze mult si prost pe trei parale….. asta e cauza din care ai 2 joburi…..

    • Nu sunt sclavul banului dar prefer sa incerc sa-mi depasesc conditia. La fel se intampla in toata lumea asta cu toti care vor sa faca ceva cu viata lor. Tu ti-ai dorit timp liber sa poti pusca petarde. Fiecare cu visul lui in viata.

  • Nu va alarmati degeaba! A aparut o stire, ca a trebuit sa apara, asa inainte de perioada pocnitorilor, dar militia iarasi nu o sa fie niciunde, cum nu a fost nici anii anteriori, (la sate se nu mai vorbesc…), noi iarasi o sa ascultam bubuiturile zi si noapte, la fel ca in anii anteriori, animalele iarasi vor fi terorizati, ca si anii anteriori… Sa fim seriosi: cati minori sau parintii acestora ati vazut amendati din cauza petardelor? Fixpix…

  • Daca fiecare cu visul lui, atunci de ce sunteti supărați pe cei care au timp si pusca petarde?! Poate sunt bugetari hodi niti si au timp berechet. Cine e la privat ghinion, baga ca migul!!!

    • Cine vrea sa puste petarde, sa mearga pe camp departe de civilizatie si sa le puste singur sau cu prietenii, dar nu in comunitate. Asta este o distractie malefica precum batutul boschetarilor sau punerea pietrelor pe linia de tramvai. Sunt oameni cu probleme cardiace, copii mici, animale. Cui ii place sa fie speriat de o bubuitura zdravana de 100 db? Si eu cand cineva pusca o petarda si nu e Revelion ii strig sa si-l bage in cur ori a parintilor. Dar sigur i-as strange pe toti tiganii care vand ilegal astfel de materiale si cumparatorii intr-un container si le-as detona cate o petarda de fiecare data cand adormi, oare le pica bine?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS