Social

DJ 151, rupt și distrus în prag de iarnă (FOTO)

Cel mai lung drum județean, 151, care traversează nu mai puțin de 16 localități din județul Bistrița-Năsăud până la limita cu județul Mureș, arată ca după război în prag de iarnă, potrivit unor fotografii postate pe Facebook de fostul consilier municipal Marian Iliș.

https://www.facebook.com/marian.ilis.5/posts/3014205741957413

De altfel, de curând, Consiliul Județean a alocat peste 3,5 milioane de lei pentru reparații la DJ 151, lucrările urmând să fie executate de LDP. Termenul de execuție e de 6 luni. LDP trebuie să ofere garanție de 24 de luni pentru lucrările pe care urmează să le facă.

Reamintim că DJ 151 km 45, limita jud. Mureș – Bistrița-Năsăud, a fost reabilitat în urmă cu șapte ani, pe vremea când la Consiliul Județean era președinte Liviu Rusu. Reabilitarea a început în 2010, a durat 2 ani și a costat 126,6 mil.lei, bani cu care au fost reabilitați 77 km de drum. Lucrările de reabilitare şi modernizare au fost realizate de firma Romstrade.

„La modul cum a decurs relaţia cu firma Romstrade de când am preluat eu mandatul de preşedinte al CJ, nu pot face altceva decât să le mulţumesc, să îi felicit pentru ceea ce au făcut. În plus, mi-aş dori ca, în exerciţiul financiar 2014-2020, CJ să poată depune proiecte pentru un număr cât mai mare de km de drumuri”, a spus Emil Radu Moldovan la recepția drumului.

Tot atunci s-a menționat că DJ 151 are termen de garanţie de 12 ani timp în care firma Romstrade va face toate lucrările de reparaţii care se vor impune. Teoretic suntem în perioada în care firma omului de afaceri Nelu Iordache ar trebui să refacă lucrările. Practic,în 2017, acesta a fost condamnat de magistrații Tribunalului București la sase ani și trei luni de închisoare în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson al autostrăzii Nădlac – Arad, în care s-a înregistrat un prejudiciu de 1,2 miliarde de lei în dauna CNADNR, a unei bănci și a unei firme de construcții din Spania. Într-un alt dosar, Nelu Iordache este judecat, din mai 2014, pentru fapte de corupție privind lucrări de modernizare a 148 de kilometri din DN 67C Transalpina, în cadrul unui contract finanțat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.

DJ 151 traversează 16 localităţi din cinci comune şi municipiul Bistriţa: Sigmir – Blăjenii de Sus – Blăjenii de Jos – Şintereag – Şieu Odorhei – Coasta – Şirioara – Chiraleş – Lechinţa – Vermeş – Sângeorzu Nou – Sânmihaiu de Câmpie – Zoreni – Budeşti – Budeşti Fânaţe – Ţagu până la limita cu judeţul Mureş. În 2015, pe drum au fost aruncate pietre, vezi Doamne pentru întreținerea lui. Pentru această ”lucrare” s-au cheltuit 2 milioane de lei.

Etichete

12 comentarii

  • Proiectul de reabilitare a drumului judetean 151 are mai multe vicii, unele chiar elememtare, nesemnalate pe toata durata derularii proiectului si bine-nteles, vicii grave de executie, trecute prea usor cu vederea de catre beneficiar si nesemnalate de catre dirigintele de santier. In asemenea conditii cand toti factorii angrenati in derularea proiectului, dealtfel bine platiti, si-au batut joc de lucrare fiind la mijloc cu totul alte interese decat cele normale, nu avea cum sa rezulte o lucrare de buna calitate. Pe acest drum tot timpul vor aparea probleme. Pacat de banii aruncati pe fereastra.

    • Ce are …ula cu prefectura? Care este relatia dintre drumul judetean 151 si salariile neplatite de 7 ani, nu vad legatura. Ma rog, fiecare cu ce-l doare.

  • Un amic , inginer in cadrul societatii Romstrade , imi povestea ca atat prefabricatele cat si produsele de balastiera nu puteau fi achizitionate decat de la firme recomandate de beneficiar , adica CJ, desi calitatea acestora era indoielnica iar costul mai ridicat ( bineinteles firme clientelare ) . Imi mai povetea amicul meu ca, la sfarsit de luna , nici o factura nu se deconta daca nu era respectata conditia si nu se platea ,,comisionul ” ! O fi asa ?

    • Ce au crapaturile din drum, cand nu s-a tratat corespunzator fundatia drumului, ce are asfaltul degradat, care era produs de o statie de-a constructorului montata la Sieu Odorhei, cu livrarea prefabricatelor de catre o anumita firma si in cel mai rau caz daca nu corespondeau se puteau refuza. Nu au facut-o si consecintele se vad si se mai vor vedea. Constructorul nu a tratat corespunzator, mai mult deloc, crapaturile din beton pe zona de drum betonat din Sigmir, unde s-a pus asfalt fara a se respecta cele mai elementare reguli si proceduri si exemplele pot continua pe cel putin doua pagini.

  • Drumul a fost bine executat dat nu a fost intretinut. Au circulat masini de tonaj greu. In poze se vede lucrarea LDP care a lucrat in batjocura cand au aruncat pietre peste covorul asfaltic.

    • Daca nu cunosti e mai bine sa nu vorbesti. Au fost facute lucrari de tratamente de regenerare, tot din cauza ca asfaltul turnat era de proasta calitate si chiar au aratat bine, e drept ca pana la fixarea criblurii mai si sare, sau daca e pusa in exces.

  • Păi s-a făcut drumul la Colibita doar sa nu-i scuture mașinile cand se duc la distractie la cabanele pe care le dețin, săracii.
    Doar unde au viloace politicieni?
    Nu vedeti cat interes si-au dat?

    • maresale….lasa-ne !!!! banuim ca Dvs. de obicei zburati pe la Colibita??? chiar asa? pai in logica Dvs. nimeni nu ar trebui sa faca nimic decat daca trece el pe acolo!!!!! doamne si fereste. In loc sa spui foarte bine si multam…. extraordinar. Daca facea PNL sau USR era pentr toti? asa doar pentru unii?? pe bune??? Acusica vin….si apoi veti vedea ce drum fac ei!!!! partie nu alta!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS