Actualitate

DJ 173 Budacu de Sus – Șieu, inaugurat după modernizarea cu 8,8 mil. euro

Modernizarea DJ 173 Budacu de Sus – Șoimuș – Șieu (6,52 km), care au cuprins și intervenții de consolidare și stabilizare a versanților și refacerea platformei drumului, a ajuns la final, obiectivul de investiții fiind recepționat de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Lucrările, care au o garanție de zece ani, au fost realizate cu bani europeni prin POR și din bugetul Consiliului Județean, în total 44,3 milioane lei (circa 8,8 milioane euro). Constructor: Îndemânarea Prodcom. Proiectant: DP Proiect.

S-au realizat: modernizarea părții carosabile cu îmbrăcăminte bituminoasă, lucrări de consolidare cu ziduri de sprijin din beton, lucrări de evacuare a apelor pluviale (șanțuri betonate, șanțuri de pământ, rigole carosabile, podețe tubulare), modernizarea acceselor la proprietăți și a drumurilor laterale, lucrări de siguranță rutieră (indicatoare rutiere, parapet de siguranță, marcaje rutiere, borne kilometrice). 

Principalele lucrări de consolidare și stabilizare a versanților: 594 de piloni forați (7,7 km), parapet de siguranță (567 m), evacuarea apelor (șanțuri pereate cu beton, rigole de acostament, rigole ranforsate, cămine de dren), ziduri de sprijin din beton.

”Este o investiție foarte importantă, cu multe complicații pe parcursul execuției lucrărilor, care arată foarte bine. A alunecat tot dealul, iar costurile de stabilizare au fost mai mari decât cele totale pentru modernizarea drumului. Odată cu finalizarea acestui drum avem multe rute alternative care pot scurta și fluidiza traficul de pe Valea Șieului către Valea Budacului, pe aici se poate ajunge ușor, evitând aglomerația din municipiul Bistrița, pe Valea Bârgăului sau pe Valea Ilvelor. Un deziderat extrem de important, de a finaliza toate lucrările cu finanțare europeană până la sfârșitul anului 2023 este realizat, marți urmând să fie recepționat și DJ 173B Bistrița – Tărpiu”, a declarat președintele CJ Radu Moldovan.

”A fost o lucrare foarte complicată pe acest tronson de drum important, au fost mobilizate la un moment dat chiar și trei foreze pentru piloni. Încă un proiect finalizat, un proiect al cărui scop a fost scurtarea timpului petrecut în trafic”, a menționat vicepreședintele CJ Ciprian Kecskes-Simionca.

7 comentarii

  • Nu ar strica sa si vedeți ceea ce se inaugurează. Sunt sigur ca este mai bun fata de ce era, dar sunt câteva zone care in maxim 2-3 luni se vor rupe… Din păcate este doar o jumătate de inaugurare…

    18
    1
  • Multumim din inima partidului, personal conducatorului iubit! Maiastra corabia, mester carmaciul! Suntem intr-un iures nebun al investitiilor inutile si aiuritor de costisitoare. Deviza este sa se justifice banii, sa raportam realizari, sa vina prof. cu grade Vasile Dancu si sa ne spuna ca suntem primii pe tara, cat suntem de fericiti! Doamne, cat suntem de fericiti: tigri Romaniei cum ar zice savanta de renume mondial Veorica Vasilica Dancila.

    23
    10
    • Drumuri asfaltate pe campuri, prin pasuni, pe vai si coclauri, drumuri care nu duc nicaieri si din ratiuni „ecologice” dispar peste un an doi. Piste de biciclete unde drumu-i de pamant, unde nu este sant, canal, apa; statii de autobuz pe drumuri pe care nu circula nici macar un tractor, preturi pe km comparabile cu cele ale autostrazilor din Ungaria sau Croatia, costuri reale de 20% din pret, restul parandaratul si castigul constructorului; hotie in veselie! „Tara trista plina de umor!”

      24
      1
  • Cum este cel de la Cusma ,abia s a răcit asfaltul și deja începe sa se lase…..lucru de calitate ,marca prietenii constructori a lu Raducu. Da ce va mai place sa va trageți în chip !!!

    32
    6
  • Ca si calator care colinda judetul pe toate drumurile la sfarsit de saptamana pot spune urmatoarele.
    Felicitari si multumiri domnule Presedinte RADU MOLDOVAN cel mai implicat politician din CJ care a facut multe drumuri bune pentru locuitorii din BN.
    Sarbatori frumoase si luminate !

    20
    32
    • Domnul meu !
      Ca ecologist poate ești bun…dar că „lingău”nu-ți șade bine . Nu dezvolt subiectul, dar decât un lucru făcut de mântuială mai bine lasa-l așa. Oare chiar nu au pic de respect acești domni recepționeri față de comunitate? Cum este posibil că la nici un an , porțiuni de drum sa se lase… spargă, rupă,… și să aibă curajul să zică că-i bun .???

      25
      6
  • E bine cu UE. Cand ii face de bani nu mai lupta seful judetenei de partid impotriva vestului.
    530.000 de Euro/km e standardul de cost aprobat de guvern acum doi ani cand au dat drumul la programul national de furat pe credit poreclit Anghel Saligny. Ordinul MDLP nr. 1.321 din 20 septembrie 2021.
    De la Budac la Sieu e 1,2 mil./km. Plus ca in ordin se impun si conditii cu privire la populatia deservita. E clar ca furi mai mult de acolo de unde e. De unde nu e, ce saracie sa furi?
    De abia astept sa ma car de la Budacul de sus la Sieu. Sau invers ca la Budacul de Sus am ajuns de doua ori in viata. Poate de acum incolo.

    2
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS