Politică

Dobra: Lucrările făcute de DSP în Bistriţa, cârpeală maximă. Afară din circuit cu DSP şi LDP!

Senatorul PNL Dorin Dobra a declarat că Direcţia Servicii Publice ”nu se califică” să realizeze lucrări pe străzile din Bistriţa deoarece acestea au un aspect de ”cârpeală maximă”, fără nicio legătură cu ”Bistriţa elitistă a lui Ovidiu Creţu”, şi că SC Lucrări Drumuri şi Poduri este ”o excrescenţă anormală”, ”un jucător neloial”.

”Din ce se întâmplă în oraş, o spun cu toată tăria: DSP nu se califică să realizeze lucrări pe arterele Bistriţei. Nici prin eficienţă, nici prin calitate, nici prin imagine. DSP se califică să lucreze între blocuri. Lucrările sunt de o calitate marginală. Pe arterele municipiului e o cârpeală ce n-are nimic de a face cu Bistriţa europeană, cu Poarta Transilvaniei, cu Bistriţa elitistă a domnului Ovidiu Creţu, pe care o admir. E o renunţare la standarde care nu face bine nimănui, în general acţiunile DSP au un aspect de cârpeală maximă, fie că se numesc sensuri giratorii în care ne rupem maşinile ulterior sau pseudoparcări în faţa magazinului Profi, unde nu-i nici cal, nici măgar. Aceste tipuri de lucrări într-o primărie onorabilă trebuie să fie limitrofe, acolo unde pregăteşti terenul pentru modernizări”, a spus Dobra într-o conferinţă de presă.

Parlamentarul PNL a afirmat că şi-ar dori ca DSP şi LDP să iasă din circuit. ”DSP, LDP, astea două eu vreau să le văd afară din circuit. DSP şi LDP sunt amândouă de-un fel, stau aşa spânzurate de instituţii. LDP este o excrescenţă anormală într-un mediu de business, care nu concurează loial cu celelalte firme din mediul real. Şi despre standardele lor ar fi multe de spus. Şi ei nu sunt decât un catâr ce stă între decizia politică şi, mai nou, licitaţiile pe care le câştigă cu 40% din preţ ca să intre în faliment total. Mi-aş dori o piaţă liberă reală, fără concurenţe neloiale din partea unor instituţii ce nu sunt nici private, nici publice. Nu e un jucător loial şi natural pe o piaţă ce se vrea europeană. Nu cred că se califică vreo firmă din acest judeţ pentru standardul necesar în Bistriţa. Lucrările de pe str. Dornei sunt satisfăcătoare, în rest…Ce se întâmplă azi pe Dornei pe o lucrare bună, dar cu o administrare aberantă: pornim pe trei benzi şi ne închidem într-una. Nu putem rezolva problema? Ai parcat, amendă! Le-am haşurat mai rău ca la un desen de Dali de nu mai ştie nimeni ce e de respect şi ce nu şi a ieşit o românească infinită”, a adăugat el.

Dobra a menţionat că PNL este ”într-o perioadă postcununie” cu primarul Ovidiu Creţu: ”E frumos, e dulce. Noi suntem post luna de miere. N-aş vrea să stric asta cu DSP-ul, dar dacă e vreuna din rudele sale vreau să-i interzic relaţiile cu ea”.

Întrebat ce post are pentru directorul SC Lucrări Drumuri şi Poduri, liberalul Andrei Rusu, Dobra a răspuns: ”Negru!”. ”Nu vreau să-l mai aud pe Andrei Rusu încercând să facă LDP-ul profitabil în timp ce firme din economia reală pierd licitaţii şi se confruntă cu probleme imense”, a comentat el.

6 comentarii

  • Mai Dobra, de ce nu te muti in PPDD, ca tu vad ca ai impresia ca esti in opozitie, inca nu ti-ai dat seama ca voi guvernati tara, judetul si orasul asta de mai bine de un an de zile. Lumea tot iti spune ca e satula de povestile, propunerile si criticile voastre. Vorbaria asta goala aruncata de la unul la altul e egal cu zero. CAND O SA VA APUCATI DE TREABA?

  • Dorin este un politicean pragmatic si cu ideii f bune , din toti cei trei parlamentari actuali ai PNL B.N ,Dobra este cel mai vizibil pana acuma , eu i-as sugera sa devina presedinte pe judet al PNL -ului deoarece partidul ar avea mult mai mult de castigat de cat cu actualul presedinte.

    • :))))))))) mda.. bine zici.. un „politicean” 😀 cu.. idei.. si cam atat. Capitolul actiuni/realizari/rezultate ii blana

  • O interpelare la Guvernul Românie a domnului senator ” Licitatorii oneşti rămân fără activitate din cauza jucătorilor aberanţi” nr. 558 / din 13.5.2013 a primit raspunsul, SG 3533 din 7.6.2013, prin care este trimis politicos să mai citească legile în domeniu, cele cerute de grijuliul nostru parlamentar fiind reglementate prin legi şi norme.
    Acum se vede cum un angajat al Statului Român, reprezentant al puteri politice la guvernare face propagandă negativă unei instituţii cu capital de Stat în mod mod sistematic.
    Cetăţeni ai oraşului „Bistriţa elitistă” vor fi beneficiari acestei campanii?
    Dragă Adrian vizibilitate unui personaj bine plătit de Statul Român nu este acelaşi lucru cu eficienţa şi utilitatea acţiunilor sale, eu ca votant, până acum le-am văzut fără nici o ţintă spre un scop util, iar acum de-a dreptul periculos.
    Denigrarea unei societăţii unde conducere a fost numită prin de AGA LDP în 5 sep 2012 (http://www.ldp-bn.ro/pdf/AGA_5.12.2012.pdf) şi semnata de colegul de partid, este derutantă şi dovedeşte o totală inconsecvenţă neadmisă unui Senator al României.

  • Dobra asta are discurs de opozitie, desi e la putere! Vrea sa para in ochii lumii un fel de disident in USL, dar practica o falsa disidenta. In calitate de senator, domnul Dobra se ocupa cu tot felul de „românisme„. Sigur, e bine si cu donatu` de carti pe Ilve, e bine si cu implicatu` in directa administrare a unei localitati, mai nou vad ca da bine ca unii parlamentari sa-si doneze leafa in scopuri nobile. N-am creierul atat de neted incat sa pun botul la orice propaganda ieftina. Cel putin inca. Eu nu-i cer lui Dobra sa-si doneze leafa pentru o cauza, nu-i cer sa faca pe edilul in locul lui Simionca la Livezile, nu-i cer sa doneze carti, nu-i cer sa faca pe bloggerul, eu ii cer sa-si faca treaba pentru care e platit. Vreau sa vad initiative legislative si interpelari pertinente, vreau legi care sa permita o functionare cat mai buna si mai usoara a administratiei publice locale si judetene, cat si a mediului privat. Nu doresc un Dobra care sa se ocupe de probleme ce tin de administratie locala, pentru asta platim pe altul! S-au invatat toti sa vina oamenii sa le bata la usa biroului parlamentar pentru rezolvarea unor lucruri strict personale. Niste mici dumnezei pe pamant. Oferiti-le ba oamenilor solutii printr-un cadru legal adecvat, nu veniti voi cu solutii personale, de la voi din joben, ca sa para ca ati facut nu stiu ce bine unui amarat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS