Politică

Dobra: Oamenii care îşi cer înapoi terenurile din Staţiunea Pomicolă sunt tot fără proprietăţi

Senatorul Dorin Dobra, preşedinte interimar al PNL Bistriţa, a spus în plenul Senatului că el şi ceilalţi parlamentari bistriţeni au de răspuns zilnic oamenilor care solicită de ani de zile, fără niciun rezultat, retrocedarea terenurilor din zona Staţiunii Pomicole. ”Voi reveni în Parlament cu iniţiativa mea!”.

În plenul Senatului, la dezbaterea unei propuneri legislative privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ”Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, respinsă la vot, Dorin Dobra a readus în discuţie cazul terenurilor revendicate în zona Staţiunii de Cercetare Pomicolă Bistriţa.

”În urmă cu aproximativ un an de zile, ceream de la aceeaşi Academie 50 sau 70 de hectare pentru a retroceda foştilor proprietari, la Bistriţa, terenurile care le reveneau de drept. Noi aici, în plen, am votat să transmitem de la Şişeşti către consilii judeţene terenuri. Vă aduc aminte că anul trecut, pe final, nu mai ştiu, erau la Teleorman, unde erau. Vă reamintesc, cu toată decenţa, că la Bistriţa oamenii care cer înapoi proprietatea au rămas tot fără proprietate, că noi, liberalii, apropo de Brătianu, pe care cineva îl invoca… că aici e adevăratul Brătianu, nu e acolo unde vrem să-l transmitem şi să-l punem, conjunctural, la retrocedări de proprietate. Aici e. La astea rămânem noi fideli. N-am să pot să nu revin cu iniţiativa mea, dacă tot vorbim de Brătieni şi de ceea ce înseamnă ei, pentru că şi liberalii, şi doamna Doina Pană, şi domnul Deneş, şi domnul Daniel Suciu, cu toţii avem zilnic de răspuns acelor oameni de ce 1.000 de hectare, 3.000 de hectare nu prejudiciază activitatea Academiei, dar 60-70 de hectare retrocedate prejudiciază. Sunt un om onest, spun toate lucrurile astea pentru că măcar atât credeam, că voi putea rezolva în plenul Parlamentului. Şi voi cere din nou, pe cât posibil, la un moment dat, solidaritate de colegi. Nu doctrină, nu trimiteri la Brătieni atunci când nu e cazul, ci solidaritate de colegi şi, până la urmă, respect faţă de drepturile unor oameni”, a spus Dobra.

Propunerea legislativă ”pentru modificarea anexei nr. 3 şi a anexelor nr. 3.30, respectiv 8.11 din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu – Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare”, iniţiată de parlamentarii bistriţeni Doina Pană, Stelian Dolha, Daniel Suciu, Dorin Dobra şi Ioan Deneş a fost respinsă anul trecut de Senat şi înaintată spre dezbatere Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Propunerea viza retrocedarea unor terenuri din zona Staţiunii Pomicole Bistriţa, circa 80 de hectare către 56 de persoane.

4 comentarii

    • Noo Stroe,darA nuuupuri au toti membrii comisiei municipale,DECI SI MATALE care faci si matale parte din comisia municipala acum depinde ce contributie ai avut la desfasurarea activitatii comisiei

  • Domnule Dobra . Este un articol cu dl Ponta la care sunt interzise comentariile dar va intreb : Sunteti de acord cu minciuna si demagogia PSD -Ponta -Radu Moldovan , etc in care inca ne mai prostesc cu proiectul USL ?
    Proiectul USL pentru Romania si pentru toti romanii a insemnat : Coruptie , atacarea justitiei pentru ai scapa pe baronii locali si pe penali , taxe si impozite impovaratoare , acciza pe carburant , promovarea incompetentei , promovarea minciunii si demagogiei despre viitorul Romaniei cand de altfel o ducem tot mai prost si multe alte fraude si promisiuni fara acoperire ???
    Si vine acum din nou dl Ponta , tot sub umbrela USL si ne vorbeste de proiectul pentru toti romanii ! Ne-am convins ce au facut in doi ani . Nimic folositor intregii natiuni ci doar clienterismului politic PSD , al baronilor si interlopilor din jurul lor , al penalilor , si ce este foarte grav , ne discrediteaza in fata lumii si a Europei cu politicile de coruptie pe care le promoveaza .
    Si atunci despre ce vorbim ?
    Ce credeti ca ar trebui facut in aceste conditii ? PNL ce misiune mai are pentru judet daca in plan local inca sunteti marioneta PSD ? Dl Tintean vad ca sta indiferent cand directorii de coloratura PNL sunt schimbati in soapta ca si dl Pantea la finante , etc . Sa fi uitat ce a declarat ! Ca isi da demisia daca este schombat cineva .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS