Actualitate

Doina Pană: Așa pot fi salvate pădurile. Am o tristețe

Deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD și lider al Organizației Municipale PSD Bistrița, a declarat că, deși este în vigoare, noul Cod Silvic nu are legislația subsecventă și că domeniul pădurilor ar merita un minister de sine stătător.

Ea a participat la evenimentul ”25 de ani de Mediu în România”, cu ocazia căruia 11 fosti miniștri plus ministrul actual și-au expus realizările din propriul mandat. ”M-am simțit tare mândră că pe domeniul stopării tăierilor ilegale din păduri am fost singurul ministru care a făcut ceva concret, ceva care chiar funcționeaza. Am vorbit cu mândrie despre Radarul Pădurilor, despre serviciul 112 pentru transportul de lemn și despre noul Cod Silvic”, a precizat ea pe Facebook.

”Pădurea va rămâne în sufletul meu mai mult decât școala și ingineria. Am avut un mandat de nouă luni, cât o sarcină. Bucuria mea este că am lăsat în urmă doi gemeni: Radarul Pădurilor și noul Cod Silvic. Acești doi copii pot salva împreună pădurile. Imaginația celor care vor să taie pădurile nu are limite. Un al doilea lucru pe care l-am realizat este accesul populației pentru salvarea pădurii, introducerea numărului de urgență 112 pentru populația ce poate suna să reclame transporturi ilegale de lemn. Noul Cod Silvic a fost o bătălie uriașă cu mafia transpartinică pe toate palierele. El este în vigoare, însă tristețea mea este că, după mai bine de jumătate de an, nu are legislația subsecventă”, a spus Doina Pană, citată de Agerpres.

Ea a menționat că domeniul pădurilor ar merita un minister de sine stătător: ”Sunt de părere că domeniul pădurilor nu trebuie să se mai plimbe între ministere. Din punctul meu de vedere, pădurea merită un minister de sine stătător, pentru că nu este numai de interes național, ci și principala cauză care poate conduce la un mediu curat, la mai puține inundații, cu pagube mai mici”.

Fostul ministru al Apelor și Pădurilor a spus că educația în școli este necesară pentru a schimba mentalități față de protecția mediului. ”Ca nerealizări, pot să spun că mi-ar fi plăcut să scot și un Radar al balastierelor. Vreau să continui în Parlament să schimb mentalitatea pentru mediu, prin școală. Trebuie o pedagogie a pădurii. Fiecare copil de clasa a treia din Germania, de exemplu, petrece o zi pe săptămână în pădure, învață să cunoască natura”, a mai spus Doina Pană.

13 comentarii

  • Nu D-na PANA. La pachet sau separat , in regim de urgenta trebuie infintata POLITIA APELOR. Eu i-as spune POLITIA ALBASTRA, dupa un proiect de suflet al unui extraordinar coleg D-l CRISTIAN TETCU, care este si presedintele GAL RURALIS. El a implementat ca ECOLOGIST, proiectul KILOMETRU ALBASTRU, foarte apreciat de PREFECT, dar nesustinut de nimeni. Omul asta a umblat sute de ore in tot judetul, pe toate vaile si a facut si o aplicatie pe GPS, in care se vede toate depozitele ilegale de gunoaie, in special cele aruncate pe malurile apelor. Raurile, paraiele, izvorasc din munti si paduri. Daca defrisarile continua in halul acesta, si nesabuinta privind aprobarile date de noi MHC-uri care isi aduc apa prin conducte, desfintand paraiele si afluentii marilor rauri, in cativa ani suntem desertificati. Iata de ce APA + PADUREA nu pot fi separate, si trebuie trecute la amenintare de gradul 1 la SIGURANTA NATIONALA si la sanatatea si viitorul poporului ROMAN. Este in prezent Pt. noi o amenintare mai mare decat TERORISMUL, mult mai periculoasa pt. ca vine de la hotii din interior, din politica si administratia extrem de corupta. In urmatoarele zile veti primi petitii semnate de ECOLOGISTI, ASOC. de PESCARI, ONG-uri, si voi lua legatura cu toti parlamentarii, pt a se initia in regim de urgenta o lege pt. infiintarea acestei mult asteptate : POLITIA ALBASTRA !!!

    • Eu cred ca trebuie sa reinventam POLITIA ROMANA care exista numai pe hartie. Sa-si faca datoria si sa respecte atributiile pe care le au si sa-si faca datoria. 25 de ani s-au furat padurile si ei unde erau? S-ua furat vagoane intregi, s-au vandalizat grajduri si saivane, fabrici si ei unde erau, umblau cu limba scoasa dupa spagi. Asa putem infinta inca o suta de politii ca sa-i apere pe astia, daca nu-si fac treba tot degeaba.

    • Dl.Bălan un pic mai usor cu teoria ca…practica ne omoară.Acest fat-frumos M.Teicu conduce un GAL singurul din cele patru care nu a reusit sa acceseze fonduri europene.L-am auzit zilele trecute pe Radio Somes cum își propunea ca fix in 147 de ani va rezolva el problema gunoaielor de pe malurile Somesului,dar fiecare primărie sa-i dea lui un miliard de lei pe an…Nea Balane la politica si la fotbal ne pricepem toti…cu munca mai greu.
      PAREREA MEA!

    • P.S. Din cat tin eu minte om batran,a mai fost un ministru al pădurilor prin ’98 de la culesul malaiului pana la taiatul tuleilor,unul croco-brosco-mexicanul.Oare acum se ascunde prin păduri de DNA?Sa nu-l prindă Radarul Doinei.

  • Radarul pădurilor este praf în ochi. Responsabilitatea instituțiilor este transferată cetățeanului, echivalentul unei miliții. Cum poate fi credibil un sistem ce stabilește dintr-un birou legalitatea unui transport de pe coclauri aflate la mari distanțe.

    • Sunteti unul dintre cei (in caz ca nu ati realizat deja) pentru care orice si oricat s-ar schimba, oricum va fi in zadar si prost facut. Mai tragic este ca am ajuns o natie de experti in toate si vesnic nemultumiti. Nu in ultimul rand, urlam ca vrem schimbare, dar cand ne cheama cineva sa tragem pentru comunitate, zicem pas, ca e mai comod sa stai sa comentezi pe online.

    • Pt ca este accesat sistemul informatic(de oriunde pe teritoriul Romaniei) care indica daca respectivul transport de lemn este legal(are cod unic)

    • Sa va dau doar un ex.din care reiese ca acest radar nu face doi bani gauriti.Zilele trecute i-mi povestea un sef de statie din tiraj ca văzând documentele de însotite a unui tren format din 42 de vagoane încărcate cu bușteni de la V. Dornei pt Alba Iulia a cîntărit din curiozitate un vagon care in realitate avea 43,5 tone,iar pe hartie 23.In concluzie estima o diferenta de aprox 800 tone,lemn tăiat ilegal din pădurile noastre ajuns la austrieci.Asa ca degeaba va lauda-ti ca a-ti nascut doi gemeni fara bărbat ca i-ati nascut morti.
      PAREREA MEA!

  • Datorita codului unic se poate verifica legalitatea transportului de masa lemnoasa, daca transportul sesizat nu are cod unic va fi drastic sanctionat, orice cetatean poate suna la 112 sa sesizeze orice transport de masa lemnoasa si politia il verifica.
    Ne place mult sa comentam pe online dar fara sa ne documentam putin inainte de a comenta.

  • Se verifică codul dar cantitatea reala corespunde? Cît au pe aviz şi cît au în realitate? Cu un aviz se transportă de două sau trei ori chiar si în Craiova asta nu se ştie?

  • Doamne am trăit sa aud si asa ceva,pentru un pumn de voturi sa afirmi ca nici ,,școala nici ingineria” nu valorează cat noua luni de ministru,ca ai nascut doi gemeni fara sa cunosti bărbat (si fecioara Maria a nascut numai unul).,,Fa Doina” si altii mai dau in mintea copiilor dar totusi un pic mai tirziu…Cat de pricepuți,devotati,bineintentionati….devin unii doar cand nu mai sunt la ciolan.Dar cand v-ati votat pensia nesimtite nu va ramas in suflet?
    PAREREA MEA!

  • Stimată Doamnă Doina Pană, pentru că ați renunțat la ceva la care vă pricepeți – electrotehnica, ca să faceți din plăcere ceva la care nu vă pricepeți – silvicultura, ați putea lua câteva ore la Liceul Forestier. În felul acesta o școală de specialitate nu va mai ajunge la faliment, iar dumneavoastră v-ați exersa pe concret recenta conversie profesională. Cu toată considerația, stimata Doamnă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS