Actualitate Politică

Doina Pană: Fără imobiliare în păduri, ar fi prea mult. Cei care vor să taie au anumite interese

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, este ”categoric împotriva” amendamentului iniţiat de unii parlamentari prin care proprietarii de păduri să defrişeze integral terenuri împădurite pentru a-şi construi pensiuni, spaţii de agrement, piscine, baruri sau spa-uri în scop turistic.

După ce 38 de parlamentari au înaintat un amendament la noul Cod Silvic care ar fi dat posibilitatea proprietarilor de păduri private să taie 5% din suprafeţele împădurite, cu scopul amenajării de pensiuni turistice, Guvernul a dat aviz negativ iniţiativei care ar permite ca pădurile să fie incluse în intravilan în aceste condiţii şi vor putea fi scoase integral din fondul forestier pentru a construi unităţi turistice.

”Categoric eu nu sunt de acord. Iniţiatorii n-au conştientizat la ce impact conduce, având ca intenţie să încurajeze turismul în zona montană. Eu am luat-o ca fiind de bună credinţă, dar superficial tratată, fără să se judece la ce ar putea conduce. Nu se mai poate, rolul meu este să salvez pădurea, care a fost defrişată ilegal, într-un hal fără de hal. Legat de partea cu imobiliarele, consider că am făcut prea mult. Când am intrat în luncile apelor, aţi văzut ce s-a întâmplat. Acum să intrăm şi în păduri? Nu, categoric, nu. Avizul e clar negativ. Mi-am asumat ceea ce fac. Este un domeniu de care s-a profitat foarte mult ilegal. E normal să nu mă iubească foarte multă lume, dar mi-am asumat acest lucru şi eu îmi văd de treabă şi apăr pădurea”, a spus Doina Pană la România TV.

Ministrul a spus că se aşteaptă la atacuri din partea celor care au interese: ”Cei care vor să taie pădurea nu au o anumită culoare politică, ei au anumite interese. Eu îmi văd mai departe de rolul meu, să protejez pădurea”.

Doina Pană speră ca noul Cod Silvic, ”o lege sănătoasă şi benefică”, să fie aprobat până la vacanţa parlamentară.

6 comentarii

  • Există la nivelul UE un plan de acţiune pentru păduri, în care, printre acţiunile cheie, este prevăzută îmbunătăţirea protecţiei pădurilor în UE, acţiune preluată în strategia forestieră europeană. Există limite pe care nici chiar parlamentarii noştri nu le pot (în mod normal dar…) trece. Faptul că nu se etimează corect impactul defrişărilor (inundaţii, schimbări climatice, poluare atmosferică accentuată) este mai mult decât regretabil. Aceia sunt oamenii pe care poporul i-a ales să facă legea. Şi o fac. dar pentru ei.

  • Doamna Ministru.: Org. Mun PER-BISTRITA, va sustinem si suntem alaturi de DVS,privind demersurile pe care le faceti si ganditi din postul de ministru pe care il detineti. Desi nu avem o relatie foarte cordiala pe plan local cu partidul D-vs, iata ca pe aceste Probleme de interes national putem face FRONT-COMUN.Regret ca tocmai colegii deputati va fac astfel de greutati, patand numele PSD-ului din care fac si ei parte.Asteptam ca ORG. Jud-PSD sa se delimiteze de propunerile si afirmatiile facute de acestia. Cu stima. Marius Balan-presedinte PER-BISTRITA.

  • In sfarsit, D-na Pana justifica votul nostru.
    Numai inconstientii si iresponsabilii pot fi de acord cu taierea si defrisarea padurilor. Si asa este o seceta grava, sunt alunecari de terenuri si alte asemenea necazuri. Este destul teren la marginea padurilor unde sa se edifice hoteluri si alte asemenea obiective, luati mana de pe paduri !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS