Actualitate

Doina Pană: Grupul de lucru al PSD, un pas uriaș legat de conducerea mult mai colectivă

Conducerea PSD a decis înfiinţarea în partid a unui grup de verificare a îndeplinirii programului de guvernare, deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD la nivel național, fiind printre membrii acestuia. ”Am hotărât înfiinţarea unui grup de lucru pentru gestiunea resursei umane din PSD şi analiza periodică a îndeplinirii programului de guvernare, un grup format din nouă colegi, cu precizarea că acest grup nu se ocupă de evaluarea miniştrilor, acţiune de care se ocupă doar doamna prim-ministru, ci doar de a verifica în mod constant şi de a informa periodic BPN şi pe doamna prim-ministru despre stadiul îndeplinirii programului de guvernare. De asemenea, vor informa permanent şi liderii de grup, pentru că vorbim de acţiunile care trebuie să se îndeplinească de către Guvern, precum şi cele care trebuie să se îndeplinească de către Parlament în realizarea programului de guvernare”, a spus liderul PSD Liviu Dragnea.

Grupul de lucru este format din Doina Pană, Dragoș Benea, Marian Oprișan, Nicolae Bădălău, Constantin Rădulescu, Laurențiu Nistor, Marius Dunca, Gabriela Zetea și Codrin Ștefănescu.


Doina Pană a declarat: ”Este pentru prima dată, de la câştigarea alegerilor, când un ministru nu trebuie să gândească el ce are de făcut, în sensul că în programul de guvernare nu scrie generic vom face asta şi ministrul trebuie să gândească cum. În programul de guvernare la noi scrie punctual ce să se facă, şi atunci e simplu, după raportul depus de fiecare ministru la premier, să se vadă ce s-a făcut şi ce nu”.

Ea a adăugat: ”Ne propunem să vedem dacă nu sunt întârzieri. În acelaşi timp, ne propunem să vedem şi dacă nu sunt întârzieri generate de faptul că pe partea legislativă nu s-a mers suficient de rapid cu nişte paşi. Deci, va fi un fel de studiu, nu numai al Guvernului, ci şi al Parlamentului, încât corelarea dintre ele să dea rezultate. Eu zic că e un pas uriaş legat de aceea conducere mult mai colectivă în interiorul partidului. Întotdeauna noi am fost deranjaţi de faptul că s-au luat enorm de multe măsuri de impact, foarte importante pentru segmente largi de populaţie din România, pe care oamenii nu le cunosc. Adică, pur şi simplu, ori comunicarea personală a miniştrilor, ori nu ştiu… Nu ştiu unde au fost deficienţele. În acest grup de lucru vom face şi acest lucru, încât să ajungă la populaţie toate măsurile benefice”.

În ceea ce privește remanierea guvernamentală, Doina Pană a spus: ”Noi vom prezenta tehnic un raport şi în forul statutar al partidului, la propunerea prim-ministrului. Va fi hotărâtoare, bineînţeles, concluzia doamnei prim-ministru. Ne vom întâlni de multe ori, pentru că vrem, pe lângă concluziile pe care doamna prim-ministru Viorica Dăncilă ni le va da, să avem şi nişte concluzii punctuale. În programul de guvernare, la noi e pentru prima dată când scrie exact: se face asta, până la data…, cu impactul acesta… şi atunci e foarte simplu, pe baza rapoartelor pe care fiecare ministru le-a depus la prim-ministru, pe baza a ceea ce scrie în programul de guvernare, se vede foarte repede ce s-a întâmplat şi ce nu, ce ar trebui urgentat, a menţionat ea.

Legat de atmosfera din PSD, ea menționat că ”e linişte şi pace la ora actuală” şi că există ”un mod foarte constructiv de lucru”, lucru care demonstrează că în partid ”este foarte multă înţelepciune”. ”Dacă au existat nişte lecţii de învăţat, s-au învăţat şi va fi o colaborare bună”.

PSD va desfăşura activităţi de informare a populaţiei cu privire la referendumul de modificare a Constituţiei, care se va desfăşura în zilele de 6 şi 7 octombrie, a decis conducerea partidului.

După referendum, va fi convocată o ședință a Comitetului Executiv Național PSD pe tema remanierii guvernamentale, atunci când în urma evaluării se va decide care miniștri rămân în funcție și care nu.

12 comentarii

  • Apoi fa Doino fa, cu asta te laudai si acum 2 ani… ca vei analiza la minut programul de guvernare si pana acum n-ai facut nimic. De ce-ai face de acum incolo? Macar nu mai vorbiti. Ati mintit poporul si-l mintiti in continuare. Rusine.

    • Numai cu Antena 3 si Romania TV ( Voiculescu si Ghita). Nu inteleg daca se vorbeste ca este asa de bun acest organism de lucru dece a trebuit sa treaca doi ani pana s-a infintat. Parerea mea este ca nu i-a interesat programul de guvernare, au fost prioritare interesele proprii ale lui Dragnea. A trebuit o mini rascoala in partid ca sa se trezeasca la realitate. Eu cred ca e prea tarziu si vor incepe sanctiunile inpotriva Romaniei pe care tot omul de rand o va simti.

  • De groază PSD-iștii ăștia.
    Nu e de mirare dacă secretarul partidului e un personaj instabil mental, Codrin Ștefănescu.
    Mai sunt și alte personaje instabile neanderthaliene, gen Rădulescu , gen Vâlcov etc.
    E o adunătură de ciudați, pe zi ce trece se confirmă că PSD-ul e sinonim cu forța, mai puțin cu inteligența.
    Sunt incapabili și în al 12-lea ceas că asocierea cu un personaj corupt ca și Dragnea îi va conduce pe lista neagră a Europei.
    Foarte bine, asta le este alegerea.
    Acum să vedem dacă celelalte *partide* vor ști ce să facă când vor prelua Puterea.
    Vor avea ocazia unică de contrabalansa acțiunile dezastruoase PSD, e un must- (nu doar de plăcerea de restaurație…).
    Dacă ar pune de acum un mecanism de recuperare a banilor furați și punerea acestora într-un Fond de Dezvoltare a Tineretului, vor fi fonduri pentru noua generație de români.
    Transformarea averilor ilicite în oportunități sociale..
    De ce nu?

  • Aștia, pentru cine-și mai aduce aminte , indeplinesc rolul lui Dăscălescu, Bobu, Postelnicu Manea Mănescu, Dincă și compania, ai căror urmași ”demni” (?) sunt .
    Aștia-s blestemul României, piaza rea, ce face să plece românii din țară mai rău ca-n vremea năvălirilor păgâne !
    Dă-le Doamne ce vor ei,
    dă-le car cu patru roate,
    ………………………………..
    vede-i-aș pe toți pe spate !

  • Astăzi, cu ocazia anunțării noilor vești ce fac și obiectul acestei știri, mi s-a facut milă de duoamna prim ministru, aflată la dreapta trombonistului șef de partid, ce prezenta la pupitrul presei noile-i viziuni.
    Îmbrăcată-n roz pal, duoamna Veorica mi s-a părut din cu totul alt film. Ar fi interesantă opinia unui specialist în comunicarea mimico-gestuală despre această apariție. Eu cred că se simțea extrem de stingherită de-a dreapta lui șefu, parcă întrebându-se ce-o fi căutând ea însăși în propria-i viață.

  • – Salut, Doina! Ce faci?
    – Îmi vopsesc buzele în roșu că merg un pic la pădure.
    – Bine, dar atunci de ce nu le vopsești simplu, în verde?
    – Păi nu vezi că nu se asortează cu tocurile?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS