Actualitate Recomandări

Doina Pană: PSD guvernează bine. O demonstrează cifrele şi ratingurile de ţară

Deputul Doina Pană, vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, a scris, într-o postare pe Facebook, de la şedinţa sociaş-democraţilor care are loc la Neptun, că „PSD guvernează bine” şi a prezentat câteva „fapte ale guvernării PSD -ALDE” care ilustrează afirmaţia sa.

„În ședința CExN al PSD de astăzi, s-au luat decizii foarte importante precum: un posibil candidat comun PSD-ALDE la alegerile prezidențiale (cel mai important lucru fiind că președintele Iohannis să nu mai fie încă 5 ani președinte) și organizarea referendumului pentru familie.

Da, au fost exprimate și nemulțumiri și critici, dar ele sunt absolut normale într-un partid democratic cum e PSD.

PSD este cel mai mare partid al ţării și are responsabilitatea uriaşă a guvernării. PSD guvernează bine. O demonstrează cifrele și ratingurile de ţară. Cel mai important: PSD are datoria să ducă la bun sfârșit mandatul primit de la români și să aplice integral programul de guvenare asumat politic și votat de majoritatea cetăţenilor.

Vă prezint, mai jos, fapte ale guvernării PSD-ALDE după un an și jumătate de guvernare pentru o informare corectă a voastră, dragi prieteni, și pentru cei care vor să răstoarne guvernul și nu au alte arme decât minciună, manipularea, instigarea la ură și violenţă”, a scris Doina Pană.

     

Notă: Graficele de mai sus au fost postate iniţial de ministrul Olguţa Vasilescu care a scris „Un an şi jumătate de guvernare PSD. Măsuri benefice pentru toţi cetăţenii României”

25 comentarii

  • Aberații. Sunteți un grup mafiot organizat care are ca singur scop devalizarea țării. Ca să vă atingeți scopul vă fidelizați electoratul (pensionari, asistați social). Autostrăzi, lucrări de infrastructură de calitate, trenuri, spitale, medicamente, manuale școlare, nivel de trai mai ridicat pe când?

  • Psd-ul va câștiga alegerile, au un electorat stabil, ba chiar în creștere: asistații sociali, adică rromii și putorile (sunt ff mulți), pensionarii și majoritatea bugetarilor. Aceste categorii deja asigură o victorie confortabilă. De noi ceilalți (mediul privat etc) nu le pasă

    • daca 300 lei e ajutor social atunci si tu meriti 1400 lei la munca .

      cand in vest localnici se mai odihenesc putin ca sa aiba romani de munca pe 2000 euro pe luna

    • …de ce nu-mi dai 300 lei lunar MOKA…din banii munciti de tine????
      iti dau contul?
      si legat de PANA…
      …..
      nu degeaba ponta i-a spus….. FA DOINOOOOO!!!!!!

    • unde ai invatat economie la tonomatele de la realitate sau antena 3 ?

      cand e prostie vine automat si saracie

  • Ca sa priceapa si ultimul batut in cap: smecherasii astia de la PSD nu au scos peste noapte de sub saltea vreo avere ca sa produca „cresterea economica”. Absolut toate aceste cresteri au fost realizate din imprumuturi masive, imprumuturi care ( vorba lui Ponta, nu-mi vine sa cred ca ajung totusi sa-i dau dreptate in situatia asta ) au niste dobanzi tot mai mari si un termen de plata tot mai scurt ( 3-4 ani ). Oare de unde o sa se plateasca imprumuturile astea in viitor ? Pai mai bagam o taxa de solidaritate la fraieri, mai luam niste bani de la cercetare, mai taiam nu stiu ce buget, pe de o parte, iar pe de alta parte acolo vor merge taxele pe care le dam ceilalti fraieri care lucreaza in privat si care n-au beneficiat de nimic din „cresterea economica” ( defapt, daca stau sa ma gandesc am beneficiat – crescut rata la apartament destul de mult din cauza robor, la spital de stat mi s-a spus ca nu prea mai sunt fonduri si ca trebuie sa platesc o anumita investigatie medicala care pana acum era decontanta de casa de asigurari si exemplele pot continua ). Atunci eu ca „roman mandru in anul centenarului”, ca o tot baga nationalistii pe asta, ma intreb: „Daca in urmatorii 15-20 de ani nu o sa am parte de nicio investitie ( autostrazi, cai ferate, trenuri, spitale moderne ) din cauza acestor datorii, la ce naiba sa mai raman in tara? „. Cam asa sta treaba, domnilor PeSeDei.

    • Trioul de succes Basescu-Boc-Isarescu au imprumutat statul roman cu 20 de miliarde de euro ca chipurile trebuia tinuta moneda euro in frâu dar care de fapt nu era altceva decat un ajutor pentru ca bancile comerciale sa fie protejate. Pentru acest imprumut xate statul roman l-a platit in cativa ani s-au platit dobanzi fe 1,8 miliarde de euro. Nu v-am auzit pe nici unul sa comentati despre aceasta mare nemernicie mai ales că noi pulimea de rand a trebuit sa strangem cureaua. Acum ca salariile au crescut si statul se imprumuta din nou va impacientati ca trebuie sa platim dobanzi. Si asta pentru ca un alt trio de doi bani Iohannis-Ciolos-Barna va umple capul cu tot felul de prostii. Acelasi trio care cu cativa ani in urma refuzau sindicatele care cereau mariri salariale. Se pare ca noi romanii trebuie sa muncim pe salarii de nimic pentru ca asta doresc cei din partidele de dreapta si cei din patronate.

    • Tu numai asa vezi dezvoltarea, ca scoate cineva o avere de sub plapuma? Ce propui, sa ateptam pana scoate cineva avere de sub plapuma sau cum sa ne dezvoltam? Uite ca mai sunt si unii care vad si alte modalitati de dezvoltare, din fericire, nu doar de sub plapuma.
      Prin politici fiscale reusesti sa impulsionezi sau sa incetinesti dezvoltarea economica. Avem exemplu de infranare de la Basescu si PDL (actualul PNL). Ei au luat niste masuri care au omorat piata. Prist este ca ei abia asteapta sa vina la putere, sa faca acelasi lucru, sa scada salariile si pensiile si sa mareasca taxele. Au o obsesie cu chestiile astea, ca sa ne salveze pe noi, cu toate ca nu avem nevoie de nicio salvare.
      Ai vazut ca au crescut exporturile de cand e ciuma rosie cu peste 40% in euro? Ai vazut o crestere a nivelului de trai a populatiei?
      Hai sa iti desesnez un pic cum se fac mai multi bani fara sa scoata cineva de sub plapuma.

      Gandeste-te ca in 2011 salariul minim net era de 518 lei, iar acum e de 1162. Gandeste-te ca in 2011 statul incasa impozite si contributii dupa salarii mai mici decat jumatate din cat sunt acum, deci sstatul incaseaza cel putin dublu.
      In 2011, o persoana care castiga 518 lei pe luna ce isi permitea? Putea sa inchirieze o garsoniera cu 100 de euro si ii mai ramaneau vreo 80 de lei. Dar mai bine sa calculam pentru o familie, care amandoi castigau salariul minim, deci 1036 de lei in total. Plateau 430 de lei chiria la garsoniera, in jur de 250 de lei pe luna pentru apa, gaz, cablu, internet, telefon. 430 + 250 = 680. Deci le mai ramaneau 356 de lei pentru a trai o luna, mancare, haine, detergenti, pasta de dinti, sampon, sapun, .. si transport pentru 2 persoane. Era tragic daca aveau si copii.
      Sa calculam pentru 2018:
      Tot doua salarii minime = 2324, garsoniera 150 de euro = 700 de lei. Sa zicem 400 de lei toate cheltuileile cu facturile si ajunem la 1100. Le mai raman 1224. Eu zic ca doua persoane se descurca mult mai ok in 2018 cu 1224 de lei (chiar daca au mai crescut preturile), decat in 2011 cu 356. In acest fel ei reusesc sa iasa din zona subzistentei si mai au si alte nevoi, generand cresterea productiei (la inceput chiar cresterea importurilor) care determina in lant aparitia de noi locuri de munca si rotitele economiei incep sa se invarta.
      Cu tembelismele PNL si USR, ca trebuie austeritate, cu alea nu te dezvolti niciodata si tii lumea in saracie multe generatii.
      Cat de mult au crescut datoriile tarii si cat reprezinta ele raportate la PIB?
      Stii cat era PIB-ul in 2011? 131,6 miliarde euro. Stii la cat l-a adus ciuma rosie in 6 ani? La 187,5 miliarde de euro. Deci a crescut cu 55 de miliarde de euro, mai exact cu 42%. Eu zic ca daca a crescut cu 42%, atunci si datoriile sunt mai usor de suportat.
      Diaspora trimite in jur de 5 miliarde pe an si tot ei sunt cu gura plina ca ei ne tin pe noi si ca fara ei ar fi dezastru, iar cei din tara produc de 187 de miliarde. Cu siguranta PIB-ul pe 2018 va fi de peste 200 de miliarde de euro, deci se apropie cu pasi repezi de dublul PIB-ului lasat de Boc cel Mic.
      Eu nu va vad bine la urmatoarele alegeri. Program nu aveti, nu ati avut timp sa va ganditi la nimic si de aceea sunteti tot mai agresivi. Sunteti constienti ca la putere mai ajungeti numai daca va fi nevoie sa mai moara oameni, sa va catarati pe cadavre, in rest nu sunteti buni de nimic. V-a zis si Klaus ca e groasa si ca sa va apucati sa lucrati la un program cu care sa va prezentati in alegeri, dar cred ca peste vara nu ati avut chef de lucru. Parca vad ca iar va prezentati in alegeri cu cate o foaie A4, care ziceti ca e programul vostru electoral, si pe urma iar plangeti 4 ani ca oamenii sunt prosti ca nu v-au votat pe voi.

    • @Rabinule, la finalul celor 4 ani de guvernare, media imprumuturilor intr-un singur an va fi cam cat ai scris tu acolo, 20 de miliarde de euro, poate chiar mai mult.

      @Alandala, cu povestile astea poti sa mergi la gradinita sau la cei care habar n-au ce este PIB-ul si de ce factori depinde. Raspunde totusi te rog la intrebarile: ce fonduri avem pentru constructia de autostrazi, cai ferate, spitale moderne, investitii in trenuri, agricultura etc. ? Auzi la el, imi povesteste de programe de guvernare. Pai PSD promitea in programul de guvernare sute de km de autostrada, 8 spitale inter-regionale si multe alte rahaturi. Ce au facut pana acum? Au marit pensiile, si-au dat pensii speciale si au dublat salariile bugetarilor, dintre care majoritatea sunt niste papagali cu studii pe la fara frecventa ( exclud unii oameni ce lucreaza in sanatate din afirmatia asta ) si acum o lalaie pe salarii de 5000 lei+. Ce produc astia, papagalule? Pai daca incepeau cu ce trebuie si anume investitii ( poate chiar si din imprumuturi ) in infrastructura, restul mergea de la sine. Eu zic ca pe langa trio-urile astea de care zici tu, sa vorbesti si de altele PSD-iste de dupa ’90 incoace.

      P.S. Vezi mai pupa bine pe undeva, poate te plimba fiuso Rovanei Plumb cu Mercedesu ala de 250.000 de euro, bani produsi din venituri transparente, fara nicio indoiala.

    • Bistritene, nu ai inteles nimic din ce ti-am spus! Trioul ala fatal a imprumutat Romania pentru ca niste nenorocite de banci care oricum au avut profituri uriase in criza pe cand astia se imprumuta ca niste amărâți sa traiasca ceva mai bine! Este o mare diferență chiar faca voi nu vedeti sau nu vreti sa vedeti asta!

  • Astea sunt rezultatele politicilor PSD de manipulare a claselor sociale mai vulnerabile, rezultate care nu sunt demne de lauda.
    Sa ne spuna Doamna „Fa Doino” cati km de autostrada s-au construit, cate spitale s-au construit sau cate scoli s-au construit in acesti 2 ani de guvernare. Acestea ar fi rezultate demne de lauda, insa cifrele acestora nu ar arata prea bine nu-i asa?
    La rezultatele guvernarii magnifice a PSD, ar mai trebui adaugate multe, cum ar fi:
    – gazarea celor 100 000 de oameni printre care multi copii, femei, batrani si tineri nevinovati rezultata cu peste 400 de raniti si chiar o persoana moarta
    – scaparea de sub control a pestei porcine
    – deteriorarea statului de drept si atacurile constante asupra sistemului judiciar
    – explozia dobanzilor pentru care cetatenii platesc sute de lei in plus la rate lunar
    – explozia inflatiei – Romania are cea mai mare rata a inflatiei din UE
    – gafele la ordinea zilei a parlamentarilor PSD, in frunte cu Prim Ministrul Analfabet al PSD, in special pe politica externa, facand Romania de rusine
    – dezastrul din educatie cu manuale gresite
    Ar ai fi multe rezultate dezastruoase de adaugat, prea multe asa ca in continuare, votati PSD daca vreti sa ajungem precum Venezuela.

  • Ratingurile de tara ???????
    Haaaa…haaaaa….haaaaaa…..!
    Ultimul cel dat de Moody spune asa : Ca cresterea economica de 4% nu este sustenabila, dar si cum ca gradul de indatorare a ajuns la 40%.inca mic.

    Asa ca……

    • pe roman vine vreo 4000 euro .

      in vest media e de 60.000 euro

      solutia un salariu minim net de 4 euro pe ora pensii si sociale decente

      investiti pe credit majore

      fiecare euro investiti aduce 1.2 euro inapoi sau facut studii

      dar ue nu ne lasa sa depasim deficitu de 3 %

      oare de ce ?

  • Inflatia in crestere puternica de la 0.5% la 3.5% cit este acum.
    De dobinzi……..doar in sus….
    Absortia fondurilor europene 0
    Gradul de colectare aproape de 40%.
    Cursul de schimb 4.65 si asta gratie lu Mugurel.
    Investitii 0
    Fonduri la guvern0

    Asta a adus PSD

  • Sa nu mai vorbim de onorarea contractelor de stat.
    Eu astept de 2 ani prima de la stat la contractul de economisire -creditare.

    Intreb si la banca si pe unde pot întreba si răspunsul este sec : Nu sînt bani.
    Asa ca ……doamna profesoara……..cam mintiti.sau aratati-mi cu cifre ca eu mint. Astept.

  • Zise ioan gura de canal si mai trasei o limba . Si rabinul cu limba ca veninul mai da si el o buza. De asta castiga Psd-ul, are electorat valoros .

  • Mai discutam si face to face cu unii fundamentaliti, amici, si ziceau ca ar vrea sa se prabuseasca tara rau de tot, la fel ca si Venezuela, ca sa isi dea seama oamenii ca au gresit cand au votat PSD. Deci iti dai seama cat sunt de negri in cerul gurii? Sunt niste vietati pline de ura. Le ziceam ca nu e ok sa isi doreasca raul tarii si al oamenilor si se rusinau si imi dadeau dreptate, chiar rusinati. Le-am zis ca e absurd sa doresti raul tarii si raul populatiei numai ca sa piarda electorat cei pe care ii urasti tu. Le ziceam ca mai bine s-ar apuca de munca si sa incerce sa convinga popilatia ca ei sunt o alternativa mai buna. Dar lenea e cucoana mare si nu cred ca o se se apuce de munca nici cei din PNL si nici cei din USR. Ei spera sa vina la putere in urma unor violente sau se roaga sa mai arda un club, ceva, sa se poata catara din nou pe cadavre.

  • Da PSD guvernează bine:
    -afacerea Hexifarma
    -vaccinuri
    -medicamente pentru bolnavi de cancer
    -pesta porcină
    -manuale cu greșeli
    -incompetenta, prostia, amatorismul celor care conduc
    -corupția
    -creșterea salariilor bugetarilor și a pensiilor peste posibilitățile reale ale economiei românești.
    Da viitorul suna bine. Este ca și cum o familie ar lua credit pentru a lua zilnic masa la restaurant lăsând copiilor sarcina de a achita datoriile.

  • Domnule Alex St, ce te tine la privat si nu te duci sa dai concurs la o institutie publica sa fii bugetrar cu salariu mare?
    Sau nu ai pregatirea necesara decat de fabrica?
    Tot o dati cu bugetarii, dar un inginer la vestitul Leoni avea salariu de mult timp triplu decat un bugetar,
    Eu zic ca nu mai tine cu privatu sau bugetaru, ar fi bine sa lasati acest slogan expirat, peste tot sunt si uscaturii, pupincuristi si oameni lipitori de afise sau lingai.

  • Atata pricepe Doina , nu te poti supara pe ea . La disimulari stau bine mincinosii astia . Realitatea e trista : cea mai mare inflatie , cel mai mare deficit de cont curent , cel mai mare deficit al balantei de plati ( diferenta importuri – exporturi ) , cele mai mari imprumuturi accesate de Ministerul de Finante , zero lei in Fondul de rezerva al guvernului , cele mai mici accesari de fonduri europene , cele mai mici investitii publice , ZERO km de autostrada , cel mai mare val de populatie plecat la munca in strainatate . PSD mizeaza numai voturile bugetarilor , pensionarilor si asistatilor social ca sa castige alegerile urmatoare . Daca 5 milioane de romani sunt plecati la munca afara , prezenta la vot va fi foarte mica si le ajung voturile pensionarilor , bugetarilor si asistatilor social .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS