Actualitate Politică

Dolha: Intrăm în zona crepusculară, în zodia şantajului. Efectul ordonanţei este prostituţia politică

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a menţionat într-un comunicat că ”presiunile exercitate de PSD la adresa primarilor şi consilierilor locali, deja îngijorător de mari, ameninţă să devină intolerabile odată cu intrarea prostituţiei politice din zona interdicţiei în ceea a normalităţii prin efectul OUG”.

De luni, România intră sub zodia şantajului

Timp de 45 de zile România intră în zona crepusculară în care şantajul la aleşii locali devine regulă.

Începând de luni, 1 septembrie, ordonanţa de urgenţă a guvernului Ponta adoptată cu sfidarea Constituţiei, alegătorilor, societăţii civile, opoziţiei va arunca o perdea de fum peste tot ce înseamnă democraţie românească.

Presiunile exercitate de PSD la adresa primarilor şi consilierilor locali, deja îngijorător de mari, ameninţă să devină intolerabile odată cu intrarea prostituţiei politice din zona interdicţiei în ceea a normalităţii prin efectul unei ordonanţe de urgenţă.

”Ai trecut sau nu” va deveni salutul cu care vor fi întâmpinaţi aceşti aleşi timp de 45 de zile, iar în cealaltă parte a balanţei vor sta fonduri, contracte, slujbe ale lor şi familiilor, precum şi orice altceva mai poate arunca în ecuaţia şantajului maşinăria partidului stat. Filialele PSD au target-uri la aleşi nu doar pentru sine ci şi pentru PLR, partidul creat în eprubetă pentru a-i da un lustru de dreapta prezidenţiabilului-premier.

PNL Bistriţa-Năsăud nu va asista ca simplu spectator la tot acest spectacol al şantajului şi va uza de toate mijloacele legale pe care le are la dispoziţie pentru a atenua efectul distructiv al acestei ordonanţe.

Preşedinte PNL Bistriţa-Năsăud, deputat Stelian Dolha

10 comentarii

  • Prostitutie politica a fost atunci cand eu, membru PSD, te-am votat pe dumneata, d-le Dolha, fiindca erai pe lista USL. Daca ne-am putea retrage voturile noi, membrii si simpatizantii PSD, ar trebui sa-ti cauti de lucru ca in Parlament n-ai mai ajunge. Cel putin pentru asta ar trebui sa fi recunoscator USL-ului, ca ti-a dat o paine buna pentru 4 ani si pentru care nu faci nimic, deci nu o meriti.

  • Asculta ioane pentru votul asta nenorocit pe usl tu ai presedinte cj in bistrita nasaud, adica pe raducu. Si mai ai yu si raducu tau consilieri psd cata frunza si iarba ca pe liberali i-ai redus la tacere cu concursul lui tintean, mare presedinte al pnl pe atunci. In traducere ai majoritate la cj si poti cumpara, ca la piata cati primari vrei tu. Asa ca mai scuteste-ma cu mandatul lui dolha.

  • Legiferarea migratiei politice prin ordonanta de urgenta este o forma extrema de golaneala a PSD. In primul rand nu se justifica „urgenta” de a emite o ordonanta pentru racolarea alesilor locali. Cea mai mare excrocherie este insa termenul limitat la 45 de zile in care sa actioneze aceasta „reglementare”. De aici se vede perfidia celor care au debitat asa ceva. Adica dupa ce ai trecut la PSD, nu mai ai voie sa treci inapoi, fara sa-ti pierzi functia, chiar daca nu mai esti multumit de ei. E clar ca e o hotie pe fata. Asa ceva numai un plagiator si mincinos ca Ponta poate sa gandeasca. Fiindca plagiatul este o forma de furt intelectual.

  • Dolha e ca baietelul, care tot striga lupul. Nu a fost are niciun exemplu, niciun caz concret, nicio dovada in acest sens, niciun primar, din cate stiu eu nu a fost la politiei sa depuna o plangere cum ca a fost santajat, dar cu toate acestea, Dolha, „senatorul melcilor”, arunca acuzatii in stanga si-n dreapta si se plange ca-i pica drobu` de sare-n cap. E genul de om care atat poate. Asta e limita si maniera in care stie si poate sa faca politica, cu vorba goale, manipuland opinia publica. Jenant!

  • Ha ha ha mi-ar fi Rușine in locul lui, a trădat cetățenii. Ai tu domnule Dolha vreun caz de Amenințare sau Șantaj? Faci niște Afirmații destul de grave, nu cred ca se cade unui om politic. Dar ce sa ne așteptam de la cineva ca Dvs ??? Nimic. Dar sa nu uitati ca mandatul asta il terminati si altul nu mai prindeti

  • stelian dolha e unul dintre cei mai onesti oameni pe care ii cunosc. pacat ca trebuie sa suporte asemenea mizerii improscate din toate partile. sunt alaturi de tine prietene.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.