Actualitate

Dolha: Lecţie despre cum să îngropi un partid mare

”Pe culoarele democraţiei, PSD a ajuns să alerge pe sens interzis. De la un preşedinte învinuit penal, marele partid de stânga a reuşit performanţa să-şi aleagă, chiar şi interimar, unul gata condamnat penalDragnea – părintele migraţiei politice deşănţate a fost soluţia de avarie pe care PSD-ul a reuşit să o găsească la dezastrul lăsat în urmă de Ponta. Strâns uniţi în jurul soluţiei de compromis, cei din conducerea PSD nu s-au lepădat nici de premierul care i-a împins într-o asemenea situaţie. Aşa că, acum, PSD se găseşte în ingrata situaţie de a fi condus de un condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudarea unui scrutin şi de a gestiona Guvernul printr-un învinuit penal, nefrecventabil din perspectiva partenerilor externi”, a menționat copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha.

”Mai mult, atunci când au pozat în fotografia de grup post-alegeri, liderii PSD au justificat soluţia Dragnea şi prin nevoia de a avea o stângă puternică pentru a nu repeta experienţa grecească. O stângă puternică însă nu poate fi nicidecum una condusă de oameni cu care partenerii occidentali nu-şi permit să stea la aceeaşi masă. Atât de jos să fi ajuns acest mare partid încât să nu poată defila cu lideri fără probleme grave de imagine?”, a adăugat el.

Dolha a făcut referire și la deputatul PSD Doina Pană: ”Mă întreb acum, după ce protejata lui Ponta a fost învinsă zdrobitor, cam ce părere mai are despre ”frustrarea” lui Dragnea doamna Doina Pană. Pentru că în preziua votului îl apăra ca o leoaică pe la Antene pe Ponta şi-l făcea frustrat pe Dragnea. Şi după lecţia de ieri, doamnă, tot Victoraş mai e liderul de facto? Sau, asemenea colegei Plumb, aţi făcut o piruetă şi v-aţi încolonat cuminte în spatele lui Liviu Dragnea? Oricum, ori cu unul ori cu altul, PSD e cam în aceeaşi situaţie. Diferenţa e de nuanţă: cel care pleacă e învinuit penal, cel care a venit e deja condamnat cu suspendare. Povestea cu alegerea şefului PSD e mai mult decât o lecţie. E studiu de caz pentru manualele de ştiinţe politice din lumea întreagă”.

Etichete

10 comentarii

  • Pleaca unu,vine altu.Tot cam aceeasi chestie.Vorba aia:aceeasi Marie cu alta palarie.

  • Sincer nici unu dintre cei 3 nu e de seama.Astia 2 cu probleme penale,Rovana Plumb o tata..Asteptari de la PSD=multimea vida.

  • Dolha sa-si vada de partidul lui ca-i varza. Cu cîti pnl-isti a ramas Dolha dintre fostii lui colegi? Cati l-au urmat? Asta spune mult, si el sa nu moara de grija …altuia. Sa aiba grija lui, ca-l papă Oltean.

  • Inca o data, liberalii fac dovada faptului ca nu prea au activitate si stau la panda de dupa gard in curtea vecinului.

    • ..astia de la penele doar sa critice stiu
      vor campanie doar pe critici…
      se vor lega maine-poimane si de chilotii lui iliescu!!

Apasă aici ca să comentezi