Actualitate

Dolha: PSD-iștii din Bistrița s-au întors cu 180 de grade. Doina Pană, cea mai amuzantă

Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, s-a referit la scrutinul intern din PSD pentru alegerea liderului la nivel național.

”Domnul Dragnea a organizat singur aceste alegeri fabuloase și le-a și câștigat cu un procent comunist de 97%, apoi a spus că în PSD s-a încheiat tradiția comunistă. Deci intrăm în tradiția nord-coreeană, unde se câștigă cu 100%. Bravo, Dragnea, ești minunat. Omul ăsta are probleme reale, dacă din toată pepiniera PSD l-ai ales pe Dragnea… Aveau oameni tineri care puteau schimba fața PSD, dar ei au ales același model comunist cu 97%. E același partid care nu s-a reformat deloc. Mă întreb dacă oamenii aceștia care au fost cărați la vot cu căruțe, mașini, autocare ca să scoată acest procent mare și-au pus problema că Înalta Curte de Casație ar putea veni cu un verdict cu executare pentru domnul Dragnea. Ce fac atunci? Va trebui să reia procedeul: căruțe, mașini, autocare”, a spus Dolha într-o conferință de presă.

El s-a referit și la conducerea PSD Bistrița-Năsăud: ”I-am văzut și pe PSD-iștii din Bistrița, nu mai sunt pontiști, s-au întors cu 180 de grade. L-am auzit pe Radu Moldovan spunând că începe o npouiă etapă în PSD, s-a dus Ponta, vine Dragnea. Dar cea mai amuzantă, ca să folosesc un termen blând că e o doamnă, a fost doamna Doina Pană, care înainte de alegeri ne-a spus ceva despre Liviu Dragnea. A spus că frustratul acesta candidează, ceva de genul ăsta. După vot l-a reevaluat și a spus că e un om de anvergură. Doamna Pană, ori e frustrat ori e de anvergură. Sau e un frustrat de anvergură, să ne dumiriți și pe noi. Și în Bistrița-Năsăud au fost duși oameni cu mașini ca să voteze. 90% să nu-și pună întrebarea ce se întâmplă cu PSD dacă Dragnea primește cu executare? Aveau oameni tineri care puteau schimba fața PSD, dar ei au ales același model comunist cu 97%. E același partid care nu s-a reformat deloc

Dolha a menționat că nu ar dori ca PNL să aibă la vreun scrutin un singur candidat care să obțină un asemenea scor. ”Înseamnă că n-ar fi PNL, în PNL trebuie să existe competiție, trebuie să fie alte valori, nu astea de dinainte de 1989”.

Etichete

10 comentarii

  • Alegerile lui Dragnea a fost de rasul curcilor. Cum sa cheltui atatia bani pentru nimic? Pentru un candidat unic. Traiasca cultul personalitatii!!!!!!!

  • Dolha e cel mai mare ipocrit din cați există, unu la mâna. Și doi la mâna, PSD este mai organizat și disciplinat decat o să fie vreodată visătorii din PNL. De asta ai nevoie pentru a reuși: disciplină și muncă!

  • VREAU SA AUD DIN GURA DUMITALE O DECLARATIE DE PRESA IN CARE NU ATACATI PE NIMENI….UN DISCURS ASA PRECUM E GANDIREA DUMNEAVOASTRA
    EU NU POT SA-MI DAU SEAMA A CUM GANDTITI CU ADEVARAT….pentru ca toate declaratiile de presa sunt doar ATACURI
    ma bucur ca nu sunt vecinul dumneavoastra pe starda jelnei
    cred ca va certati toata ziu cu vecinii… vreau sa ma constraziceti!

  • Daca Sova , Dragnea si cu Ponta nu vor lua condamnari cu executare , PSD va castiga detasat alegerile din 2016 . Deja au depasit PNL-ul in sondaje . Acum.cateva luni erau cu 12 % sub PNL., acum sunt cu 2% peste PNL . In tara asta de rahat inca mai tin masurile populiste . Mai indexezi niste salarii si pensii.din banii de la investitii si mai guvernezi 4 ani .

    • adica nu sunt altii mai buni….o sa ajungem sa ne multumim si cu costan la ….primarie!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.