Actualitate

Donații de 50.000 de lei pentru ”Crăciunul solidarității”. Se va constitui un consiliu al antreprenorilor

În cadrul campaniei ”Crăciunul solidarității” demarată de Primăria Bistrița, doritorii au putut face donații constând în produse alimentare, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru a contribui la bucuria de sărbători a unor persoane defavorizate din oraș.

”Pentru prima dată am strâns rândurile, persoane fizice și societăți comerciale și-au dat mâna pentru ca persoane defavorizate să aibă un Crăciun mai bun. În perioada 6-20 decembrie, la cantina socială de pe Bd. Independenței s-au primit donații. Amintesc câteva persoane și societăți comerciale care au făcut donații: Florin Chereji, Marius Bălan, Lorelai Iordache, Mihaela Dărăban, Maria Rez, CML, Casa Bistrițeană, Villa Latina, Record, Restaurant Ardealul, Teraplast, Rombat, MIS Grup, Îndemânarea, RCB Electro, Alteo. Suma se ridică la aproximativ 50.000 de lei. Nu e puțin, am reușit să distribuim circa 600 de pachete iar anul viitor vom continua pe aceeași linie. În ianuarie vom constui Consiliul Consultativ al antreprenorilor și printre altele vom instituționaliza această formă de sprijin pentru persoanele vulnerabile”, a declarat primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS