Politică

Dorin Dobra, amendament referitor la dreptul juriştilor de a deveni consultanţi fiscali

”Am aderat la ideea că e discriminator ca profesia de consultant fiscal să poată fi ocupată doar de absolvenţi ai unor facultăţi de profil economic, şi dacă ne referim la faptul că de-a lungul unei facultăţi de drept se studiază materii ce ţin de aspecte comerciale sau dacă ar fi să luăm în considerare faptul că în multe ţări europene profesia de consultant fiscal este deţinută în majoritate de jurişti”.

Amendament privitor la dreptul juriştilor de a deveni consultanţi fiscali

dobra amendament consultant fiscalPe ordinea de zi a Senatului României s-a aflat în dezbatere aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2014. Ținând cont de oportunitatea dezbaterii unor aspecte fiscale cât şi opţiunea Guvernului României de a amenda Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001, am profitat de prilej şi am depus încă din faza dezbaterilor în comisii un amendament la OG din 2001, privitor la condiţiile pe care un consultant fiscal trebuie să le îndeplinească.

Trebuie să precizez încă de la început că, la sugestia mai multor persoane interesate, am aderat la ideea că este discriminator ca profesia de consultant fiscal să poată fi ocupată doar de absolvenţi ai unor facultăţi de profil economic. Şi dacă ar fi să ne referim la faptul că de-a lungul unei facultăţi de drept se studiază materii ce ţin de aspecte comerciale sau dacă ar fi să luăm în considerare faptul că în multe ţări europene profesia de consultant fiscal este deţinută în majoritate de jurişti, am avea suficiente motive pentru a susţine dreptul juriştilor de a deveni consultanţi fiscali în urma îndeplinirii condiţiilor stabilite de legea amintită din 2001.

Pe baza celor afirmate, am susţinut în cadrul Comisiei pentru Buget amendamentul conform căruia, pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal, candidaţii, persoane fizice, trebuie să fie absolvenţi licenţiaţi ai unei facultăţi cu profil economic sau (conform amendamentului) juridic, respectând în continuare toate celelalte obligaţii ce decurg din legea privitoare la consultanţii fiscali, aşa cum reiese din ataşamentul anexat. În comisia amintită amendamentul a fost admis cu 7 voturi ”pentru” şi o abţinere.

Pentru rigoare, trebuie să precizăm că adoptarea de către Senat a legii respective constituie prima etapă a procesului decizional, Camera Deputaţilor fiind în măsură să acorde votul final în acest caz. Cu gândul la toţi absolvenţii de drept din această ţară, trăim cu speranţa că adoptarea amendamentului propus este o şansă în plus pentru viitoarele lor cariere.

Senator PNL Dorin Dobra

6 comentarii

  • ,,,,, si eu vreau ca studiile mele de pastor la oi facute la „shpiru” nici de mine stiute cand sa se echivaleze si sa ma faca basescu si „pastor ” la vreo biserica din lemn ……..ca vorba aia ….pastoritul e la fel!!!!

  • Ma Dorine draga,la tine nu se uita nimeni !
    Daca stai pe prima pagina doua zile greu
    aduni 150 de vizualizari,esti la mare concurenta
    cu Florian si anonimul de Suciu !

  • Si eu as vrea sa pot sa fac pe juristul chiar daca am numai studii superioare economice, pentru ca in facultate am facut si materii de drept. Ce ziceti dle Dobra? Ne veti sustine cu un amendament de genul acesta si pe noi economistii, ca si noi suntem interesati sa-i concuram pe juristi in profesie. Haideti sa fim seriosi si sa nu mai fim priceputi noi la toate ca asta ne este meteahna. Din pricina unor oameni cu asemenea mentalitati am ajuns sa ne pricepem la toate si la nimic. Lasati dle parlamentar economistii sa se ocupe de partea economica si fiscala a lucrurilor pentru ei au studiat-o in 4-5 ani de invatamant superior nu intr-un semestru la drept (si atunci … asa … cu titlu informativ). Sincer sper ca amendamentul propus de dumneavoastra sa nu fie adoptat pentru ca altfel o sa ajungem in curand ca dupa ce terminam medicina sa constatam ca suntem calificati si la turnat betoane.

  • si eu vad senatori , deputati care nu au nici in clin sau in manecaa cu asta. atita ca pupa in …. pe cineva de la vreun partid. atit.

  • Astea sunt comentarii rautacioase !
    Daca se face nu e bine daca nu se face de ce nu se face…..din punctul meu de vedere este un amendament folositor anumitor persoane si ma bucur ca a trecut.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS