Dorin Dobra, apropiat al activităţilor universitare şi din postura de lector al Facultăţii de Studii Europene, a menţionat printre altele, că ”investigarea evoluţiei deciziilor şi fenomenelor care au redat Europa de astăzi şi corelarea cu nevoile actuale reprezintă paşi esenţiali în vederea poziţionării noastre, a europenilor, pe un făgaş realist. Consider că este o modalitate sigură de a obţine dezvoltarea pe care ne-o dorim cu toţii”, se arată într-un comunicat.
În cadrul acestei manifestări găzduite de Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca în 20 şi 21 februarie s-au dezbătut patru teme care au beneficiat de prezenţa unor renumiţi profesori şi cercetători europeni – I. Sfârşitul Imperiilor şi încercările de a crea un nou echilibru (1919-1945); II. Sfârşitul „Imperiului” nazist în Europa Centrală şi de Est şi crearea unui nou „Imperiu” în Est (1945-1989); III. 1989: sfârşitul divizării Europei. O nouă Europă prin integrare şi IV. Acceptarea de către Europa Occidentală a extinderii Europei spre Est.
Unii dintre cei mai cunoscuţi specialişti în istoriografia secolului XX, precum profesorii de la Universitatea din Münster – Reinhard Meyers şi Wichard Woyke, Doctori Honoris Causa ai UBB, respectiv Wilfried Loth (profesor la Universitatea Duisburg-Essen) au prezentat lucrări în cadrul colocviului.
De asemenea, printre participanţi s-au numărat Enrique Banús, preşedintele ECSA World; Charles Barthel, directorul Centrului pentru Studii şi Cercetări Europene ”Robert Schuman”, Luxembourg; Gérard Bossuat, de la Universitatea Cergy-Pontoise; Nicolas Badalassi, de la Universitatea Sorbonne Nouvelle (Paris 3); Michael O’Neill, de la Nottingham Trent University; Michael Gehler, de la Universitatea Hildesheim; Alberto Gasparini, de la Universitatea din Trieste.
Pe scurt, si pe intelesul mai clar, ce invatam din trecut pentru viitor …
Fraza redată din poziţia marelui senator Dobra la sindrofia mai sus amintită sună precum cea a tovarăşului Ion Iliescu legata de sinergiile meandrelor concretului… O fi ştiind mnealui ce-o fi vrând să spună în limbaj simandicos, dar, părerea mea, este că politicienii noştri prea folosesc un dublu limbaj: unul integrator pentru uzul politicienilor si decidenţilor europeni, iar celălalt pervers, de uz intern, în care mai că nu se pune la cale luarea gatului celor mai nainte pomeniţi, căci prea multe cerinţe au la adresa clasei noastre politice conducatoare. Au, noi ştim una şi bună: să ne dea Europa bani de integrare moca, da să nu se amestece în treburile noastre interne!
F bine d-le senator ! Avem nevoie de oameni de acest fel, pentru ca avem nevoie de EUROPA !
Domnu’ senator (al melcilor?) „Mobra”, in loc sa faceti legi in Parlament va plimbati, pe bani publici, la diverse sindrofii, si va mai si laudati cu asta. Curat motoreta Mobra – mult zgomot pentru nimic.