Politică

Dorin Dobra: S-a confirmat încă o dată că poporul e singurul suveran. Mai e un pas de realizat

Senatorul PNL Dorin Dobra îi felicită pe bistriţeni ”pentru opţiunea luată”: ”Am avut de partea noastră puterea ideilor şi nevoia de speranţă. Mai e un pas de realizat pentru România lucrului bine făcut, mai sunt două săptămâni până când ne vom câştiga cu toţii dreptul de a mai crede în viitorul ţării noastre”.

În urma campaniei de 4 săptămâni, încheiată în data de 2 noiembrie, mie şi colegilor mei din ACL ni s-a mai confirmat încă o dată că poporul este singurul suveran în România.

Am avut în aceste 4 săptămâni de partea noastră puterea ideilor şi nevoia de speranţă. Lor li se adaugă şi gândurile noastre de pe timpul campaniei.

De cealaltă parte, o maşinărie aproape perfectă şi, cel puţin aşa părea, toate instituţiile locale şi centrale. Lor li s-au adăugat nenumărate meschinării precum ordonanţa dedicată primarilor sau multitudinea de fonduri alocate politic ce trebuiau împreună să îşi facă efectul în 2 noiembrie.

Suntem astăzi, noi cei din ACL, în situaţia de a felicita populaţia din judeţul Bistriţa-Năsăud pentru opţiunea luată. Mulţumim de aceasta cetăţenilor din judeţul nostru pentru votul dat în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Pentru a continua lucrul corect început în 2 noiembrie, asigurăm cetăţenii judeţului că noi vom merge înainte cu proiectul care nu va putea fi realizat fără ajutorul lor în 16 noiembrie.

Mai e un pas de realizat pentru România lucrului bine făcut, mai sunt două săptămâni până când ne vom câştiga cu toţii dreptul de a mai crede în viitorul ţării noastre.

În 16 noiembrie Klaus Iohannis şi România au nevoie încă o dată de noi toţi.

Senator PNL Dorin Dobra

8 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS