Politică Social

Dorin Popescu, selfie în oraşul căutătorilor de aur

Vicepreşedintele CJ, Dorin Popescu, a ajuns în cel mai frumos oraş din lume, San Francisco, aşa că nu a putut rata ocazia unui selfie pe care l-a postat pe Facebook pentru ca toţi prietenii lui virtuali să vadă până unde a ajuns. Aşa cum se ştie, împreună cu familia şi câţiva prieteni, Dorin Popescu îşi petrece vacanţa în Statele Unite ale Americii. (FOTO)

„San Francisco, după părerea unora şi, cu certitudine, şi a mea, cel mai frumos oraş din lume! Golden Gate Bridge, Bay Bridge, Down Town-ul…toate îţi taie respiraţia!”, a scris vicepreşedintele CJ pe pagina sa de Facebook unde a ataşat câteva fotografii.

San Francisco, al cărui nume oficial complet este City and County of San Francisco, în limba română Oraşul şi Comitatul San Francisco, pe scurt doar San Francisco, este cel de-al patrulea oraş ca mărime din California şi al paisprezecelea ca mărime a populaţiei din Statele Unite ale Americii, având în 2012 o populaţie estimată la 825.863 de locuitori. Este situat în vârful peninsulei San Francisco fiind al doilea mare oraş după densitate în Statele Unite ale Americii.


Goana după aur, începută în 1849, a populat brusc întregul ţinut, 40.000 de oameni venind aici pe mare şi aproximativ tot atâţia de pe uscat. Descoperirea zăcămintelor de argint din Nevada, în jurul anului 1859, a făcut din San Francisco un oraş al bancherilor, al avocaţilor, al speculanţilor. Mulţi negustori au deschis aici magazine, hoteluri şi restaurante de lux, dar cutremurul din 18 aprilie 1906 a frânat pentru o anume perioadă ascensiunea oraşului. Incendiile izbucnite cu această ocazie au durat patru zile, au distrus 28.000 de clădiri şi au lăsat fără adăpost un sfert de milion de oameni, scrie Revista Magazin.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial oraşul s-a dedicat industriei de război. Au venit să lucreze cinci sute de mii de oameni printre care şi zece mii de negri. Aceştia au intrat în vechile clădiri de lemn, în stil neoclasic, de pe strada Fillmore, clădiri care fuseseră ocupate de japonezii internaţi în lagăre în 1942. În 1980, casele au fost complet restaurate şi locuitorii săraci au fost obligaţi să le părăsească, mutându-se în suburbiile din partea de est.

În San Francisco există o universitate din 1855, o alta din 1899, încă una din1901, Conservator (1917), Academia de Ştiinţe, o celebră gradină botanica, acvariu, muzee şi monumente ca Pagoda Păcii sau Turnul Pompierilor. În apropiere, de partea cealaltă a golfului se află temută închisoare Alcatraz, cea mai sigura instituţie de acest fel, care a funcţionat între 1934-1963, fiind acum transformată în muzeu.

„Simbolurile oraşului rămân însa Podul Golden Gateşsi tramvaiele cu cablu. Aceste vehicule introduse în 1873, urcând pantele abrupte ale dealurilor din nord-est, îşi păstrează întreaga poezie. Deşi au mai rămas numai trei linii, o excursie pe platforma lor spre centrul turistic, Fisherman’s Bech, te duce cu gândul înapoi în vremea căutatorilor de aur”, mai scrie publicaţia.

Dorin Popescu selfie 4 Dorin Popescu selfie 3 Dorin Popescu selfie 2 Dorin Popescu seflie 5

4 comentarii

  • Cand ajunge la Jilava atunci un articol devine mai interesant .
    Si tutusi nu este deloc rau in sistemul bugetar ! Se traieste bine , se merge in concediu pana in SUA si nu numai , Consiliul judetean se conduce singur , fara conducere si chiar mai bine . Privatii platesc impozite si taxe ca cei din sistemul bugetar sa mearga la distractie cu lunile ( binenteles ca doar unii dintre ei si anume politrucii de varf ) . Mai merg i in delegatii oficiale chipurile sa se informeze si pe bani publici . Cand nu mai sunt resurse se apeleaza la interlopii gestionati foarte bine de Tanco ( altfel de taxe ) .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS