Actualitate Politică

Doris Moldovan a refuzat să lucreze într-o televiziune naţională de dragul politicii

Vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Doris Moldovan, a declarat, vineri seara, că ar fi putut urma o carieră în televiziune alături de Andreea Marin, însă a preferat să se întoarcă acasă şi să-şi continue proiectele personale, atât în politică, cât şi sociale. Evenimentul "Femeia europeană" va continua până la ediţia a zecea cel puţin, a anunţat ea. Atunci va fi o gală jubiliară.

Invitată la AS Tv, la emisiunea „Oglinzi paralele”, Doris Moldovan a declarat că, după ce anul trecut realizatoarea tv Andreea andreea marin doris moldovanMarin a venit la Bistriţa la invitaţia fundaţiei pe care o conduce, aceasta i-a propus să colaboreze cu ea la emisiunea pe care o realiza la TVR. „M-a invitat să mă implic în realizarea emisiunii ei, să fac parte din echipa care producea emisiunea Preţuieşte viaţa, dar am refuzat fiindcă programul era foarte încărcat şi nu era ceea ce mi-am dorit. Eu vreau să fac ceva acasă, politică, proiecte în folosul oamenilor din acest judeţ. De-asta m-am întors la Bistriţa şi am candidat pentru o funcţie în PDL”, a spus vicepreşedintele organizaţiei judeţene Doris Moldovan.

Ea a spus că organizează din 2008 evenimentul „Femeia europeană” şi are de gând să nu se oprească la ediţia din acest an. „Toate ediţiile au fost frumoase, dar parcă cea de anul trecut mi-a plăcut cel mai mult datorită faptului că i-am avut invitaţi pe Florin Piersic şi Corina Chiriac. Am premiat în fiecare an zece femei. Vom continua până la ediţia a zecea când voi aduna toate cele o sută de femei şi vom face o gală, apoi vom vedea ce drum vom urma. Echipa cu care organizez acest eveniment este în mare aceeaşi. Am încercat şi am reuşit, spun eu, să fim corecte şi să premiem doamne care merită toată stima noastră, a tuturor, iar Bistriţa-Năsăud are multe femei valoroase”, a mai spus Doris Moldovan.

Vicepreşedintele PDL a mai spus pe de altă parte că îşi doreşte să fie activă în politică şi crede că anul acesta, fiind unul cu două runde de alegeri, va avea ocazia să demonstreze că munca serioasă în echipă dă rezultate. „Când ai oameni care te susţin, oameni care gândesc la fel ca tine, înseamnă că eşti pe drumul cel bun. Acum am şi o responsabilitate în calitatea mea de vicepreşedinte al Departamentului de imagine şi comunicare şi mereu îmi încurajez colegii să fie prezenţi în spaţiul public, să comunice, să fim prezenţi şi activi. Nu sunt purtător de cuvânt al partidului. În afară de politică, îmi doresc să accesez fonduri europene care să ajute la schimbarea în bine a acestui judeţ. Voi face ceva ce mă reprezintă”, a spus ea.

Fără să ştie, la momentul respectiv, Doris Moldovan a luat decizia potrivită. Andreea Marin a anunţat, vineri, că a decis să rezilieze contractul cu TVR întrucât echipa „Preţuieşte viaţa” nu şi-a primit banii de la postul public de televiziune, potrivit unui interviu de pe agentiadepresamondena.ro.  „Întreaga echipă redacţională este neplătită. Mi se pare absurd ca oamenii mei să stea luni de zile fără să-şi primească salariul, aşa cum este cazul colegilor din redacţie şi al colaboratorilor. De pildă, scenariştii, echipa de balet şi mulţi alţi oameni n-au fost plătiţi până recent de la jumătatea sezonului trecut. Nu vă închipuiţi că au cine ştie ce salarii. Nu pot fi comparate cu cele din alte televiziuni”, a declarat vedeta.

20 comentarii

  • Atat de multe sa intampla in orasul aceasta, mai ales pentru tineri, ma bucur ca ati renuntat doamna Doris, ce bine ca sunteti aici aproape de noi, ne simtim intradevar doriti, orasul acesta debordeaza de energie si e plin de evenimente, MINUNAT, MIRIFIC, EXTRAORDINAR, la fel ca si acest site penibil, precum si oamenii care sunt promovati aici !

    Sunteti tristi, orasul asta moare pe zi ce trece, iar voi va scarpinati unul pe altul pe spate prin articole inaltatoare, Doris Moldovan ce om, ce caracter !

    • Carcotasul unde ai facut scoala ori pe cine ai mama de asa ai fost invatat sa vorbesti de o femeie,care poate fi mama ,care poate copii ei mai citesc ce aberezi tu.Da urita fapta.

  • E cam (…), dar draguta si placuta.Doar ca intr-o televiziune nu prea stiu ce putea face, ca nu exceleaza la discurs sau vocabular, nu e vreo inteligenta.Dar macar asta, Doris nici nu pretinde ca e vreo desteapta ca Montoiu , toata numai infatuare, cu fata (…).Aia are cultura telefonica, ce sa faci, metehne de pe vremea Spitalului Orasenesc Beclean unde cea ce se viseaza eurodeputat(doar se viseaza caci va primi palma vietii ei) era o mare telefonista.Altfel, doua de un leat dar parca Doris e mai dragalasa totusi comentariu editat

  • Sigur că da!…oare marmota ce făcea?…cine învelea ciocolata?…avem și noi o Udrea locală,care caută,,cocoși”prin politichie,care să-i ofere,,posturi”căci cel cu sutană o ținea în post negru!

  • Acum am ajuns acasă de la un eveniment si pt ca ieri citisem articolul ,am vrut sa comentez si eu cât am proaspăt in minte . Cum spuneam ,am fost la un eveniment la care la un moment dat si-a făcut apariția si Doris Moldovan . Ma așteptăm sa vad o fitoasa cu aere de capitala si sa pot spune da ,cei care o vorbesc de rău au dreptate! Recunosc ca nu știu de ce eram cumva pornit împotriva ei,deși nu o cunosteam. Ei bine spre surprinderea mea si a celor din jur ,am văzut o Doris Moldovan prietenoasa,zambareata si foarte deschisă si amabilă cu toată lumea . O prezenta foarte plăcută si agreabila. Este foarte frumoasa,mai frumoasa decât in poze si te cucerește cu farmecul ei. Au asaltat-o o grămada ,a făcut poze cu multe persoane si nu s-a arătat deranjata de situație. S-a comportat normal si firesc si asta a plăcut tuturor. Așa ca cei care o vorbiti de rau,ori nu o Cunoașteti ori sunteți pur si simplu invidiosi! In seara asta m-a convins ca poate fi un politician de viitor care sa atragă si generația noastra35-40 care din păcate nu mergem la vot ! Dacă ea va candida eu si foarte mulți ca mine o vom vota ! Doamna Moldovan ,dacă cititi commentul meu vreau sa știți ca e urmare a ceea ce am văzut in seara asta ! Tot respectul pt ce faceți si ce sunteți!

  • AAA, încă ceva mi-a plăcut – a fost singura de la masa la care statea care nu a băut alcool si care nu s-a îmbătat ! A stat cu o cola zero in fata toată seara .

  • Sa nu exageram, numai frumoasa nu e….are o fizionomie placuta, cel mult agreabila.mai ca sunt tentat, fupa cum scrii sa cred ca e insusi Doris sau vreuna din toapele ce o insotesc si care mai scriu comentarii.Ea e desteapta, are darul de a se insoti cu unele mai urate, mai batranesi mai proaste decat ea si astfel ea straluceste.Doris, fato tu nu esti frumoasa, nu ai fost si nu ai cum sa fii vreodata, ai insa ceva ce putini au…carisma, un farmec care-i face pe toti oriunde mergi,sa te remarce si chiar sa te placa.Lasa frumusetea, mai ca cred ca ai un complex exploateaza ce ai, faptul ca esti prin vestimentatie, atitudine, mereu o aparitie

  • Dar de ce sa fi facut lumea poze cu Doris???E vreo vedeta sii nu stim?Citindaceste ineptii totusi radsi ma indoiesc profund ca dorea lumea poze, poate se pozau ei prietenii intre ei

  • Avem nevoie de oameni, nu de personaje care râd la comandă!! Astea nu mai țin. Să vedem d-nă Doris lucruri serioase, pentru că ne-am cam săturat să vedem fețe care fac poze prin tot județul afișând o aură salvatoare. De buni samariteni ni s-a acrit de când cu conducerea portocalie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS