Actualitate

Doris Moldovan, pe coperta revistei Avantaje: ”Din Bistrița, cu drag”. Ce spune în interviu

(FOTO) Ediția de aprilie a revistei Avantaje este de ieri la chioșcuri. Pe copertă, consilierul județean PNL Doris Moldovan, care spune că este ”un prilej de a duce vorba în toată țara despre lucrurile bune care se întâmplă în județul nostru”: ”În interviul dat, am vorbit despre portul, tradițiile, locurile musai de vizitat, punând accent pe Gala Fameia Europeană care va ajunge la a X-a ediție în 9 mai 2017 și unde, în total, vor fi premiate peste 100 femei”.

”Astfel, am făcut cunoscută, tuturor celor care vor citi revista, povestea acestui eveniment. „A FACE” este o acțiune plină de voință. Am avut ambiția și voința de a demonstra că în județul nostru, Bistrița-Năsăud sunt multe femei puternice, repere pentru noua generație, femei care inspiră prin faptele lor bune. Așa cum am precizat și în interviu, în spatele femeilor europene stă multă muncă, iar bărbații le sunt alături. Camarazi care le susțin, cred în ele și le încurajează. De asemenea, am vorbit despre darul cel mai de preț pe care mi l-a oferit Dumnezeu. Cea mai bună prietenă, dar și cel mai mare critic al meu, fiica mea. Pentru fiica mea și pentru generațiile care vor urma, ne-am adunat peste 100 de femei, în Gala ”Femeia Europeană”, pentru a demonstra că împreună putem să devenim repere, să dărâmăm mituri și prejudecăți. Poate că acum nu suntem acolo unde ne dorim, dar cu siguranță suntem mai aproape decât înainte. Vă invit să citiți povestea unui proiect al nostru, al oamenilor care simt că acasă este aici, în județul Bistrița-Năsăud. Mulțumesc întregii echipe a revistei Avantaje, pentru profesionalism și curiozitatea de a pătrunde în culisele acestui eveniment!”, a menționat pe Facebook Doris Moldovan.

Câteva pasaje din interviul acordat de Doris Moldovan:

”De când mă știu am prețuit portul nostru făcut cu migală, tradițiile care ne oglindesc sufletul și transformă viața într-o poveste de dus mai departe, oamenii cu drag de frumos și locul musai de vizitat unde am avut binecuvântarea să pășesc prima dată pe pământ.

Gala Femeia Europeană dorește, prin exemple de succes, să încurajeze alte femei să-și urmeze visurile. Toate țările europene organizează astfel de evenimente și fac pași importanți pentru a ajuta femeile şi bărbaţii să împace viaţa familială cu munca. Gala se înscrie în acest demers, recunoaște și premiază femeile de nota 10. Anul acesta, în 9 mai, când va avea loc a X-a ediție, vom avea peste 100 de femei care au fost premiate, femei europene. Povestea tuturor o să o regăsiți și în cartea pe care o voi lansa la finalul anului. Pentru că avem nevoie de povești reale care să ne motiveze. Am făcut acest proiect an de an, pentru că în județul nostru sunt multe doamne de nota 10 care prin ceea ce fac ajută oamenii din comunitate și demonstrează că Bistrița-Năsăud are potențialul de a fi un adevărat județ european.

Când faci pentru alții, sufletul ți se încarcă de bucurie. Oamenii din jurul meu îmi dau putere, ei mă ambiționează să demonstrez că se poate aproape tot ce îți propui. Spun „aproape”, pentru că unele lucruri, cu toate că ni le dorim, sunt nepotrivite pentru noi. Da, am un secret. Familia. Ei mă susțin necondiționat, acolo găsesc încurajarea și încrederea că totul va fi bine.

În 2015, am parcurs pe jos 760 kilometri, alături de mii de pelerini din întreaga lume, de la Pamplona până în Santiago de Compostela (Spania). A fost o experiență inedită, un pelerinaj religios în urma căruia am realizat că nu există limite. Am descoperit cât de multă putere am, cât de aproape putem să fim de Dumnezeu, dacă îl lăsăm să pătrundă în viața noastră și că în viața oricui este loc pentru El. Nu-ți dai seama cât de puternică ești până când singura obțiune este să fii puternică.

Nu este nevoie să faci lucruri extraordinare, ci doar să aduci la suprafață acele lucruri și acei oameni care au puterea să-i inspire pe alții. Pe 9 mai 2017, vă invit la Gala Femeia Europeană, Gala celor peste 100 femei de nota 10 din județul Bistrița-Năsăud”.

16 comentarii

  • Multumesc pentru informatii si pentru bunavointa D-vs de a le face cunoscute. SUCCES pe mai departe !

  • De ani de zile Doris dovedeste prin fapte si nu doar prin vorbe,ca iubeste tot ce inseamna Bistrita-Nasaud. Cati dintre cei implicati in politica au facut concret ceva,ani la rand,pt bistriteni. Si fara a fi abonat la banul public. Merita tot respectul nostru si sistinerea. Bistrita merita un om ca ea in frunte! Singurul lucru care ma intristeaza este ca din pacate in politica sunt promovati pe locuri fruntase oameni slabi,iar oameni ca ea sunt improscati cu noroi. Dar speranta moare ultima si vor intelege poate si mai marii pnl ca Doris este iubita si respectata de noi, cetatenii simpli care nu suntem membri de partid. Doamna ,felicitari si va multumim!

  • Felicitari Doris !!!!!!!!!!!!! fata de unele autohtone care tot se impauneaza cu reusitele lor nereusite, ai dovedit consecventa necesara pentru a fi in „avantaje” !!!::)) Felicitari!Asta inseamna sa-ti urmezi calea….!

  • Felicitari! Oameni ca doamna Moldovan merita sustinuti,a dovedit in toti acesti ani ca poti face politica si cu bun simt si respect

  • Oare de unde apar atatea minusuri date pentru cei care apreciaza o DOAMNA ? Aici vedem gradul de rautate si prostie a multor cititori care de fapt nu se aleg cu nimic. Mintea lor nu poate procesa un lucru pozitiv.

    • aaa! sunt dragutele acelea care acum iau pastile de ficat!!! dau cu minus fiindca le caracterizeaza!!::::))))

  • Ma bucura enorm cand vad oameni frumosi ca tine. Frumusetea caracterilui si bunatatea sufletului se vad in fapte si se vad pe chip. Toata admiratia noastra

  • Tot respectul! Imi place ca nu e diferenta intre coperta si realitate,imi place simplitatea si eleganta si firescul pe care il transmite. Fara unghii de plastic,fara zorzoane…. pur si simplu distinsa. Imi place ca e consecventa si spune si face lucruri de ani de zile. Imi place ca in ciuda greutatilor si jignirilor unora a ramas aceeasi. Si imi place ca zambeste mereu. Felicitari!

  • Felicitari pentru consecventa,bunatate,distinctie,simplitate si frumusete!
    Un exemplu despre modul in care o femeie, prea frumoasa ca sa nu fie „vanata” si barfita,reuseste sa doboare barierele rautatiii si ale invidiei,construind in locul lor o lume autentica ,valoroasa,in care eternul feminin isi poate dovedi finetea , complexitatea si capacitatea de-a aduce puternice conotatii pozitive,influentand si inspirand.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS