Actualitate Recomandări

Doris Rai a renunţat la fotoliul de consilier judeţean. Ce liberal va intra

Doris Rai a renunţat la funcţia de consilier judeţean PNL, ea depunându-şi demisia după mai bine de doi ani de când a intrat în Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, fiind a doua pe lista PNL după Eugen Curteanu, desemnat de liberali candidat pentru funcţia de preşedinte.

Contactată în legătură cu acest subiect, Doris Rai a declarat: „Vineri mi-am depus demisia. Motivele sunt personale. Mă implic alături de soţul meu în noi proiecte, iar asta nu îmi mai permite ca timp să îmi onorez corect responsabilităţile de consilier judeţean. Şi, pentru că îmi place să fac lucrurile cu seriozitate şi la modul asumat, am decis că aşa este corect”.


Întrebată dacă va pleca şi din PNL, ea a răspuns: „Nu, rămân simplu membru”.

Pe Facebook, ea a scris următoarea postare:

„Dragii mei,

Am renunțat la funcţia de consilier judeţean PNL, depunându-mi demisia, vineri, după mai bine de doi ani de când am intrat în Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Vă mulțumesc pentru susținerea dumneavoastră și doresc să vă asigur că voi continua să fac lucruri bune pentru oameni.

De asemenea, îi mulțumesc și soțului meu pentru întregul sprijin și încrederea pe care mi-o acordă în drumul ce va urma.

Motivele demisiei mele sunt strict personale și nu doresc să apară altfel de suspiciuni.

Urmează un nou capitol, unul care are în centrul său, ca de fiecare dată, oamenii.

Abia aștept să vă anunț ce urmează”.

În momentul în care a ajuns consilier judeţean, Doris Rai, la vremea aceea Moldovan, se declara încântată că este prima femeie care deschide lista unui partid după candidatul la funcţia de preşedinte. „E pentru prima dată în istoria alegerilor locale, primul loc după candidatul la funcţia de preşedinte – Eugen Curteanu – este ocupat de o femeie, un semn de normalitate, în opinia noastră, un semn că suntem europeni, atât prin aparteneța la UE, dar și din punct de vedere al valorilor promovate de această comunitate a unității în diversitate. Am demonstrat că sunt un om care se apleacă asupra problemelor oamenilor, îi ascult, iubesc valorile și tradițiile noastre, îmi doresc să pun în lumină oamenii, faptele bune și locurile județului, pentru a ne fi mai bine tuturor. Cred că județul nostru merită să fie european din punctul de vedere al valorilor, al creșterii economice, al imaginii sale, al infrastructurii, al sistemului de sănătate.S-au făcut pași semnificativi în ultimii ani. Îmi asum responsabilitatea să-mi aduc contribuția, să muncesc pentru a dezvolta județul Bistrița-Năsăud. Știu ce este de făcut. Fapte bune pentru un județ european- Bistrița-Năsăud!”.

În cursul anului 2017, mai precis în 15 octombrie, Doris s-a căsătorit cu medicul Petru Rai, aşa cum Timp Online a scris AICI.  Ulterior s-a dedicat tot mai mult proiectelor soţului ei care intenţionează să amenajeze un centru de sănătate în Bistriţa care să se axeze pe medicina homeopată.

Ca şi consilier judeţean, Doris Rai a promovat turistic judeţul, inclusiv susţinând ideea unei aplicaţii mobile care să le fie utilă vizitatorilor. ”Trăim într-un judeţ cu o ladă cu zestre impresionantă, 765 monumente istorice, numeroase statui şi alte monumente unicat, de nivel naţional şi internaţional. Acestea trebuie să fie puse în valoare și promovate. Dacă în alte județe se poate, atunci se poate și la noi! Traseele turistice vor dispune de o descriere, localizare, informații istorice, povești sau legende locale și ghicitori ale căror răspunsuri îi vor ajuta pe turiști să meargă la următorul obiectiv și să parcurgă întregul traseu. În acest mod, descoperă inclusiv mici afaceri locale, meșteșuguri, tradiții și oamenii locului. Mai mult, aplicația mobilă încurajează turiștii să publice fotografii din locurile #MusaiDeVizitat”.  În acest sens, a depus şi un proiect la CJ. 

Următorul pe lista PNL pentru Consiliul Judeţean este Samuel Coman, prim-vicepreşedinte care a mai ocupat şi în trecut un fotoliu de ales.

Lista PNL pentru Consiliul Judeţean o găsiţi AICI.

19 comentarii

  • Precum „Cizma din Saatse”, ultima rămășiță a imperiului rus, ieri a demisionat cel mai vehement susținător a lui Oltean. Nu cunoscuseră înfrângerea in interiorul propriului partid și nu au putut-o digera, așa că au decis să plece.

  • Mare pacat,eu credeam ca esti viitorul primar al urbei noastre,doamne mare pacat sa dai cu piciorul unei cariere fulminante in politica.

  • Nu poti sta cu kuru-n două luntri, nici sluji la doi domni; căci ori pe unul îl vei urî, ori vei demisiona de la celălalt.
    Vitejiile ei pe plan politic s-au dus , colo la apus (ul mentorului).

  • Raule mai bine veneai la protestul de aseara. Asa ai promis ca la 20,01esti prezent. Numai ca impostura face casa buna cu tine. La comentarii idioate esti specialist.

  • In sfârșit , va avea și PNL-ul 2 consilieri județeni care să facă opoziție : Ovidiu Florean și Samuel Coman . Restul sunt niște figuranți care mimează că fac politică .

  • Oricum ocupa fotoliul degeaba!
    In afară de a face ceea ce ar fi făcut oricine daca ar fi beneficiat de sprijinul primit de ea, nu a făcut nimic.Nici un aport personal.
    Deci cucoana nu este nimic fara sprijinul vreunui mascul!

  • Mare paguba ca a demisionat.
    Nu mai este Oltean, pentru ce sa mai stea.
    AM AUZIT CA OLTEAN S A INSCRIS IN PSD.
    Defapt PSD-PDL =LOVE , DE MULT TIMP.
    CEARTA ERA DOAR DE FATADA.
    Uitati va la ce construieste Oltean in Bistrita impreuna cu alti mari PSD-isti ai judetului.

  • Cred ca e singura persoana din fostul PDL pe care imi face placere sa o vad. Nu am cunoscut-o personal si nu am interactionat niciodata cu ea. Cred ca as indragi-o si daca ar face parte din USR, ceea ce nu e putin lucru. =)) Cum ar fi sa o comparam cu distinsa doamna Snitel? Sa nu va ganditi la prostii, mi-e simpatica intr-un mod dezinteresat si nesexual.
    Eu ii doresc mult succes in tot ceeea ce face si sa nu puna la suflet rautatile unora. Recunosc ca si eu am rautati fata de doamna Snitel, dar doamna Snitel e o acritura bizara, asa ca nu ma simt vinovat.

  • Ati ajutat dezinteresat atatia oameni,va respect si va apreciez. Rautatile sunt gratuite si vulpea cand nu ajunge la struguri zice ca-s acri. Mult succes in proiectele viitoare

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS