Actualitate

Dosar penal pe numele unui bistrițean care a folosit, fără autorizație, o dronă

Un tânăr de 28 de ani din Bistriţa, a participat la acest sfârşit de săptămână la un eveniment şi a dorit să surprindă câteva instantanee de la înălţime, ridicând o dronă deasupra zonei respective.

”Din nefericire pentru acesta, exploatarea unui asemenea obiect, fără ca acesta să posede certificat de înmatriculare/identificare şi certificat/autorizaţie de navigabilitate, constituie infracţiune. Astfel, pe numele tânărului, jandarmii au întocmit actele de sesizare, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 29 din 1997, republicată, privind Codul Aerian Civil, art. 103, alin. 1, lit. a, care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj”, informează IJJ BN.

Totodată, la acest sfârşit de săptămână jandarmii au mai aplicat pe raza judeţului sancţiuni în valoare totală de 4.600 de lei şi 9 avertismente scrise pentru abateri de la legislaţia legală în vigoare privind normele de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Astfel, au fost constatate mai multe contravenţii, privind: adresarea de injurii, provocarea şi participarea la scandaluri, cerşetoria, consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat dar şi atragerea unor persoane de sex opus, pentru întreţinerea de raporturi sexuale, cu scopul obţinerii de foloase materiale.

Informaţii suplimentare

Toţi cei interesaţi de folosirea dronelor trebuie să cunoască şi prevederile legale în vigoare din acest domeniu de activitate. Astfel, conform legii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:

a) exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede un certificat de înmatriculare/identificare şi un certificat/autorizaţie de navigabilitate ori documente echivalente;
b) nerespectarea restricţiilor impuse prin reglementările specifice referitoare la zonele supuse servituţilor aeronautice sau prin avizele emise de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, de către persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 78, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului;
c) efectuarea de operaţiuni de transport aerian public fără deţinerea licenţei de operare şi/sau a certificatului de operator prevăzute la art. 50 alin. (1), dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului;
d) inscripţionarea neconformă cu certificatul de înmatriculare/identificare sau suprimarea mărcilor de inscripţionare.
(2) Fapta prevăzută la lit. a), săvârşită după refuzul eliberării certificatului de înmatriculare sau a certificatului de navigabilitate, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.

De asemenea, în conformitate cu Hotararea nr. 912 din 2010, pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor in spatiul aerian national, precum si a conditiilor in care decolarea si aterizarea aeronavelor civile se pot efectua si de pe/pe alte terenuri sau suprafete de apa decat aerodromurile certificate dronele cu masa maxima de decolare mai mica sau egala cu 150 de kg pot fi operate daca:

a) detine un certificat de identificare emis de Autoritatea Aeronautica Civila Romana sau un certificat de inmatriculare ori un document echivalent emis de alt stat;
b) in cazul in care aeronava are o masa maxima la decolare mai mare de 15 kg, detine un permis de zbor national emis de Autoritatea Aeronautica Civila Romana sau un document de certificare tehnica echivalent emis de alt stat, recunoscut de Autoritatea Aeronautica Civila Romana;
c) aeronava este asigurata, dupa caz, conform legii, pentru daune produse tertilor.

Ordinul nu se aplica aeromodelelor si dronelor care cu masa maxima la decolare mai mica sau egala cu 1 kg, atat timp cat:

-sunt operate intr-o zona deschisa, fara constructii cu destinatia de locuinta;
– sunt operate fara depasirea campului vizual al persoanei care asigura comanda aeronavei de la sol, dar nu mai mult de 150 m distanta pe orizontala si de 100 m distanta pe inaltime fata de aceasta persoana;
– nu au montate pe ele aparatura pentru filmare sau transmisie de date.

16 comentarii

  • Bine ca pe aia de la aerodrom care zboara peste casele din unirea la joasa inaltime,nu-i amendeaza nimeni,doar fac parte din gasca de baieti destepti ai BIstritei.

  • Astia chiar sunt nebuni! Lampioanele inca se incadreaza in legea respectiva? De ce nu amendeaza si autoritatile care prind fluturi si fac partii si poduri aiurea de pe care poti oricand sa zbori fara atestate? zavoiul mamii voastre de jandari! Va rog sa amendati si pe cei ce se arunca cu parapanta la Muresenii Bargaului, si uliu care din cand in cand mai da o raita pe la clotele din sat. Bunicu recita o poiezie care suna c-am asa:
    ”Bine taie cutatu ca l-am ascutat amu pe tosila la morari sa tai capu la jandari”

    • Lampioanele nu fotografiaza si nu filmeaza. Se incalca dreptul al intimitate Nu de multe ori si eu m-am trezit deasupra curtii cu tot felul de drone . Foarte bine au facut. Data viitoare am sa ma dotez si eu corespunzator, si am sa le vanez. Din cate stiu codul civil spune asa ” Noul Cod Civil actualizat 2017 – Legea 287/2009

      CAPITOLUL II
      Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente

      SECŢIUNEA a 3-a
      Respectul vieţii private şi al demnităţii persoanei umane
      Art. 71

      Dreptul la viaţa privată

      (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.

      (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75. ”

    • pt James….dar avioanele care trec pe deasupra caselor la joasa inaltime nu incalca dreptul la viata privata?

  • ALA MERGE CU AVIONUL SI FACEPOZE SI FILME
    ROG
    POLITIA
    SA
    SE AUTOSESIZEZE
    AU FOST PUBLICATE POZE DE DEASUPRA BISTRITEI
    CUM AU FOST FACUTE?
    DIN AVION?
    ARE VOIE ALA CU STRUTII SA FACA POZE????????
    ARE VOIE SA SE UITE PE PAMANT?
    CARE E DIFERENTA DINTRE UNUL CARE FILMEAZA DE SUS CU DRONA SI ALTUL CARE ZBOARA CU AVIONUL DEASUPRA CURTII MELE SI SE UITA CUM MA KAK IN AVIONUL LUI??????/
    avioanele astea a lui ala chiar merg la infinit si o sa ma deranjeze de acum inainte toata viata….mea si a nepotilor mei?????
    COPII NOSTRII SCLAVII COPIILOR LOR!!!

  • Nu se autosesizeaza nimeni,si daca au fost facute plangeri pt avioane,nu s-a rezolvat nimic,pt ca n-au depus mai multi,stati si indurati ca fraierii sa vi se plimbe peste capete cu „jepul zburator”

    • si in loc sa puna ulei la motoarele alea aviatice…ei inlocuiesc cu motoare de drujba!
      si cateodata fac si tumbe…si ma uit repede sa vad daca scrie pe timponline….ca a picat avionul lui dumitru!!!

  • E penibil, cum sa faci dosar penal pentru asa ceva! E revoltător! Bine ca aia cu avioane circula ca in tara lui papura vodă peste unirea si oraș si nimeni nu are nimic de spus. Asta e tara proștilor si a hoților! Pârtie mișto avem, urmează Aqua park, eoliene si alte cacaturi. Orașul e plin de gropi, in oraș si localitățile limitrofe nu este astfalt si utilități dar ne preocupa distracția cetățenilor. Oare de pe părție nu se vede la nimeni important in curte nu de alta dar ar putea face reclamație si s ar Închide pârtia pentru totdeauna. Tare Știrea asta si săracul om! Jandarmeria e foarte ocupată vad ! Felicitări si la mai mare! Urmează sa prindă oameni care caută in gunoaie!

  • „Asa e ” sper sa ai gura aurita,sa-mi pice unu langa gard,sa sar cu extinctorul ,sa-l articulez la mecla .
    Cine a mai auzit de aerodrom in oras?noaptea mintii,cretu ar face orice pt omul cu strutii ca nu-i singurul cu rasnita zburatoare.

    • Cand o sa am nivelul de trai din LA si-o sa-mi asum conditiile de acolo?o sa te anunt,pt moment am ales sa traiesc intr-un oras linistit.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS