Două adolescente în vârstă de aproximativ 15 ani au fost transportate la spital după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident pe DN 17C, pe Dealul Târgului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, fetele, care aveau leziuni minore, au fost duse la UPU-SMURD Bistrița de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Șoferul a refuzat transportul la spital.
”Polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident semnalat pe Drumul Național 17C, între Bistrița și Dumitra. La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Dumitra a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul de colectare al apei pluviale. În urma evenimentului rutier, două pasagere din autoturism au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital. Șoferul a fost testat cu privire la consumul de alcool, rezultatele fiind negative”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Era și cazu ca prea sa crezut superman cu cerneala încă ne uscata pe permis
Permis de roabă merită marea majoritate, nu permis auto… toți incompetenți conduc
Este plin orașul de tot felul de zmei care nu știu sa conducă, ignora regulile de circulație. Cum au luat permisul când “le moare motorul “ in sensul girator. Una cu BMW cu semn începător învața sa conducă autoturismul prin oraș. Ia murit motorul și nu reușea sa pornească de pe loc…. 20 secunde? Pe cei care turează motoarele prin oraș cine ii liniștești?