Actualitate Social

Două companii mari anunță disponibilizări. În ce condiții pot păstra angajații

Două companii mari din județul Bistrița-Năsăud au anunțat autoritățile că vor fi obligate să recurgă la disponibilizări dacă statul nu va prelungi cu trei luni măsura șomajului tehnic. Reprezentanții firmelor au spus că partenerii lor din străinătate, deși au reluat activitatea, încă nu au plasat comenzi și e puțin probabil să o facă până în septembrie.

Directorul tehnic al firmei RAAL SA, Mircea David, a spus că ar fi utilă păstrarea reglementarilor legate de șomajul tehnic pentru încă 3 luni.


În caz contrar, până la revenirea comenzilor la nivelul anterior crizei sanitare, firma RAAL SA va fi nevoită să concedieze o parte din personal, a anunțat Mircea David.

El a adăugat că firmele mari și foarte mari nu beneficiază de subvenții pentru dotări, ci doar pentru angajarea de salariați noi, iar acest lucru nu contribuie la creșterea competitivității acestora.

David, care a deținut în trecut și funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a spus că există un număr excesiv de angajați în sectorul de stat, care au salarii foarte mari și care pun sectorul privat în poziția de a concura inechitabil pe piața muncii cu aceștia.

La rândul lui, Gheorghe Cenușă, director general Comelf, a spus că șomajul tehnic a reprezentat o măsură utilă, însă, în ce privește compania pe care o conduce, clienții Comelf din Italia, deși și-au reluat activitatea, încă nu plasează comenzi, afirmând că nu pot face previziuni mai devreme de luna septembrie a.c.. În aceste condiții, pentru persoanele care s-au aflat în șomaj tehnic (aproximativ 30% în cazul Comelf) există în continuare riscul disponibilizării.

Cenușă a cerut autorităților județene să transmită mai departe că sunt necesare soluții guvernamentale pentru evitarea unei asemenea situații, până la reluarea activității în condiții normale.

Cenușă a menționat că este importantă punerea în practică a Legii OCFSET-ului direct și indirect pentru activarea mecanismului de schimburi de mărfuri prin achiziția de tehnică militară pentru valorificarea potențialului industriei constructoare de mașini din România.

El a amintit că există un acord între țările NATO și România de plată în produse în valoare de 80% din valoarea achiziției. În consecință, ar trebui activată agenția națională care să preia această activitate importantă pentru industria României.

Nu în ultimul rând, directorul Comelf a cerut soluționarea problemelor legate de transportul de marfă către Europa de vest întrucât sunt șosele aglomerate, blocaje la vamă din cauza pandemiei și se face uzura mașinilor din cauza lipsei de infrastructură. În cazul Transilvaniei ar fi util un nod feroviar la Dej, de unde marfa să poată fi expediată mult mai rapid către clienți, a precizat el.

Reamintim că, la Instituția Prefectului a avut loc o ședință consultativă cu reprezentanți ai mediului de afaceri din județul Bistrița-Năsăud, organizată de Camera de Comerț și Industrie. S-a discutat despre problemele întâmpinate de mediul de afaceri în perioada pandemiei și s-au formulat propuneri din partea managerilor care au participat la întrunire pentru relansarea economiei românești în perioada post-pandemie.

Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, prelungirea șomajului tehnic până la data de 1 iunie 2020. După această dată, vor putea beneficia de măsură doar companiile din domeniile restrucționate.

Comelf are 800 de angajați și face echipamente pentru stații de epurare a apei, filtre industriale, turbine pentru centrale electrice și nucleare și multe alte tipuri de utilaje. RAAL este unul dintre cei mai mari producători de sisteme de răcire şi schimbătoare de căldură din aliaje de aluminiu şi oțel inoxidabil din România. Are peste 2000 de angajați în fabricile din Bistrița și Prundu Bârgăului.

Etichete

9 comentarii

  • Cum? La televizor auzim de dimineata până seara cât de mult sprijină guvernul PNL firmele!
    Să nu fie adevărată informația ?

  • daca administratorii de firme sunt incompetenti ..nu e treaba guvernului sa rezolve problemele…trebuie schimbatii idiotii care le conduc…
    de ce alte firme nu au probleme?? rombat,leonietc.

    • Guvernul ala al carui ministru al muncii nu poate sa dea cifra exacta a angajatilor din sistemul de stat?
      Hai lasa….

    • Pai cum sa plece david care e printre actionarii majoritari????
      Leoni dau afara personal si nu fac gargara ca nu-i intereseaza omul neaparat… cum au ajuns in 2 ani de la 8.600 angajati la 5.000, o sa vezi ca in urmatorii 2, 3 ani o sa ajunga la 1.000 de angajati!
      La Raal se pune altfel problema! Sunt multe neamuri si pana la urma de aia sunt salarii mici pentru ca sunt ffff multi angajati care nu fac nimic! O firma gen Leoni, Rombat, Teraplast sunt orientate spre profitabilitate si optimizare in timp ce firme gen Raal sunt orientate mai mult spre oameni – adica angajeaza multi oameni fara justificare… si de aici salariile mici si imposibilitatea retinerii lor in astfel de perioade…. dar David sa critice bugetarii???? In conditiile in care el afost deputat, presedinte CJ, consilier local….

  • Ai dreptate Zorro.Dar la stat ,directorii sunt politic,anterior funcției de directori erau vanzatoare, lucrători comerciali,si apoi fiind directori si-au format găști care nu fac nimic dar primesc salarii umflate că-i promovează incompetenții de directori sa le tina isonul.La stat lucrează tot aia care o lucrat si înainte ,nu băgătorii de seama.Si ști ce-i curios ,ca sunt păstrați pe funcții acești incompetenți. Deci ,,familii,,sunt peste tot ,atât la stat cat si la privat.

  • Mass-media spune ce i se dictează de către PNL, o foarte mare parte a acesteia, doar e șpăguită prin purcoiul de bani pus la dispoziție de acest partid mai virgin decât virgina PNL, halitor de pdl, psd, proponta, ald etc! Oare a terminat haiduca de la muncă de numărat bujetarii? Așteptăm cu mare, mare nerăbdare prezentarea numărului acestora, dar a numărului celor înregimentați de PSD nu și al celor înregimentați de ei. Ăia vor fi numărați de cei din psdeu! Sunt foarte curios cu cât a mai crescut numărul bugetărașilor nou-angajați din noiembrie încoace. Așteptăm doamna Alexandru, nu vă grăbiți, important este să-i numărați corect, să nu-i uitați și pe ăia angajați de voi, dar nici familiile întregi pe care le-ați rezolvat. Nu cumva să vă lăsați mai prejos de PSD, doar sunteți una și aceeași mafie, știm asta de o căruță de ani, dar nu ne zbatem să facem nimic. Suntem un popor căruia îi place să fie persecutat și batjocorit.

  • Statul sa deie bani la pensionari ca astia o viata intreaga au contribuit la pensia lor iar acum li se spune ca nu sunt bani. Patronii astia care se plang prin reprezentanti au ajuns patroni furand de la stat si nu cumparand. Dupa ce au promovat incompetenta la toate nivelurile, incompetenta platita cu bani grei in dauna salariatilor, acuma vor sa-i ajute tot statul.

  • Vechi proverb romanesc:Mortul de la groapa nu îl mai întorci. Pe locul Comelfului se vor construi în curând blocuri. Dezvoltatorii imobiliari au pus ochii pe teren.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Mircea Pop Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS