Actualitate

Două familii din Sângeorzu Nou au rămas fără casă. Imobilul a ars într-un incediu

Două familii din Sângeorzu Nou au rămas fără un acoperiş deasupra capului după ce, sâmbătă dimineaţa, casa în care locuiau a fost cuprinsă de un incendiu. E greu de spus de la ce a pornit focul. Cert este că au ars casa, mansarda şi anexele, oamenii fiind de-a dreptul disperaţi.

Focul a  fost văzut în jurul sâmbătă orei 6.00 de un localnic. Bărbatul a alertat imediat autorităţile care au ajuns la faţa locului cu trei autospeciale. Din păcate, pompierii au stins cu greu incendiul fiindcă în zonă nu erau hidranţi, iar apa a fost adusă de la circa zece kilometri. Reprezentanţii ISU au acţionat cu o motopompă alimentată de la fântânile din apropiere. Şi localnicii au dat o mână de ajutor, aruncând zăpadă pe foc.

Incendiul a distrus locuinţa a două familii din localitate. În casă locuiau patru adulţi şi o fetiţă de 12 ani. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit de atacuri de panică.

Nu se ştie până acum de la ce a pornit dezastrul. O echipă formată din pompieri şi poliţişti face cercetări.  Locuinţa era asigurată, dar numai pentru calamităţi naturale.

incendiu casa 8 incendiu casa 1 incendiu casa 2 incendiu casa 3 incendiu casa 4 incendiu casa 5 incendiu casa 6 incendiu casa 7 incendiu casa 13 incendiu casa 10 incendiu casa 11 incendiu casa 12

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS