Actualitate

Două localități, în zona de supraveghere în urma apariției unui focar de PPA. Planul de măsuri

Având în vedere confirmarea oficială a pestei porcine africane (PPA) în județul Maramureș pe raza localității Săcel, la porci domestici, respectiv riscul extinderii galopante a virusului în vecinătate, membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor Bistrița-Năsăud (CLCB) s-au reunit într-o ședință de urgență convocată la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea CLCB Bistrița-Năsăud nr. 8/01.10.2020, conținând actualizarea Planului de măsuri pentru prevenirea apariţiei PPA la porcii domestici şi combaterea PPA la mistreţi în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Astfel, ținând cont de evoluţia şi extinderea pestei porcine africane (PPA), localităţile Dealu Ştefăniţei şi Romuli au fost incluse în zona de supraveghere (10 km) aferentă focarului de PPA identificat.

 Principalele măsuri adoptate pentru localitățile menționate vizează:

• Efectuarea unui recensământ al tuturor categoriilor de porci din toate exploataţiile cu porcine (responsabili: CSVA Romuli, DSVSA BN, IJJ BN).

• Interzicerea circulaţiei și transportului porcilor pe drumurile publice sau private, cu excepţia celor aprobate de către autorităţile competente; interdicţia nu se aplică la tranzitul de porci pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire, nici la porcii pentru sacrificare provenind din afara zonei de supraveghere (responsabili: IPJ BN, IJJ BN).

• Controale privind circulația suinelor în scopul prevenirii și combaterii pestei porcine africane (responsabili: IPJ BN, IJJ BN).

• Curățarea și dezinfectarea mijloacelor de transport și echipamentelor utilizate pentru transportul porcilor (responsabili: CSVA Romuli, DSVSA BN).

• Interzicerea pătrunderii sau ieșirii din exploatație a tuturor speciilor de animale domestice în primele șapte zile de la stabilirea zonei de supraveghere (responsabili: CSVA Romuli, DSVSA BN).

• Obligativitatea declarării porcilor morţi sau bolnavi autorităților competente (responsabili: deţinătorii exploataţiilor de suine, CSVA Romuli, DSVSA BN).

• Interzicerea transportului / circulației porcilor în afara exploatației în cursul a cel puţin 30 de zile de la terminarea operaţiunilor preliminare de curăţare și de dezinfecţie (responsabili: CSVA Romuli, DSVSA BN).

• Controlul mijloacelor de transport în scopul identificării transporturilor ilegale de animale şi produse de origine animală (responsabil: IPJ Bistriţa Năsăud).

• Informarea / avertizarea deţinătorilor de porcine domestice din exploataţiile nonprofesionale cu privire la obligaţia de a comunica medicului veterinar de liberă practică orice modificări apărute în starea de sănătate a porcinelor şi/sau numărul animalelor moarte, precum și obligaţia medicilor veterinari de a transmite imediat către DSVSA aceste informații (responsabil: DSVSA Bistriţa-Năsăud).

• Actualizarea componenței Unităților Locale de Sprijin din cadrul unităților administrativ-teritoriale din județ (responsabil Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud).

• Actualizarea stocurilor de substanţe dezinfectante, echipamente de protecţie, dezinfectoare pietonale la nivelul tuturor UAT-urilor (responsabili: Unitățile Locale de Sprijin).

• Acţiuni de informare şi conştientizare a populaţiei privind Pesta Porcină Africană (responsabili: Instituția Prefectului BN, DSVSA BN, Direcţia Agricolă Bistriţa Năsăud, APIA Bistriţa-Năsăud, Unitățile Locale de Sprijin).

Pentru prevenirea riscului de apariție a virusului pestei porcine africane la porcii domestici din județul Bistrița-Năsăud este esențial ca orice persoană care intră în contact cu exploataţiile de porcine să respecte măsurile de igienă adecvate şi normele privind biosecuritatea.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3102918356504300

1 comentariu

  • Cum doamne apare PPA fix inainte de sarbatorile de iarna? Hai sa nu mai putem cumpara un porc de casa si sa mergem toti la Selgros. Voi sunteti sanatosi la cap? Hai sa punem botnite si la porci… poate nu se mai transmite… cum dracu PPA nu apare decat in preajma sarbatorilor?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS