Sănătate

Două milioane de euro de la Banca Mondială pentru reabilitarea maternităţii spitalului

Proiectul de modernizare a maternităţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa a început la sfârşitul lunii august, iar durata lucrărilor este de un an de zile. Managerul spitalului, Mircea Gelu Buta, a precizat că prin modernizări se reduc pierderile şi că ponderea cea mai mare la buget este reprezentată de salarii.

Gabriel Lazany (foto jos), directorul administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, a declarat într-o conferinţă de presă că lucrările care se fac la spital pe partea de investiţii vin pe surse de finanţare individuale, ”deci nu din bani care afectează aprovizionarea cu medicamente sau materiale sanitare”.

”Reabilitarea termică a spitalului s-a făcut pe fonduri de contrapartidă de la Ambasada Elveţiei. Reabilitarea maternităţii este pe o finanţare de la Banca Mondială, derulată prin Ministerul Sănătăţii. Dintr-o competiţie de 400 de maternităţi, au rămas doar 19 pe ţară în faza de finalizare. Ambulatoriul de specialitate este o lucrare prin fonduri europene. Modernizarea înseamnă reducerea costurilor. Ca exemplu, reabilitarea coloanelor de căldură făcută în 2008 a făcut o reducere la gaz în lunile de iarnă de la trei miliarde la 1,5 miliarde. După reabilitarea termică sperăm să mai reducem cel puţin 500 de milioane”, a spus el.

Lazany a precizat că proiectul de reabilitare a maternităţii are o valoare de derulare de aproximativ două milioane de euro şi prevede reabilitarea 100% a secţiei de obstetrică, de neonatologie, a sălilor de naşteri şi a sălilor de operaţii. ”Se refac circuitele, se schimbă toate instalaţiile, se face instalaţie de climatizare independentă pe neonatologie, unde sunt nişte norme speciale. Se face sistem de detectare a incendiilor, se reface în întregime sistemul de săli de naşteri şi de operaţii, ceea ce presupune camere cu presiune pozitivă. Adică în momentul în care se deschide uşa la o sală de naşteri sau la o sală de operaţii, aerul trebuie să ţâşnească în interior ca să nu intre aer viciat din afară în sala de operaţii. Totul este controlat de un sistem special de climatizare care va închide ermetic toate camerele în zona de maternitate”

Facem şi o sală de întâlnire a părinţilor. Termenul de execuţie este de 12 luni de la data începerii lucrărilor, care a fost 26 august. Lucrează o firmă din Miercurea Ciuc. Licitaţia a fost făcută în 2009, dar a durat atât până la începerea lucrărilor pentru că Banca Mondială a cerut reproiectarea în urma incendiului de la maternitatea Giuleşti din Capitală. S-a schimbat tot normativul de prevenire a incendiilor”, a detaliat directorul administrativ al spitalului.

”Aviz celor care vor să aibă copii, peste un an programaţi-vă, veţi merge la cea mai modernă maternitate”, a completat managerul Spitalului Judeţean, dr. Mircea Gelu Buta.

Ec. Reghina Dragotă, directorul financiar-contabil al spitalului, a spus că SJU are restanţe la plata furnizorilor de bunuri şi servicii în valoare de 4,4 milioane la data de 31 august, care se regăsesc şi în situaţiile raportate la Ministerul de Finanţe. ”Aceste datorii au apărut din cauza nefinanţării serviciilor medicale pe care le încasăm de la Casa de Asigurări. La 31 august aveam de încasat 10,7 milioane, servicii realizate de Spitalul Judeţean, este datoria Casei de Asigurări faţă de spital. Bănuiesc că acest slab nivel de finanţare este la nivelul întregii ţări”, a adăugat ea.

Mircea Gelu Buta a menţionat că problema este nefinanţarea ultimului trimestru, la nivelul întregii ţări. ”Mai internăm şi peste contractul cu Casa de Asigurări, omul când vine bolnav îl internăm, este firesc, nu poate să sufere pacientul. Casa din Bistriţa este pe undeva pe ultimele locuri din România la nivel de finanţare, a moştenit această situaţie de ani de zile”, a adăugat Buta.

În cadrul conferinţei de presă reprezentanţii spitalului au precizat că, la nivelul veniturilor, media de salarizare pentru personalul medical alţii decât medici este de 2.500 de lei brut, iar la medici 5.000 de lei brut, în care nu intră doar salariile, ci şi gărzile.

”Salariile sunt ponderea cea mai mare din bugetul spitalului, merg undeva spre 70%. Facem eforturi, trebuie îmbunătăţite pierderile, şi asta numai prin modernizări”, a declarat managerul SJU.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.