Recomandări Social

În a doua zi de Paşti, se merge la udat. De când datează obiceiul

(FOTO) Fetele au toate şansele astăzi să miroase mai frumos ca niciodată. E ziua în care sunt stropite cu parfum de udători. Obiceiul, preluat de la germani şi maghiari, a fost îmbrăţişat de toată lumea şi se lasă cu voie bună şi petreceri.

În a doua zi de Paşte, băieţii se adună în grupuri şi merg pe la casele fetelor. Nu îşi scot sticluţele cu parfum din buzunare până nu au acordul părinţilor. Pentru a-l obţine folosesc versuri. Ele pot suna aşa:  „Am auzit că aveţi un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească şi mulţi ani să trăiască!”. Prin alte zone se spune „Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească. Îmi daţi voie să o stropesc?”. Cum nimeni nu-i refuză, băieţii stropesc fetele cu parfum, după care sunt răsplătiţi  cu ouă roşii, pască şi prăjituri.


 

Udătorii îşi aleg cu grijă fetele pe care le stropesc cu parfum. De regulă, merg la casele celor pe care le simpatizează şi se străduiesc să le impresioneze cu un parfum scump. Se mai întâmplă însă ca, în glumă, în sticluţe de parfum să fie pusă doar pe care udătorii o toarnă cu generozitate pe câte o fată ca să se amuze de reacţia ei, speriată că va trebui să-şi schimbe hainele din cauza mirosului puternic.

Una peste alta, obiceiul udatului este unul cât se poate de amuzant şi, de regulă, se încheie cu câte o petrecere pe la casa fetelor cu mulţi udători sau admiratori, depinde cum vrem să le spunem.

Udatul sau stropitul fetelor e un obicei foarte vechi în Ardeal. În perioada precreştină, era un simbol al vieţii şi fertilităţii şi a fost practicat de mai multe popoare germanice.

Creştinismul i-a dat o altă conotaţie, şi anume aceea că evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Isus care aduceau vestea Învierii. În Transilvania, stropitul s-a practicat în familile nobiliare până la sfârşitul  secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat. La ţară, fetele erau udate de-a dreptul cu găleţi pline cu apă. În timp, s-a renunţat la această practică în favoarea parfumului sau a apei de colonie, obicei care se practică şi la oraş.

Etichete

2 comentarii

  • O DOAMNE ! Am si uitat de acest obicei .Obiceiul l-am uitat ,dar pe primul baiat care a venit dis-de-dimineata la udat il tin minte si acum. ha,ha,ha Pe atunci …de mult ,de mult …se spunea ca primul baiat care vine la udat –TE IUBESTE SI TE DORESTE DE SOTIE –Acest lucru se spunea in TELCIU ,unde m-am nascut eu .Poate in alte localitati era altfel.Eram colegi de clasa si el era cel mai bun la invatatura ,dintre baieti .M-am interesat de –‘evolutia–lui si este un intelectual de frunte in CLUJ .Uite asa ….cu aceasta ocazie –M-AM SI SPOVEDIT –.M-ai greseste omul……ha,ha

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS