Actualitate

Două persoane, amendate cu câte 10.000 de lei pentru că au abandonat deșeuri în natură, pe Valea Bârgăului

(FOTO) Echipa mixtă formată din polițiști din cadrul Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și inspectori din cadrul Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au identificat și sancționat contravenținal două persoane care au abandonat și incendiat deșeuri în natură, pe Valea Bârgăului.

Contravenientul A. G. din localitatea Livezile a fost sancționat cu 10.000 de lei pentru abandon de deșeuri, iar contravenientul C.A. din Josenii Bârgăului a fost sancționat cu 10.000 de lei și avertisment pentru două fapte contravenționale – abandon și incendierea deșeurilor.

Faptele au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate de Corpul de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud în zonele predispuse abandonului de deșeuri în natură.

”Abandonul deșeurilor în natură este aspru sancționat. Ne dorim ca asemenea fapte să nu se mai repete și îi avertizăm pe cei care nu respectă legislația din domeniul protecției mediului și Regulamentul de Salubrizare al județului Bistrița-Năsăud că vor fi sancționați. Și în luna martie Corpul de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud va desfășura acțiuni de control în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și cu Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud în tot județul nostru pentru a preveni și combate abandonul deșeurilor în natură”, spune directorul ADI Deșeuri, Cristian Niculae.

15 comentarii

  • Amenzi, la toți mocicoși și nesimțiții care-și bat joc de natură! Asta e singura soluție de îndreptare a lucrurilor în acest domeniu.

    • In sfarsit se dau amenzi pentru aruncarea gunoaielor in natura! De prea mult timp asteptam astefel de masuri!
      Cred ca doar asa se pot educa oamenii sa nu mai arunce mizerii pe ape sau pe camp.

    • Sunt multe zone unde se arunca deseuri in natura. Trebuie sa ajunga in toate aceste zone si sa-i amendeze pe inconstientii care fac asemenea gesturi.

    • Bine le-au facut ca au dat amenzi!!! Sa faca bine sa le plateasca si sa se invete minte sa nu mai arunce gunoaiele pe camp.

    • Cât de prost trebuie să fii, să te duci cu deșeurile pe câmp să le cari până acolo, când ți le ridică de la poartă Supercomul?
      Domnia și prostia se plătesc. Văd că e cam scumpă prostia în cazul acesta.

  • Ce fel de oameni sunt acestia carora nu le pasa de cum arata natura, de cum arata localitatile in care locuiesc ei si vin cu tupeu sa arunce deseuri unde vor ei.
    Sper sa prindeti cat mai multi dintre acestia si aceste amenzi sa fie doar inceputul amenzilor pentru cei care fac asemenea fapte!

    • La câți crezi că le pasă cum arată natura, Cosmina? Uită-te cum arată râurile noastre! Pline de peturi, cârpe pe toate malurile, cadavre de animale și te miri ce mai găsești pin ele. Mai are curaj cineva să se scalde vara în râu? Poate doar niște inconștienți. Suntem o țară de maneliști nespălați și necivilizați.
      Nu știu cât ne mai rabdă pământul.

  • Avem peisaje frumoase si vin indivizi din astia care murdaresc si distrug natura cu gunoaiele lor
    Sa-i amendeze pana se invata minte!
    Altfel nu se pot schimba lucrurile in aceasta problema.

  • Draga ADI Deseuri, inainte de a da amenzi , nu ar trebui sa informezi cetatenii cum pot scapa de deseurile acumulate? Faptul ca acestia se deplaseaza cu masina pentru a le arunca pe camp,nu denota o lipsa crasa de informare?! Vad ca unele deseuri aruncate sunt biodegradabile( fan si resturi lemnoase) pe care au incercat sa le aprinda. Probabil ca, daca o faceau in curtea proprie nu se mai sesiza nimeni. Cum de altfel nu sesizeaza nimeni nici fumul ce emana pe dealurile Bistritei. In loc de reclame ,gen io cred ca-i de ajuns , ar trebui sa dati mai multe informatii populatiei. Desi eu am la indemana internetul , tot nu am reusit sa aflu vreo informatie privind,de ex,.deseurile vegetale. Ganditi-va la cei de la sate! Nu cred ca e rea-vointa , cat nestiinta. Iar o amenda de acest volum , la prima abatere, nu cred ca foloseste cuiva, exceptand stimulentele voastre. Organizati, informati si apoi amendati!

    • In afara de montat camere si dat amenzi nu au nici o solutie,asa ca despre ce sa informeze. In Bistrita sunt ceva platforme unde poti duce deseuri dar la tara se pare ca nu au nimic. De aceea n-au pus informatii pe panourile unde isi fac reclama, n-au efectiv ce informatii sa le dea celor interesati.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS