Recomandări Social

”Două roţi şi-o farfurie” sau cum să împarți bucuria cu ceilalţi ”După Deal”

Membrii clubului Impact Aripi în Văzduh de la Şcoala Gimnazială Josenii Bârgăului au marcat, împreună cu reprezentanții Salvamont, un traseu cicloturistic (destinat atât parcurgerii cu bicicleta, cât şi mersului pe jos) de aproximativ 8 km, ”După Deal”.

”La unele marcaje vor aplica pagini de rețete vechi bârgăuane (cu mai puține sau mai multe calorii, în funcție de greutatea traseului) pentru ca la final de traseu, turistul sau biciclistul să găsească ”comoara” culinară sub forma unor rețete detaliate „ascunse” într-un butuc sau… vedem noi. Se vrea astfel realizarea unui traseu profesionist care, în timp, să facă parte din circuitul turistic al zonei, să se lege cu alte trasee deja omologate naţional care să atragă turiști, sportivi, oameni iubitori de natură, de mișcare și de mâncare tradițională românească”, spun membrii clubului:


 

”Fiind o zonă rurală, locuitorii acesteia sunt preocupați de muncile zilnice, creșterea animalelor, cultivarea pământului, iar exploatarea turistică a acesteia s-a făcut ocazional, de către câteva pensiuni. Oamenii care vin aici nu au un traseu de plimbare, se orientează spre drumul la Colibița unde este un lac de acumulare înconjurat de cabane și pensiuni (la distanță de 20 de km de Joseni) și atât. Efectele sunt de durată, potențialul turistic al zonei nu este nu valorificat așa cum trebuie iar comuna pierde, economic vorbind. Zona pe care dorim să o valorizăm are un pitoresc aparte, de nivel mediu ca dificultate și se întinde pe drumuri de pământ. Proiectul de voluntariat în serviciul comunităţii se vrea a fi în folosul a 200 de elevi ai Școlii Gimnaziale Josenii Bîrgăului, a 30 de profesori şi, de ce nu, a celor 4.000 de locuitori ai comunei Josenii Bîrgăului.

Ce rezultate preconizăm? Un traseu turistic și de biciclete cu posibilitatea de prelungire în viitor, o colecție de rețete tradiționale specifice zonei pusă, on-line, la dispoziția a 4.000 de locuitori ai comunei şi o competiție sportivă anuală finalizată cu o masă câmpenească în care se vor savura acele rețete bârgăuane. Este un proiect care unește oamenii prin pasiuni comune (călătoria și arta culinară). Totodată, este o acțiune prietenoasă cu mediul, non poluantă, iar resursele de faună și floră pot fi valorificate”, mai spun liderii Impact, Veronica Bălan şi Adriana Tabără, alături de cei 25 de copii ai clubului nostru care ştiu ce înseamnă serviciul în folosul comunităţii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS